Dorin Dobrincu: Confiscarea sărbătorilor naționale. Ce s-a întâmpat la Iași pe 24 ianuarie

Și în acest an, de 24 ianuarie, la Iași au avut loc manifestări care declarativ celebrau ceea ce s-a întâmplat în ianuarie 1859, când practic s-au pus bazele statului român. Numai că, la fel ca anul trecut, la fel ca și mai înainte, a fost vorba în bună măsură de altceva. Partidele politice și administrația au confiscat sărbătoarea națională. O fac de ceva vreme, dar în fiecare an mai adaugă câte ceva la scenografia politică.

Încă din seara precedentă, Piața Unirii a fost blocată cu șiruri de garduri plantate de autorități. Iar o latură, cea aflată la stânga scenei, a fost ocupată de mașinile Jandarmeriei, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ale altor structuri. Cu siguranță s-a vrut împiedicarea poziționării unor manifestanți în apropierea zonei unde în mod tradițional este plasată tribuna oficială, în fața Hotelului Traian. Gardurile au apărut la Iași de câțiva ani, sub regimurile care, în pofida siglelor proclamat democrate, alunecă tot mai mult spre practici iliberale, sub pretextul combaterii extremismului.

La prima oră a zilei de 24 ianuarie 2024, cel mai adesea din spatele gardurilor, jandarmii și polițiștii permiteau intrarea în Piața Unirii doar prin câteva puncte. Accesul în perimetrul din jurul grupului statuar al lui Alexandru Ioan Cuza era și mai atent controlat, fiind interzise – selectiv, în funcție de purtători – bannerele și steagurile. Nici Jandarmeria, nici Primăria nu asumă responsabilitatea principală în privința acestor măsuri extreme.

Partide, instituții de forță și oameni: dispozitivul din Piața Unirii

La ora 9:00, în partea centrală a Pieței Unirii, din apropierea statuii lui Cuza, din fața Hotelului Traian, inclusiv pe treptele acestuia, se vedeau nenumărate steaguri galbene cu însemnele partidului AUR. Ici-colo era câte un drapel în culorile naționale. Numeroșii membri și simpatizanți ai acestei formațiuni strigau lozinci din repertoriul Vetrei Românești, scandate intens la începutul anilor 1990 pe străzile orașelor noastre, dar și numele grupării, cu intonația specifică unei mantre.

Impresia inițială a fost că auriștii le-au luat fața, la propriu, celor din partidele de la guvernare. Părea că discursurile liderilor centrali și locali ai puterii nu se vor auzi. Nu au lipsit strângerile de mână și bătutul pe umăr, la propriu, între liderii locali ai AUR și șefii jandarmilor aflați în dispozitiv. Însă, cu aproximativ jumătate de oră înainte de începerea ceremoniei oficiale, oamenii lui George Simion au părăsit Piața Unirii, îndreptându-se în coloane disciplinate spre capătul opus al Bulevardului Ștefan cel Mare. Acolo, în fața Palatului Culturii, ei au avut un miting numai al lor.

Locul lăsat liber de AUR în Piața Unirii a fost ocupat în scurt timp de peneliști. În plus, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, la tribună au urcat doar cei din PNL, fie din conducerea centrală, fie din cea locală, europarlamentari, parlamentari și miniștri. Toți se cred lumini politice, vizionari și patrioți. Realitatea este că sunt cunoscuți doar ca luptători pentru propria propășire, figuri obosite și lipsite de credibilitate care parazitează spațiul public.

Părăsirea de către George Simion și ai lui a Pieței Unirii pare să fi fost rezultatul unei înțelegeri dacă nu cu PNL, atunci cel puțin cu Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, după cum au observat cei care urmăresc viața politică. De altfel, este de notorietate apropierea dintre cei doi cu câțiva ani în urmă. În 2019, când Simion se afla în campanie electorală pentru europarlamentare, ca independent, Chirica a apărut alături de el pe bannere atârnate în zona centrală a orașului. Tot atunci, în sediul Primăriei Iași s-au făcut filmări cu scene sado-maso pentru promovarea noului salvator al națiunii. Totul cu acceptul edilului mustind de dragoste de țară.

Membrii PSD Iași nu au urcat pe scenă din motive pe care nu le-au explicat public. Probabil a fost o decizie a pesediștilor locali, aflați în competiție directă cu peneliștii ieșeni. Cert este că de la București nu a fost prezent niciun lider al principalului partid al momentului. Acest detaliu poate fi interpretat fie ca o cedare a centrului trandafiriu în fața săgeților galbene, fie ca o neglijență a unor băieți care local se joacă de-a politica.

Membrii SOS, sub îndrumarea directă a Dianei Șoșoacă, s-au aflat pe esplanadă, agitând steaguri de partid. Deși au fost văzuți de cei aflați în apropiere, adepții zgomotoasei senatoare s-au auzit prea puțin de această dată.

USR, PMP și Forța Dreptei, care acum formează Alianța Dreapta Unită, au fost în Piața Unirii prin liderii lor de la București și prin cei din Iași, dar au fost practic invizibili. Mesajele și pozele postate ulterior pe rețelele sociale nu au putut șterge impresia de marginalitate mediatică, implicit politică, a unor lideri și a unor formațiuni care una spun la vârf și alta practică la firul ierbii, de la alianțe cu peneliștii locali, cum e cazul cu pemepiștii ieșeni, până la practici interne nedemocratice, cum se întâmplă cu useriștii din Iași.

O scenă ocupată de politicieni și oameni în uniformă

Politicienii în funcții și oamenii în uniformă, militară sau clericală, sunt campioni la recitat cursul scurt de istorie patriotică, înecând în festivism un moment istoric important pentru istoria noastră. Sunt urechiști în privința cunoașterii trecutului, în cel mai bun caz aflând câte ceva de la „istoricii” de casă, ei înșiși hrăniți cu texte național-comuniste. Asistăm în mod repetat la o combinație de manea istorică și hip-hop politic. Nici nu te poți aștepta la altceva de la oameni care fie citesc de pe foi, chinuit, discursuri scrise de alții, fie încurcă cuvintele când vorbesc liber. Oamenii aceștia nu par să aibă alte lecturi în afara punctajelor de la partid sau din instituții. În plus, sunt cu gândul aproape numai la combinațiile politice, menite să le aducă avantaje, supraviețuirea în cercul puterii, și la afacerile personale.

De altfel, mai toate manifestările de la zilele naționale au ajuns să semene tot mai mult cu Cântarea României de pe vremea regimului Ceaușescu. Trecutul este redus la un șir de clișee, însăilate în ceea ce un istoric critic a numit în urmă cu câteva decenii istoria de parastas. Aceasta este mereu reluată la ocazii oficiale de patrioții de serviciu, de politicienii în căutare de legitimitate și de intelectualii birocratizați. Mulțimii i se livrează un fel de misticism secular (sic!). Pare că se așteaptă de la toți cei prezenți să intre în transă când le vorbesc inși cu credibilitate redusă, urcați pe podium. Oamenilor de după garduri li se transmite prin toate mijloacele că trebuie să accepte rolul de figuranți într-o coregrafie gândită și pusă în practică de instituțiile controlate de satrapii locului.

Deși legea prevede că 24 ianuarie este o sărbătoare națională, în fapt aceasta a devenit o sărbătoare a partidelor. Un moment istoric major a fost confiscat de grupuri de interese specializate în extragerea oricărui tip de capital. Toți politicienii, de la cei care se pretind urmașii celor din secolul XIX și până la extremiști, se agață de această sărbătoare, o parazitează fără rușine.

Ultranaționalismul vulgar al celor de la AUR și SOS este adoptat și de mulți din PNL și PSD. Între George Simion și Diana Șoșoacă, pe de o parte, Mihai Chirica și Rareș Bogdan, pe de altă parte, nu este nicio diferență în privința valorilor îmbrățișate și promovate prin ceea ce spun și fac. Toți aceștia se agață de 24 ianuarie, căpușează această sărbătoare cu nerușinare.

Retorică de parastas și avioane

De la tribună au ținut discursuri doar câțiva politicieni din coaliția de guvernare și câțiva clerici. Doar ei. Nimeni din opoziția politică, nimeni din societatea civilă, nimeni din instituțiile culturale. Pentru organizatori, această sărbătoare este doar una a autorității, o ocazie de reafirmare a puterii lor asupra noastră.

Omul din Piață cu cea mai înaltă poziție politică a fost Nicolae Ciucă, președinte multiplu, și la Senat, și la PNL. Soldatul președintelui statului a amintit de „istoria scrisă în contexte favorabile”, o expresie cețoasă pentru cei atenți, s-a referit la investițiile pentru Moldova, la autostrăzi, spitale, așa cum au mai făcut și el, și confrații săi de promisiuni în anii trecuți.

Dintre liderii locali, au luat cuvântul președintele Consiliului Județean Iași și primarului municipiului Iași. Costel Alexe a vorbit despre „jertfa”, despre „sacrificiul” Iașului din urmă cu 165 de ani, discursul său fiind la fel de patetic ca al generațiilor de politruci care l-au precedat. Și el fără cunoaștere istorică reală, fără măsură, dar și fără preocupare credibilă pentru prezentul și viitorul comunității noastre. Mihai Chirica a reluat ideea cu nașterea României la Iași, o temă de propagandă pe care o călărește de câțiva ani, a rostit câteva poncife istorice și a făcut gafe de exprimare.

Prim-ministrul și președintele PSD Marcel Ciolacu nu a fost prezent la Iași, preferând să trimită un consilier care a citit în numele său un discurs anost. Pesemne treburi grele îl rețineau la București, poate desființarea pensiilor speciale sau alte promisiuni din arsenalul propagandistic al actualei puteri.

Nici președintele Klaus Iohannis nu a ajuns la Iași. Nici măcar nu a însărcinat un consilier să citească un text în Piața pe care în mandatul trecut, dar și la începutul acestuia o umplea cu promisiuni. Actualul președinte al statului pare un boier leneș care abia își târâie toiagul de la casa din târg la cea de la moșie.

După discursuri și depunerea coroanelor la monumentul lui Cuza, a urmat o paradă militară. Una modestă, ca întotdeauna la Iași. Celor câteva plutoane de militari care au trecut prin fața tribunei oficiale li s-au adăugat două elicoptere și trei avioane de instrucție. Forța pe care o degajau era copleșitoare pentru copiii de grădiniță aduși acolo de bunici. În orice caz, ceea ce s-a văzut simbolizează perfect redusele forțe pe care Armata României le are dislocate în regiunea dintre Carpați și Prut, chestiune care, pentru tot mai mulți dintre noi, provoacă serioase îngrijorări.

Este deja de notorietate că în caz de agresiune dinspre răsărit, apărarea se va face în așa-numită Poartă a Focșanilor. Moldova e văzută și de politicienii care se perindă la putere, și de stat-majoriștii de factură ciucană ca un scut de lână, în care lancea inamicului se afundă, dar nu întâlnește nicio opoziție solidă. Nu e de mirare că oamenii din regiune se temeau în urmă cu doi ani că, fără să întâmpine o ripostă serioasă, forțele tiranului din răsărit ar fi putut ajunge aici, mulți localnici făcând planuri cum să ajungă mai repede la Atlantic sau dincolo de ocean.

Cetățeni printre supuși

Cei care au participat la manifestările din Piața Uniri au fost și în acest an, în mod special cei din partea centrală, membri și simpatizanți de partid, dar și oameni de bine care susțin puterea, oricare ar fi aceea. La margini erau destui curioși, în general oameni de vârstă mijlocie sau înaintată. Așa cum era gândită și pusă în practică, manifestarea de 24 ianuarie, pare-se că nu doar la Iași, nu atrage (aproape) deloc tineri. Ceea ce este explicabil, având în vedere aerul vetust, atmosfera de bâlci, de kitsch, care reflectă gusturile îndoielnice și lenea organizatorilor în a vedea ce fac alții, în alte spații în momente asemănătoare.

În mare parte cei care participă la această punere în scenă sunt de un conformism uimitor. Acceptarea docilă a introducerii în țarcuri trădează o cultură politică autoritaristă, în parte moștenire istorică, în parte expresie a pasivismului cultivat în familie și societate.

Festivismul autorităților și al partidelor, de la putere, dar și din opoziție, care reciclează diferite forme de naționalism, are un efect invers celui scontat. Mulți oameni, mai ales tinerii, refuză participarea la o manifestare regizată de niște autorități altfel incapabile să dea deoparte zăpada de pe străzile Iașului atunci când o ninsoare mai serioasă se revarsă peste oraș (cum s-a întâmplat la începutul anului).

Gardurile și șirurile de jandarmi și polițiști evidențiază distanța dintre privilegiați și popor, disprețul autorităților locale și centrale față de oameni. Aceștia din urmă sunt tratați aproape ca niște animale, împinse între garduri din ordinul politicienilor, cu mâinile celor în uniformă. Poate în următorii ani vom vedea sârmă ghimpată și șanțuri umplute cu apă în jurul Pieței Unii, astfel încât politicienii centrali și locali să nu fie tulburați de nimeni și nimic. Sărbătoarea să fie doar a lor.

În loc să fie mai ales o sărbătoare a națiunii, în sensul de corp cetățenesc, 24 ianuarie a devenit un prilej de campanie electorală pentru politicieni, de acoperire a nefăcutelor unei administrații corupte și ineficiente, de subliniere a diferenței între cei care conduc și simplii muritori. Aerul aparent solemn este înecat de atmosfera de bâlci, cu muzică din folclorul recent sau pretins patriotică, tot atâtea elemente de național-comunism rezidual.

Alinierea în spatele gardurilor, forma de consens după care tânjesc autoritățile, este contestată de asociațiile civice. Și în acest an Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Împreună pentru A8, Reset și Moldova vrea Autostradă au fost în Piața Unirii. Ele au afișat cunoscutele lor mesaje pro-dezvoltare, pro-infrastructură, criticându-i pe cei aflați la putere, care an de an vând Moldovei gaura din covrig.

Constatăm mereu cât de extins este pasivismul în societatea noastră. În zdrobitoare majoritate, oamenii nu sunt angajați civic, după cum se declară puțin sau deloc interesați de politică. Mulți își manifestă nemulțumirea din fotoliu, însă fără niciun fel de implicare publică, în pofida faptului că lucrurile nu se schimbă dacă doar se spun bancuri, dacă bășcălia este disipată pe rețelele sociale. Nici măcar participarea o dată la patru ani la alegerile regizate de partidele-sistem nu schimbă lucrurile în mod profund. Mai ales că regulile sunt făcute sau manipulate în așa fel încât să le mențină monopolul politic celor aflați acum la putere. Alegerea primarilor într-un singur tur este un exemplu bine-cunoscut, la fel și discuțiile actuale privind comasarea multiplelor scrutinuri din acest an. Democrația nu poate fi menținută și consolidată când cei care vorbesc în numele ei îi surpă temeliile.-Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro