DOSAR 10 ani cu filmul romanesc. Episodul 10 – anul 2010. Andrei Ujica: Denumirea "Noul Val" mi se pare potrivita si deoarece contine un avertisment privind caracterul trecator al oricarei astfel de miscari innoitoare

Azi facem putina teorie despre Noul Val cu Andrei Ujica si aflam de la directorul de imagine Viorel Sergovici ce a insemnat lucrul cu Cristi Puiu la “Aurora”. Plus ce cred: Florin Serban, Razvan Radulescu, Radu Muntean, Marian Crisan, Bogdan George Apetri, Constantin Popescu, Adrian Sitaru, Paul Negoescu si Alexandru Mavrodineanu despre filmele lor din 2010.

In 2010 deja ne intrebam daca si cat timp vom mai sta pe val. Dar la Cannes inca “surfam” cu doua filme in “Un Certain Regard” – “Aurora” si “Marti, dupa Craciun”, plus unul in Competitia Oficiala, in afara competitiei – “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, in vreme ce la Berlinala, Florin Serban ne readucea cu “Eu cand vreau sa fluier, fluier” in Competitie si impusca doua premii.

Pentru ca se apropie de Noul Cinema Romanesc prin modul in care forteaza limitele realitatii, l-am rugat pe Andrei Ujica sa ne spuna unde se situeaza in raport cu acesta si unde crede sa se plaseaza Noul Cinema Romanesc in istoria filmului mondial.

Andrei Ujica:

Imagine din „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”

Foto: Hotnews

„In mod cert, Romania si-a cucerit in deceniul din urma un loc privilegiat in cinematografia de arta pe plan mondial. Cine-ar fi crezut asta acum 20 de ani… Linia de plecare fiind din multe puncte de vedere asemanatoare celei din Italia dupa cel de-al doilea razboi mondial. Exista momente istorice in care viata se revarsa din matca, altfel spus realitatea exercita o asemenea presiune (printr-un soi de torent narativ) asupra artelor incat, inevitabil, macar una dintre acestea ii cedeaza.

Asa a aparut neorealismul italian, asa a aparut, pastrand proportiile, si noul val romanesc. Pe de o parte, tinerii regizori romani n-au fost zdrobiti de mostenirea unor Tarkovski, Polanski, Forman, Miklos, precum colegii lor cu ascendenta mai apasatoare din tarile vecine si au putut sa-si inchipuie ca se afla intr-un dublu an zero. Apoi, prin sansa istorica, ei au putut propune un realism non-ideologic. Ori, se stie, cel mai bun lucru care i se poate intampla artei realiste este sa fie pusa in practica intr-o perioada care nu sta sub imperiul ideologicului.

Cam asta ar fi de spus, pe scurt, despre acest fenomen. Aici cred ca se afla valoarea acestui demers. Altminteri, mi-as dori ca restul scenei culturale din Romania sa recepteze mai atent sansa de racordare la discursul intelectual universal pe care o ofera cinematografia in acesti ani. O sansa care ar putea fi din nou ratata, dupa cum s-a intamplat si pe vremea avangardei clasice, acum aproape un secol”.

„In ce priveste raportul meu cu noul val romanesc, lucrurile stau asa. Zidul care a despartit atata timp fictiunea de non-fictiune in film a devenit intre timp permeabil, astfel incat tentativele noastre „gramatologic” diferite de prospectie ale realitatii se afla intr-un raport de vase comunicante. E vorba aici de “cele doua fete ale realitatii” in cinema. In timp ce eu pornesc de la fragmente de realitate, pe care incerc sa le comprim prin procedee sintactice intr-un discurs estetic, reprezentantii noului val pornesc de la o premiza estetica pe care incearca sa o dilate cu mijloace morfologice pana se transforma in fragmente de realitate. Cel putin in ceea ce am facut si unii, si altii pana acuma.

Cat despre denumirea generica de „Nouvelle Vague”, ea mi se pare cat se poate de potrivita. Asta si intrucat contine – pentru cei in stare sa-l auda -, un avertisment privind caracterul trecator al oricarei astfel de miscari innoitoare, in cinema, ca si in general in arta”.

„Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”

Regie – Andrei Ujica

Prezentat in Selectia Oficiala, in afara competitiei – Cannes, 2010

Florin Serban: Detinutii m-au facut sa cred ca actoria poate vindeca

“Eu cand vreau sa fluier, fluier”, lungmetrajul de debut al lui Florin Serban care are la baza piesa de teatru a Andreei Valean, e un film direct si onest care bifeaza

Imagine din „Eu cand vreau sa fluier, fluier”

Foto: Hotnews

si problematica sociala, concentrandu-se insa pe personalitatea unui tanar care, desi mai are putin pana la eliberarea din inchisoare, face un gest sinucigas.

Pentru ca mama sosita din Italia ameninta sa-l ia cu ea pe fratele mai mic si pentru ca tocmai atunci a cunoscut in penitenciar o fata, eroul se arunca cu capul inainte si o ia ostatica, santajandu-si mama. Povestea are aerul de iremediabil din filme gen „Dog Day Afternoon”, dar si prospetimea unei pelicule care isi asuma toate riscurile folosirii neprofesionistilor, mai ales cand acestia sunt chiar detinuti – ceea ce face din el mai mult decat un film.

Florin Serban isi aminteste:

„Au fost multe lucruri care m-au marcat la “Eu cand vreau sa fluier, fluier”, foarte multe. Locul acela în care am filmat m-a bantuit mult timp dupa. La fel oamenii sau unele scene. Totusi, daca e sa fac un clasament, pe primul loc as pune intalnirea cu baietii din penitenciar si lucrul cu ei. A fost un fel de infuzie de energie in proiect, care i-a dat noi dimensiuni. Am descoperit niste adevaruri alaturi de ei. Printre altele, ei m-au facut sa cred ca actoria poate avea si alta funcţie, ca poate vindeca”.

„E greu de spus in ce moment al productiei mi-am dat seama ca filmul imi iese… Dupa primele trei-patru zile de filmare mi-am dat seama ca descopar un adevar si ca sunt pe calea cea buna. Ca sunt bucati de viata in ce am filmat. Totusi, cred ca de-abia dupa ce am facut primul montaj mi-am dat seama ca filmul se leaga si ca sta in picioare”.

„Eu cand vreau sa fluier, fluier”

Regie – Florin Serban

Scenariu – Catalin Mitulescu, Florin Serban

Cu: George Pistereanu, Ada Condeescu, Clara Voda, Mihai Constantin

Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului si Premiul „Alfred Bauer” – Berlin, 2010

Razvan Radulescu: “Felicia…” arata in mintea mea inchis ca o nuca

Imagine din „Felicia inainte de toate”

Foto: Hotnews

Felicia e o romanca plecata in urma cu doua decenii in Olanda, unde s-a maritat, a facut un copil si a divortat. Revine in Romania doar de doua ori pe an. Cu toate astea, pentru parinti ea nu e plecata „de tot”.

Razvan Radulescu, unul dintre cei mai buni scenaristi romani, calca sigur in regia de film alaturi de olandeza Melissa de Raaf si, printr-o poveste simpla, face radiografia relatiilor uneori dureroase dintre parintii de azi si cei care cantau odinioara “Noi in anul 2000”. In spatele aparentei lipse de ritm tensiunea din “Felicia, inainte de toate” creste pana la o descarcare implorata de bioritmul personajelor, si de al nostru.

Razvan Radulescu:

„A trecut aproape un an de cand nu am revazut “Felicia…”. Inainte de asta, in montaj, postproducție, festivaluri, vizionari, premiera, l-am vazut de zeci de ori cap-coada. Din acest motiv, “Felicia…” arata acum, in mintea mea, inchis ca o nuca. Am insa amintiri din perioda vizionarilor si mi-aduc aminte de fiecare gest care ma deranja, de fiecare accent care-mi zgaria urechile si, in general, de fiecare neimplinire. Lucrurile de care eram multumit atunci imi plac, in amintire, si acum”.

„N-am o viziune de ansamblu a cinema-ului romanesc, o data pentru ca distanta mea nu e suficient de mare (a trecut timp mult, dar nu destul), doi – pentru ca nu sunt istoric de film si trei – pentru ca sunt multe filme pe care nu simt nevoia sa le văd, doar stiind de cine au fost facute, si atunci nu le vad. De aceea, mi-e greu sa stiu care e locul “Feliciei…” in ansamblu.

Stiu doar ca este un prim film si ca, in cei cinci ani care au trecut de cand am discutat prima oara cu Melissa de Raaf despre “Felicia…”, interesul nostru pentru cinema s-a reorientat, cum era de asteptat. Amintirile cele mai intense si neumbrite de indoieli le am din perioada montajului si se leaga de pertinenta cu care Dana Bunescu a operat taieturile”.

„Felicia, inainte de toate”

Regie – Razvan Radulescu, Melissa de Raaf

Scenariu – Melissa de Raaf, Razvan Radulescu

Cu: Ozana Oancea, Ileana Cernat, Vasile Mentzel

Premiul pentru scenariu, interpretare feminina si Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru debut, ultimele doua acordate Ozanei Oancea – Festivalul Transilvania (TIFF), 2010

Radu Muntean: Acesta e filmul la care m-am simtit cel mai in control

Nu se intampla, de fapt, prea multe. Un barbat are o amanta. Sotia o cunoaste la un moment dat, fara sa stie cine e. Dupa aceasta intalnire de gradul trei la care amanta explica cu lacrimile-n gat avantajele aparatului dentar mobil, barbatul inclina balanta in favoarea acesteia. Totul se petrece inaintea Craciunului, cea mai grea perioada pentru amante &amanti.

In cel mai rotund film al sau de pana acum, Radu Muntean executa sigur o incizie pe viu in sentimentele unor oameni prinsi cu garda jos. Nicio secunda in plus (ori in minus) in acest „thriller” in care suspansul nu e dat de cat mai tine pana cand sotia afla de amanta, cat de apropierea unui catharsis pe care regizorul il amana cu buna stiinta.

Radu Muntean:

„Marti, dupa Craciun”

Foto: Hotnews

„Lucrul la „Marti, dupa Craciun” a fost diferit de cel de la „Boogie”, chiar daca am lucrat aproape cu aceeasi echipa. Pentru mine si pentru actori a fost filmul cel mai greu de pana acum, asa ca atmosfera a fost mai putin relaxata decat a fost la filmarile de la „Boogie”.

Filmul nu a fost complicat in sensul in care „Furia” sau “Hartia va fi albastra” au fost complicate. A fost mai putina munca fizica, mai putine probleme organizatorice, in schimb a fost filmul la care am simtit ca fiecare detaliu conteaza. Lucrul asta, la acordul fin, si concentrarea pe parcursul a doua luni si ceva, cat au durat filmarea si repetitiile, au fost pentru mine epuizante. Am simtit la un moment dat ca un gest gresit al unui actor sau o nuanta pot suci filmul intr-o directie gresita.

Cand faci filme despre intimitate la modul onest, nu o poti face fara sa iti accesezi cumva propria intimitate. Si lucrul acesta e destul de incomod pentru majoritatea dintre noi.

Nu pot face topuri cu filmele mele, dar acesta e filmul la care m-am simtit cel mai in control”.

„Marti, dupa Craciun”

Regie – Radu Muntean

Scenariu – Radu Muntean, Razvan Radulescu, Alexandru Baciu

Cu: Mimi Branescu, Mirela Oprisor, Maria Popistasu

Prezentat in sectiunea „Un Certain Regard” – Cannes, 2010

Viorel Sergovici: Am lucrat zile intregi pentru o singura secventa

“Aurora” are in centru un barbat din zilele noastre, Viorel, care a divortat de curand si care are doua fetite. Un om obisnuit confruntat, dupa cum putem banui, cu o depresie. Cristi Puiu il urmareste in actiuni banale, prin cadre lungi si aparent fara sens, unele acumuland o tensiune latenta. Asa sunt cele cand eroul achizitioneaza o pusca sau cand face exercitii cu ea prin casa, indreptand teava spre sine.

Regizorul cauta sa inteleaga prin instrumentele cinematografului ce ar putea sta in spatele actului criminal. Care e mecanismul? Cand incepe constientizarea sau

Imagine din „Aurora”

Foto: Hotnews

regretul – daca ele exista? Motto-ul din caietul de presa e: „Nu exista criminali, doar oameni care ucid”, il aduc si pe Dostoievski in ecuatia acestei povesti hiper-realiste despre un om obisnuit care ar putea fi oricare dintre noi.

Viorel Sergovici, directorul de imagine al filmului:

„Aurora” mi-a ramas in minte ca un film foarte greu de facut, aproape titanic. Cristi e un tip foarte sever in primul rand cu sine si care pretinde acelasi lucru si de la echipa. Asta ne-a obligat la concentrare pe toata durata indelungatei productii desfasurate mai intai in noua saptamani, pe urma in altele patru.

Au fost zile intregi de repetitii cu actorii, pentru ca ii punea sa-si asume spatiul respectiv, sa simta ca fac parte din el. Cristi Puiu mi se pare unul dintre cei mai buni regizori din punctul de vedere al lucrului cu actorii si cu spatiul din jurul lor.

Imaginea a mers pe linia documentarist-observationala a cinemaului direct si a ciné-vérité-ului, dar totul era pus la punct milimetric. Nimic nu era improvizat. Cristi nu punea actorul sa joace ca sa-mi spuna: „Prinde ce poti”. Rezultatul a fost un cinema direct, insa am lucrat zile intregi pentru o singura secventa.

Pentru Cristi a fost cel mai greu pentru ca era si actor. Faptul ca dupa fiecare dubla vroia sa vada ce s-a filmat a adus o anumita lentoare programului, dar ne asumaseram acest lucru din start.

Au fost mai multe secvente „one shot” de filmat, destul de dificile, dar cea mai complexa a fost cea in care Viorel isi duce fetita la vecina si unde exista un joc de planuri. Apar barbatul vecinei, copiii, fratele, cumnatul – o intreaga familie prin care Viorel si fetita fac un slalom delicat.

Aceasta secventa de sapte minute am tras-o in 12 duble, timp de doua zile. Ea este una dintre secventele mele preferate, la fel cu cea de la magazin, care n-a mai fost atat de complicata. Aceasta imi place pentru ca am facut un joc de lumini cu lumina stradala (am pus niste oglinzi de partea cealalta a strazii) care aduce un fel de aer newyorkez. E o secventa un pic iesita din film”.

„Inainte de a incepe filmarea, Cristi mi-a dat o selectie de filme cu tinta clara – miscarea de camera – printre care “Le voyage du ballon rouge” si “Flandres” – cel de-al doilea mai mult pentru orizonturile “acoperite”, atmosfera specifica din Tarile de Jos.

Daca nu ar fi fost rolul principal, Cristi ar fi “facut camera” – dupa cum singur o spune. Are un simt aparte pentru miscarea gandita special pentru acest film. Astfel, compozitia si miscarea de camera primeaza, camera face corp comun cu personajul pe care il urmareste sau se detaseaza nuantand foarte subtil spatiul care il acapareaza .

Desi restituie un spirit documentarist, filmul a fost lucrat milimetric la toate capitolele : evolutia personajelor, mizanscena, imagine, miscare de camera. Nimic nu e gratuit, nimic nu e “frumos de dragul frumosului”. Intr-o compozitie de baza echilibrata, se discuta apoi tot timpul despre unghiuri de fuga, traiectorii ale personajelor, tangente sau nontangente, in ideea ca urmatoarea compozitie sau intrare a personajelor sa nu fie previzibila.

Cristi uraste coincidentele in film.

In peisajul filmului romanesc, “Aurora” mi se pare un varf greu de egalat iar vizual capteaza, cred, fara niciun compromis, o lume a compromisurilor.

“Lumea din capul nostru, in care suntem sortiti sa ramanem”, cum zice un personaj din film, a alegerilor pe care le avem de facut, a raspantiilor din viata care ne arunca – vinovati sau nevinovati – in cele mai ciudate ipostaze: dragoste, disperare, neintelegere, crima, autoironie , noncomunicare. E un film greu, cu multe intrebari pe care Cristi ni le ridica la fileu in felul lui unic”.

„Aurora”

Regie – Cristi Puiu

Scenariu – Cristi Puiu

Cu: Cristi Puiu, Clara Voda, Luminita Gheorghiu, Gelu Colceag, Catrinel Dumitrescu

Prezentat in sectiunea „Un Certain Regard” – Cannes, 2010

Marian Crisan: E interesant cand oamenii gasesc in filmul tau sensuri la care nu te gandeai

“Morgen” vorbeste simplu despre granite, acasa si Uniunea Europeana, si despre cum le vad oamenii obisnuiti, aproape saraci. Actiunea filmului se petrece la Salonta, oras aflat la granita cu Ungaria, unde intr-o buna zi apare un turc ce doreste sa treaca fraudulos granita spre Germania.

Replicile nu sunt multe si nu sunt, in orice caz, explicative. Nu exista suspans, nu stam cu frica in san ca la un film cu imigranti mexicani sau cu prizonieri evadati dintr-un lagar nazist. De fapt, viata de zi cu zi din orasel tinde sa-l cuprinda pe turc asemeni apei calde dintr-un bazin. Filmul are atmosfera (una blanda, de Ardeal) si umor discret.

Marian Crisan, azi:

„Mi-e greu sa imi amintesc tot ce s-a spus si scris despre film, dar am fost placut impresionat de primirea pe care a avut-o peste tot. E interesant cand oamenii gasesc in filmul tau sensuri la care tu nu te gandeai. Unele pot fi usor exagerate, dar altele (anumite cadre sau intentii) pot fi chiar interesante. De obicei, prefer sa nu contrazic pe nimeni.

Imagine din „Morgen”

Foto: Hotnews

Nu cred ca sunt nuante din ” Morgen” pe care publicul sa nu le fi inteles. Cred ca publicul e foarte inteligent si atent, si ca prinde chiar mai mult decat spui. De aceea e bine sa nu fii prea explicit. Publicul e subapreciat de multe ori. Vorbesc in general, nu ma refer doar la spectatorii romani.

Nu mi-am propus sa debutez in lungmetraj cu „Morgen”. CNC-ul a ales, eu doar am depus scenariul… De fapt, cand am inceput „Morgen”, lucram de multa vreme la alt scenariu. L-am lasat deoparte pentru ca am simtit ca trebuie sa debutez cu „Morgen”. Unul dintre motive a fost faptul ca actiunea se petrece in Salonta natala si puteam filma acolo. Deci filmul s-a nascut pe cale naturala.

Cea mai grea scena din „Morgen” a fost pentru mine cea de la final, cand aparea elicopterul. Era in zori, iar cadrul era foarte lung. Am tras vreo 10 duble in trei zile. N-a fost mult, dar a fost foarte dificil sa filmezi in regim si cu elemente dificil de controlat – elicopter, motocicleta, vant, apa.

Am fost de curand cu filmul in Turcia – singura tara unde publicul a inteles tot dialogul. Reactia spectatorilor a fost in oglinda fata de Romania. Oamenii au reactionat la replicile si gesturile lui Nelu, nu la gesturile lui Behran. Mi-a placut ca turcii au gustat filmul pentru umorul lui negru si nu l-au interpretat din unghi social sau politic. Aceasta a fost si intentia noastra”.

“Morgen”

Regie – Marian Crisan

Scenariu – Marian Crisan

Cu: Hatházi András, Yilmaz Yalçın, Elvira Rimbu, Dorin C. Zachei

Premiul Special al Juriului – Locarno, 2010; Premiul de regie, premiul de interpretare ex-aequo – Andras Hathazi şi Yilmaz Yalcin, Premiul FIPRESCI – Salonic 2010

Bogdan George Apetri: Publicul de afara nu vede “Periferic” ca o poveste romaneasca

O prostituata care a ispasit deja o parte a pedepsei e eliberata cu bilet de voie ca sa participe la inmormantarea mamei. Scopul ei e insa acela de a-si lua copilul si de a fugi cu el din tara. In cursul unei singure zile impartite in trei capitole, ea se confrunta cu propriul trecut in asteptarea unui gest care ii va schimba viitorul.

Inspirat atat de neorealismul romanesc cat si de filmul american, cineastul scolit la Columbia University debuteaza in lungmetraj cu un film alert si lipsit de melodrama despre vointa de a ne schimba viata, dar si despre neputinta de a o face cand mediul ne trage inapoi.

Bogdan George Apetri:

„Mi s-a spus aproape peste tot unde am aratat filmul ca povestea s-ar fi putut petrece oriunde in lume. Publicul de afara nu vede “Periferic” (http://periferic.ro/) ca o

Imagine din „Periferic”

Foto: Hotnews

poveste romaneasca, ca un film strans legat de realitatile romanesti, ci ca o poveste universala – ceea ce ma bucura foarte mult. Insa nu m-am gandit niciodata ca as putea face filmul in SUA pentru ca, atunci cand am acceptat oferta de a-l regiza, stiam deja ca il voi face in Romania.

Ca o paranteza, dupa ce am aratat filmul la New York, la “New Directors/New Films”, foarte multi mi-au spus ca s-ar putea face un remake american foarte bun dupa el. Poate, dar cu alt regizor, pentru ca nu ma vad vreodata lucrand la un remake – pentru “Periferic” sau pentru orice alt film.

Cand am facut filmul, toate deciziile le-am luat gandindu-ma doar la poveste, si nu la elemente exterioare proiectului in sine. Nu am planuit ca “Periferic” sa fie un film care sa continue sau sa extinda linia neorealismului romanesc, dar nici unul care sa o contrazica, sa arate altceva. Nu m-au interesat deloc lucrurile astea. Toate alegerile au fost intrinsece filmului. Am facut intotdeauna doar ce am crezut ca e potrivit pentru povestea pe care o spuneam, fara sa iau in considerare nimic altceva”.

„Tot procesul de rescriere a scenariului apartinand initial lui Cristian Mungiu si Ioanei Uricaru a fost destul de complicat şi de indelungat. Motivele nu au tinut de considerente calitative cat pur personale. Pana la urma, e normal. Un regizor in adevaratul sens al cuvantului nu executa ideile altora, ci isi trage proiectul aproape de el insusi, de ce il intereseaza. Deci am adus filmul in zonele care m-au interesat (atat din punct de vedere dramatic, cat mai ales stilistic si tematic). Asta a implicat in cele din urma si schimbarea povestii.

Nu sunt un regizor iesit de sub pulpana neorealismului pentru ca nu ma influenteaza directia asta, dar nu ma consider nici regizor american – mai degraba un regizor roman care, din mai multe motive, se intampla sa traiasca la New York”.

„Periferic”

Regie – Bogdan George Apetri

Scenariu – Tudor Voican, Bogdan George Apetri

Cu: Ana Ularu, Andi Vasluianu, Ioana Flora, Mimi Branescu, Timotei Duma, Cristian Olescher

Marele Premiul si Trofeul „Golden Alexander” – Salonic, 2010; Premiul Special al Juriului pentru scenariu şi Premiul FIPRESCI – Varşovia, 2010

Constantin Popescu: Costi Dita a imprumutat personajului o parte din calmul lui atent

Meritul principal al lungmetrajului de debut al lui Constantin Popescu e faptul ca recupereaza o perioada uitata sau nestiuta.

Bazat pe documente si marturii autentice, “Portretul luptatorului la tinerete”se ocupa de grupul de rezistenta anticomunista armata din Muntii Fagaras, condus de Ion Gavrila Ogoranu, si este primul dintr-un triptic (“Aproape liniste”) consacrat rezistentei anticomuniste din munti.

“Portretul luptatorului la tinerete” pare, cu galeria sa de actori tineri (cel putin cei din rolurile partizanilor), modul prin care o generatie recunoaste sacrificiul tinerilor din alta generatie si se inclina in fata lui.

Constantin Popescu:

„Acest film mi-a adus multe lucruri si senzaţii frumoase: faptul ca e inceputul unei povesti lungi, care cuprinde mai multe filme despre rezistenta anticomunista

Portretul luptatorului la tinerete

Foto: Filmex Film

armata din Romania; lucrul in echipa, increderea pe care am avut-o unii in altii; sentimentul ca lucram la acelasi film cu totii; echipa de actori tineri pe care i-am cunoscut si faptul ca toţi erau dornici sa joace; intalnirea cu Costi Dita, un actor puternic, cu un suflu aparte, care a reusit sa imprumute personajului o parte din linistea si din calmul lui atent; faptul ca niciun actor n-avea orgolii la filmare.

Toti si-au dorit sa joace, s-au sprijinit unul pe celalalt si lucrul acesta se simte. A fost o bucurie sa lucrez cu Cătălin Babliuc si Ion Bechet, cu Bogdan Dumitrache si Titi Lupescu, cu Ionut Caras si Dan Bordeianu si cu toti ceilalti – Alin Mihalache, Radu Iacoban, Paul Ipate -, toti tinerii din distributie. M-am bucurat, de asemenea, si de reintalnirea cu Mihai Constantin, un actor urias, care isi dezvolta personajul cu o putere incredibila. Sau cu Razvan Vasilescu, un exemplu de profesionalism”.

„Portretul luptatorului la tinerete”

Regie – Constantin Popescu

Scenariu – Constantin Popescu

Cu: Constantin Dita, Alin Mihalache, Catalin Babliuc, Bogdan Dumitrache

Prezentat în sectiunea „Forum” – Berlin, 2010

In 2010, Constantin Popescu a terminat si al doilea lungmetraj, “Principii de viata”, care venea pe linia neorealista si infatisa o zi din viata unui cuadragenar din zilele noastre, prins descoperit de un conflict neprevazut cu baiatul din prima casatorie. Filmul a avut insa premiera romaneasca in 2011.

Adrian Sitaru: „Colivia” e inspirat dintr-o poveste care mi s-a intamplat mie

Un copil aduce de-afara un porumbel bolnav. Parintii nu sunt de acord, dar treptat tatal se imblanzeste mai intai de gura copilului, pe urma prinzand drag de porumbel. Ca de obicei, mama transeaza cinic si practic problema.

Folosind o poveste simpla pe care o spune cu naturalete, Adrian Sitaru surprinde mecanismele de reglare din sanul unei familii, introducand in ecuatie si ideea raului pe care ni-l facem unii altora fara sa vrem, cu toata bunavointa.

Azi, Adrian Sitaru isi aminteste:

„Colivia” e inspirat dintr-o poveste care mi s-a intamplat mie in studentie cand am adus acasa o vrabie bolnava. Toti prietenii s-au inamorat de ea, mai ales cand si-a revenit si a inceput sa ciripeasca, dar au exagerat in hranirea ei si dupa trei zile era mai rau ca inainte, ceea ce m-a facut s-o duc inapoi.

Mi-am adus aminte de intamplare dupa 20 de ani. Ideea e ca din ignoranta si prostie, vrand sa faci bine, poti sa omori. Am tot studiat ce inseamna animalele pentru oameni, de ce acum aproape orice animal poate fi un animal de companie. Nu, nu am animale acasa. Imi plac mult, dar e o chestie destul de responsabila”.

„Colivia”

Regie – Adrian Sitaru

Scenariu – Adrian Sitaru

Cu: Adrian Titieni, Clara Voda, Vlad Voda

Premiul DAAD – Berlinale Shorts 2010

Paul Negoescu: Cu “Derby”m-a interesat sa fac un film intr-o unitate compacta de timp si spatiu

Un tata aude cum fata sa face sex in camera vecina cu iubitul ei si da televizorul mai tare. Pe OTV. La asta se poate reduce subiectul scurtmetrajului “Derby”, cu care Paul Negoescu a fost selectionat a treia oara consecutiv in Berlinale Shorts.

Daca in alte filme ale sale tanarul regizor isi lua, pentru siguranta, un elan mai mare sau concepea structuri mai complicate, el opteaza aici pentru un timp minim si o maxima economie de mijloace.

Paul Negoescu povesteste:

„Toate scurtmetrajele pe care le-am facut m-au ajutat sa inteleg (in anumite limite, evident) cum functioneaza limbajul cinematografic si au fost pentru mine si un antrenament de a vedea ce se intelege din ce vreau sa zic

In cazul lui „Derby” m-a interesat sa fac un film intr-o unitate compacta de timp si spatiu, intr-o situatie plauzibila, dar care sa spuna mai multe decat in simpla ei aparenta. Ideea a venit dintr-o discutie cu o prietena care imi povestea cum si-a dat ea seama ca tatal ei a auzit-o facand sex cu prietenul ei – ea fiind in dormitor, el in camera de zi: a dat televizorul foarte tare pe OTV”.

„Derby”

Regie – Paul Negoescu

Scenariu – Paul Negoescu

Cu: Bogdan Voda, Maria Mitu, Nicolas Teodorescu, Clara Voda

Prezentat in Berlinale Shorts – 2010

Alexandru Mavrodineanu: Lele a vrut sa se urce in arca lui Dan Bursuc tocmai cand imi cautam actorul

Prin intermediul povestii tatalui care incearca sa-si inscrie fiul la o scoala de manele, convins ca acesta are talent, Alexandru Mavrodineanu reda de fapt ideea fericirii familiale.

Nu tiganii/socialul sunt miza, nici manelele, ci armonia aproape insesizabila care ii leaga pe membrii unei familii fericite. O armonie muzicala. Cum spune si regizorul, “tiganii nu constituie o tema pentru mine. Am vrut doar sa fac un film despre o familie care are o treaba.”

Alexandru Mavrodineanu:

Imagine din „Muzica in sange”

Foto: Hotnews

„Muzica in sange” a avut parte in Romania de un tratament in festivaluri tipic romanesc. N-a fost luat la Timisoara sau Iasi pentru ca a fost luat la NexT si asa mai departe. Dar e un film care inca imi place. Productia a fost in general grea pentru ca a trebuit sa punem la un loc trei variabile – lucrul cu copiii, tiganii si muzica. Plus multe locatii, personaje si figuranti. Am avut doar patru zile de filmare. La un moment dat, copilul adormise prin autobuz de oboseala. Mie mi-a convenit pentru ca nu trebuia sa cante prea bine ca sa nu se vada pe ecran ca e atat de talentat…

Cand faci un scurtmetraj, pe la inceputul filmarii esti mai incrancenat, te relaxezi pe masura ce avansezi si, cand ti-ai intrat in mana, gata filmarea!…

Unul dintre cele mai interesante lucruri legate de film a fost descoperirea lui Robert Drumus (Lele) care, asemenea personajului imaginat de mine, locuia cu ai lui intr-o pivnita si vroia sa devina manelist. Lele a vrut sa se urce in arca lui Dan Bursuc tocmai cand imi cautam actorul. Pana la urma, visul lui de manelist a devenit realitate”.

„Muzica in sange”

Regie – Alexandru Mavrodineanu

Scenariu – Alexandru Mavrodineanu, Catalin Mitulescu

Cu: Andi Vasluianu, Robert Drumus, Dorotheea Petre, Dan Bursuc

Selectionare Clermont-Ferrand 2010; Premiu Special – Cottbus, 2010