DOSAR 10 ani cu filmul romanesc. Episodul 2 – Anul 2002. Radu Muntean despre "Furia": "A fost o experienta pe care nu cred ca mai vreau sa o repet"

Trimitand la genul de constructie si de umor din „E pericoloso sporgersi” si nu la „Marfa si banii”, „Occident” – primul lungmetraj al lui Cristian Mungiu rata si el la mustata Premiul Camera d’Or la Cannes. In 2002 Radu Muntean iesea cu „Furia”- film cu care spune azi, fara furie, ca n-ar mai debuta. Hanno Hofer povesteste ca unii figuranti din scurtmetrajul sau „Ajutoare umanitare” nu doar se prefaceau ca erau beti la filmari.

Anul 2002 a inceput sa aduca o continuitate a prezentei romanesti la Cannes – cea mai importanta vitrina a filmului mondial – desi nimeni nu avea nici cea mai mica idee despre amploarea pe care noua generatie de cineasti o va lua. Lucrurile erau de-abia la inceput.

Dupa „Marfa si banii”, urmatorul film romanesc selectionat la Cannes a fost „Occident”, lungmetrajul de debut al lui Cristian Mungiu. Nascut in 1968, acesta studiase engleza la Iasi inainte de a buchisi filmul la Bucuresti. Scrisese in „Opinia Studenteasca” si semnase cateva scurtmetraje despre care breasla aflase. Daca despre Cristi Puiu nu se stia nimic in Romania la momentul debutului, debutul lui Cristian Mungiu era asteptat.

Cu „Occident”, Mungiu facea un film de factura clasica, mai apropiat de Nae Caranfil si de „E pericoloso sporgersi”, decat de urmatorul sau film, „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. „Occident” se ocupa de mai multi tineri confruntati voluntar sau indirect cu tema emigratiei. Umorul si lipsa de perspective a tineretului postdecembrist faceau din el un film de actualitate, dulce-amar, si multi spectatori tineri s-au regasit pe ecran si prin hit-ul pionieresc „Noi in anul 2000”.

Prezentat la Cannes si preluat apoi de multe festivaluri internationale, „Occident” a fost surpriza momentului. (Desi, in timp, rezista mai greu decat „Marfa si banii”.). Luandu-l pe Alexandru Papadopol de la Cristi Puiu, Cristian Mungiu a descoperit-o insa pe Anca Androne, care a marturisit recent pentru HotNews.ro:

„Occident” a declansat in mine o pasiune mistuitoare pentru tot ce inseamna film. Pe atunci, selectia unei pelicule romanesti la Cannes era un lucru exceptional. Dupa aceea, din fericire, a devenit obisnuinta.

Ce-mi vine in minte cand ma gandesc la filmari nu sunt intamplarile simpatice – sau n-am fost eu atentaJ -, in schimb imi amintesc de o atmosfera speciala, incarcata de emotie. Era un debut pentru multi dintre noi si eram extrem de seriosi si de muncitori dar, in aceelasi timp, calzi, plini de grija si de atentie unii fata de ceilalti.

Cristi stie sa aduca armonie pe platou, sa controleze cu gratie momentele dificile, sa te faca sa te simti cel mai bun actor din lume… E o smecherie a lui.

Din reactiile tinerilor care au vazut atunci filmul, dar, si mai tarziu, am inteles ca „Occident” ii reprezinta pe mai multi decat ne-am imaginat noi cand l-am facut. Cred ca si azi seductia de a pleca din tara exista, poate chiar mai acut decat acum 10 ani. Tinerii nu au alternative fericite aici, viseaza sa plece, sa fie apreciati undeva...

„Occident”

Regie – Cristian Mungiu

Scenariu – Cristian Mungiu

Cu: Alexandru Papadopol, Tania Popa, Anca Androne, Coca Bloos

Prezentat in sectiunea „Quinzaine des Réalisateurs”- Cannes, 2002

Radu Muntean: “Furia” a fost un film greu

Cunoscut si el prin scurtmetrajele realizate in institut, Radu Muntean debuteaza tot in 2002 cu lungmetrajul „Furia”, povestea contemporana a unor tineri care se confruntau cu o realitate violenta. Aducand pe ecran mafia tiganeasca, regizorul a spus la acea data ca nu si-a propus sa faca un film social, ci sa ia pulsul agresivitatii, a violentei mocnite existente in societatea romaneasca. Un pariu pe care l-a castigat.

„Furia” foloseste multe elemente dintr-un film de actiune american. E in continuare un bun film de actiune, avand in plus fata de reteta trei personaje carnoase decupate din realitatea auhtona si o combinatie bine gandita de actiune si tragism.

Radu Muntean spune azi ca ideea de a debuta cu „Furia” nu a fost, insa, dintre cele mai inspirate:

„Privind acum in urma, mi-as dori sa-mi fi ales mai atent filmul de debut, chiar daca asta ar fi insemnat sa debutez mai tarziu, a marturisit Radu Muntean pentru HotNews.ro Probabil ar fi

Imagine din „Furia”

Foto: Hotnews

fost mai bine daca debutam cu “Hartia va fi albastra”, un film mai personal. Am invatat multe din experienta de la “Furia”.

A fost un film greu si un bun exercitiu de lucru in echipa. A fost greu ca productie, cu multe locatii, personaje, secvente de actiune – chestii care se fac greu in Romania. Mai ales ca eram la debut… Dar si acum mi-ar fi greu daca nu as fi un regizor antrenat.

De pilda, secventa de urmarire de un minut jumate am filmat-o in trei-patru nopti. Asta a fost cel mai greu, sa filmez secvente de actiune la standarde cat de cat profesionale. In plus, totul a fost complicat de sincronizat la filmare – figuratia, actorii, mai multe camere. A fost o experienta pe care nu am repetat-o si nu cred ca mai vreau sa o repet.

„Furia”

Regie – Radu Muntean

Scenariu – Mircea Staiculescu, Radu Muntean, Ileana Constantin

Cu: Dragos Bucur, Dorina Chiriac, Andi Vasluianu

“Ti-e mila? Ti-am luat banii”

Mai mare succes a avut insa in 2002 “Filantropica”, in care Nae Caranfil reunea doi indragiti actori – Gheorghe Dinica si Mircea Diaconu, lansandu-le pe Mara Nicolescu si Viorica Voda.

Din nou o comedie, dar plasata in lumea competitiva a cersetorilor bucuresteni, al caror staroste (interpretat de Gheorghe Dinica intr-unul dintre rolurile sale memorabile) ironiza printre altele si ars poetica oricarui artist – “Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic”.

Dar in 2002 nu “Filantropica” a batut recordurile de incasari, cu cei 112.560 spectatori ai sai (conform Cinemagia.ro) si locul 7 in topul anual al premierelor straine si romanesti, ci “Garcea si oltenii”, care a dominat intreg box-office-ul si a facut, cu cei 251.891 spectatori ai sai, aproape dublu cat “Stapanul inelelor: Fratia inelului” si “Razboiul stelelor: Atacul clonelor” impreuna. (“Occident” a fost pe locul 27 in topul general, iar “Furia” pe 35).

“Filantropica”

Regie – Nae Caranfil

Scenariu – Nae Caranfil

Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinica, Mara Nicolescu, Viorica Voda

Ajutoare umanitare si inutile

Dintre scurtmetrajele romanesti care circulau cu succes prin lume, „Ajutoare umanitare” a provocat printre cele mai bune reactii, in mare parte masura si datorita subiectului.

„Ajutoare umanitare”

Foto: Hotnews

Trei straini vin cu ajutoare umanitare (echipament pentru un cabinet stomatologic inexistent) intr-un sat din Ardeal. Sunt primiti cu paine si sare, si poftiti, normal, la petrecere. In 16 minute, Hanno Hoefer construieste din detalii de un umor nebun specificul romanesc si ne arata cum se ciocneste el de inocenta Vestului, scufundand-o.

„Ideea filmului mi-a dat-o o prietena din Cluj, care era medic veterinar intr-un sat din judetul Salaj, isi aminteste azi Hanno Hofer pentru HotNews.ro. „Acolo s-a intamplat o chestie asemanatoare pe care am adaptat-o.

Nu mi-a fost foarte greu sa creez umorul filmului. Unele momente au fost premeditate, altele mi-au venit pe loc sau dupa aceea, la montaj. A existat si multa improvizatie si chiar si umor involuntar in sensul ca unii figuranti nu doar se prefaceau ca sunt beti.”

Ramas in amintirea cineastului prin „intamplarile si distractia de la filmari”, „Ajutoare umanitare” e mica mostra de cinema de calitate care se pastreaza intact in timp si care poate fi citit de orice fel de public.

„Ajutoare umanitare”

Regie – Hanno Hoefer

Scenariu – Hanno Hoefer

Cu: Ion Fiscuteanu, Ernesto Bianchi, Richard Bovnoczki

Marele Premiu – Cottbus, 2002, selectionat in “Kodak Showcase” – Cannes, 2002

Despre Dosarul 10 ani cu filmul romanesc:

• Dosarul „10 ani cu filmul romanesc” readuce selectiv in atentie filmele de fictiune care definesc miscarea de innoire a cinematografului romanesc. Alcatuirea listei de titluri n-a fost usoara. Am lasat la o parte filme ale unor cineasti consacrati care nu se integrau temei, cu atat mai mult daca nici nu erau de valoare. Am ignorat si titluri epigonice ale unor cineasti aflati la inceput de drum. Lista e, din orice punct de vedere ai lua-o, una contestabila. Ne asumam acest aspect.

• Mai e si regretul ca ideea dosarului nu a starnit interesul tocmai artizanilor celor mai importanti ai Noului Cinema Romanesc – Cristi Puiu si Cristian Mungiu. In locul amintirilor lor le-am folosit pe cele ale colaboratorilor. Poate ca si acesta e un semn ca ceea ce a fost perceput ca o miscare concertata, unitara si subsumata unui program nu e probabil decat o suma de individualitati care a beneficiat de o conjunctura favorabila.