Sari direct la conținut

Dosar penal după ce o adolescentă de 15 ani a murit la Spitalul de Urgență din Satu Mare. „Am dus-o pe picioare și-am adus-o acasă în sicriu”

HotNews.ro
Spital, Foto: Tommaso79 | Dreamstime.com
Spital, Foto: Tommaso79 | Dreamstime.com

Polițiștii din Satu Mare au deschis un dosar penal pentru uciderea din culpă în cazul unei eleve de 15 ani care a murit în urma cu o săptămână la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare. Părinții adolescentei au reclamat în presa locală că au semne de întrebare în privința decesului fiicei lor, Ștefania, din moment ce fata a intrat pe picioarele ei la Urgenţe.

„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă), în cazul minorei de 15 ani care, în cursul zilei de 18 ianuarie a.c., ar fi decedat la Spitalul Judeţean Satu Mare-Secţia U.P.U. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a transmis IPJ Satu Mare, potrivit Agerpres.

Părinții adolescentei de 15 ani susțin că nu vor să învinovățească gratuit pe cineva, dar caută răspunsuri pentru că nu își explică cum fiica lor a intrat zâmbind la Urgențe și după o oră a murit, potrivit publicației PresaSM.

Aceștia insistă că Ștefania nu părea să aibă alte probleme de sănătate.

„Eu doar atâta pot să zic, că pe fiica noastră am dus-o înauntru pe picioare, zâmbind înauntru. Si apoi am adus-o acasă în sicriu”, a povestit tatăl fetei.

Ștefania s-a simțit prima dată rău luni, 16 ianuarie, și a fost împreună cu mama sa la medicul de familie, însă nu a primit niciun diagnostic după ce a făcut o radiografie la plâmâni și un test pentru gripă, care a ieșit negativ. Cele două au plecat acasă cu o trimitere pentru o consultație ORL programată pentru 25 ianuarie.

Ștefania a fost repezită și jignită de medicul de gardă, acuză mama tinerei

Miercuri, 18 ianuarie, Ștefania s-a simțit rău și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, unde ar fi fost repezită și jignită de medicul de gardă, care i-a spus că e „obeză și isterică”, susține mama sa într-un interviu pentru TV 1 Satu Mare.

  • „Medicul de la UPU i-a cerut să se dezbrace. Eu i-am dat jos tricoul, dar fetiței i-a fost rușine să își dea jos sutienul. eu i-am zis la fetiță să se lase consultată.
  • Apoi, medicul mi-a reproșat că fetița e obeză și isterică, cu o voce ridicată. Apoi, a urmat un EKG, iar eu l-am întrebat că ce ar putea să aibă. Iar medicul a spus să tac din gură.
  • Apoi, medicul mi-a spus că are diabet și că o să fie internată. În ultimele clipe să audă fata că îi obeză și isterică… Nu pot să trăiesc cu cuvintele astea (…) Apoi, a venit un domn la mine și mi-a spus că fetița e resuscitată și să nu am prea mari speranțe”, a povestit mama Ștefaniei.

Anchetă declanșată de conducerea spitalului

O anchetă în acest caz a mai fost deschisă şi de către conducerea spitalului.

  • „Suntem alături de familia minorei R.K.S. decedate la Unitatea de Primiri Urgenţe în data de 18.01.2023, exprimându-ne întreaga noastră compasiune, cu precizarea că s-au făcut toate demersurile necesare în vederea analizei acestui caz din punct de vedere medico-legal, profesional şi etic de către comisii de specialitate distincte, inclusiv Colegiul Medicilor, având ca obiectiv identificarea eventualelor erori sau abateri de la normele practică şi conduită etică şi deontologică.
  • La momentul finalizării acestor demersuri vor fi aplicate imediat toate măsurile care decurg din normele legislative în vigoare”, a precizat conducerea spitalului.

Reacția conducerii spitalului vine după ce părinţii fetei au declarat presei locale că nu înţeleg cum s-a produs decesul, din moment ce fata a intrat pe picioarele ei la Urgenţe.

Precizările Spitalului de Urgență Satu Mare

Tânăra a murit după al doilea stop cardiorespirator, având probleme de respiraţie, au susținut reprezentații Spitalului Judeţean Satu Mare.

  • „În data de 18.01.2023, ora 15,21 s-a prezentat la UPU o minoră în vârstă de 15 ani cu următoarele semne de detresă cardio-respiratorie: slăbiciune, paloare, tahicardie, saturaţie oxigen 88%. A fost preluată de echipa de Urgenţe majore şi intubată, primele investigaţii pledând pentru un cord pulmonar acut şi suspiciune de tromboembolism pulmonar, motiv pentru care se recurge la manevra de tromboliză.
  • În ciuda eforturilor conjugate ale echipei multidisciplinare (pediatru, cardiolog, terapie intensivă) de susţinere a funcţiilor vitale, starea generală a pacientei se alterează galopant, survenind un stop cardiorespirator resuscitabil.
  • La aproximativ 30 minute, ora 19,10 intervine decesul, urmare a celui de-al doilea stop cardiorespirator, din păcate, iresuscitabil de această dată”, a precizat Spitalul Judeţean Satu Mare.

Presa locală mai scrie că un cadru medical din cadrul spitalului acuză într-un mesaj anonim care circulă pe Facebook că medicul care a primit-o la UPU pe Ștefania „este total lipsit de compasiune, impertinent și obraznic. Ceea ce este cu adevărat grav este atitudinea de torționar față de pacienții aflați în nevoie și suferință”, potrivit Jurnal de Satu Mare.

Joi, 26 ianuarie, de la ora 18.00 este programat un protest în fața UPU a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare „în memoria Ștefaniei și al altor oameni umiliți și batjocoriți”, mai relatează presa locală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro