Sari direct la conținut

Dosar penal în cazul azilului din Pitești / Ce au găsit inspectorii DSP care au revenit în control

HotNews.ro
Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Poliţiștii din Argeş au deschis un dosar penal după controlul la azilul din Piteşti unde trei beneficiari au fost găsiţi în subsol. Inspectorii DSP care au controlat din nou azilul au descoperit că se gătea într-o bucătărie improvizată, deşi reprezentanţii firmei arătaseră anterior un contract cu o firmă de catering. De asemenea, au fost descoperite nereguli în acordarea asistenţei medicale beneficiarilor şi au fost aplicate mai multe amenzi.

„Dosar penal deschis după controlul de urgenţă făcut miercuri la un centru pentru vârstnici! Decizia a fost luată de către reprezentanţii Poliţiei Argeş care au coroborat datele obţinute şi au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea prevăzută de articolul 297 Cod Penal, abuz în serviciu”, anunţă, vineri dimineaţă, Prefectura Argeş.

Sursa citată a precizat că inspectorii DSP au revenit joi la centru şi au găsit o bucătărie improvizată.

„Au fost surprinşi să găsească angajaţii centrului în bucătărie în timp ce pregăteau mâncare: 40 de litri de ciorbă, piure de cartofi care li se servea cu mezeluri, orez cu lapte. Asta, deşi miercuri, reprezentanţii centrului au declarat şi arătat un contract cu o firmă de catering. Activitatea bucătăriei a fost suspendată”, a transmis prefectul de Argeş, Radu Perianu.

Acesta a precizat că a fost verificat şi modul în care li se acordă asistenţă medicală oamenilor din centru.

„22 de beneficiari sunt înscrişi la un medic primar geriatrie gerontologie, 4 dintre ei nu au mai fost monitorizaţi din 2022! Aceşti oameni au foi de observaţie din care nu reiese o prescripţie medicală”, a mai afirmat prefectul de Argeş.

Prefectura a mai transmis că reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au identificat o persoană care lucra la centru, fără forme legale.

Amenda aplicată este de 20.000 de lei. O altă sancţiune a fost dată pentru că un lucrător avea trasate sarcini pentru care nu avea pregătire. Valoarea amenzii este de 3.500 lei.

„DSVSA a amendat societatea cu 1.200 lei pentru manipularea necorespunzătoare a alimentelor”, au mai transmis reprezentanţii Prefecturii Argeş.

Echipa de control constituită la nivelul Prefecturii Argeş a făcut, miercuri, verificări la un azil privat din Piteşti, destinat îngrijirii bătrânilor.

Primele constatări erau legate de faptul că cei internaţi acolo nu primesc suficientă hrană, nu sunt lăsaţi să vorbească la telefon cu rudele lor, iar unul dintre cei internaţi dormea pe o canapea amplasată într-un hol.

Trei beneficiari despre care autorităţile nu fuseseră informate au fost găsiţi în subsol. (News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro