Dosarul Colectiv: Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnați la 8 ani de închisoare, dată în urmărire de Poliție / Ea a fost localizată în Republica Moldova
Antonina Radu, pompier la ISU București-Ilfov, condamnată definitiv joi, alături de un coleg de-al său, la 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul Colectiv, a fost dată în urmărire de către Poliția Română, nefiind găsită pentru a fi dusă în penitenciar.
UPDATE 14:20: Poliția Română a anunțat că femeia, în vârstă de 43 de ani, a fost localizată în Republica Moldova, iar în acest caz au fost începute procedurile legale.
Poliția Capitalei a anunțat vineri că, având în vedere hotărârea definitivă a Curții de Apel București în dosarul Colectiv, a pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
O persoană – primarul Cristian Popescu Piedone – s-a prezentat la sediul poliției, de unde a fost preluată și încarcerată. Alte trei persoane au fost preluate de la domiciliu, iar după întocmirea formalităților necesare au fost încarcerate.
O persoană care nu a fost găsită la domiciliu a fost dată în urmărire, fiind emis mandat de arestare european. Este vorba despre Antonina Radu, pompier la ISU București-Ilfov, condamnată definitiv joi, alături de un coleg de-al său, la 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul Colectiv.
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone – actual primar al Sectorului 5 – a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel București la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Sentința vine la aproape 7 ani de la tragedia în urma căruia au murit 65 de oameni, iar alți aproximativ 150 au rămas mutilați pe viață. În prima instanță, el primise 8 ani și șase luni de închisoare.
Condamnările definitive în procesul Colectiv
- Cristian Popescu-Piedone – 4 ani de închisoare cu executare
- patronul Clubului Colectiv, Alin George Anastasescu – 11 ani si 8 luni de închisoare
- patronul Clubului Colectiv Costin Mincu – 8 ani
- patronul Clubului Colectiv Paul Gancea – 6 ani și 4 luni
- pirotehniștii Viorel Zaharia și Marian Moise – 6 ani și 10 luni
- George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – 8 ani și 8 luni. De asemenea, cei doi pompieri nu mai vor avea dreptul de ocupa o funcţie în cadrul IGSU şi unităţile subordonate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani, după ce ies din închisoare.
- Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – achitată. Ea fusese condamnată în prima instanță la 8 ani de închisoare
- Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – achitată. Primise 7 ani de închisoare în prima instanță
- Ramona Sandra Moţoc, referent superior achitată. Primise 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Decizia în procesul Colectiv – încheiat în 21 decembrie 2021 – a fost pronunțată după patru amânări.
Iniţial, procesul Colectiv ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţi.
În 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a pronunțat primele condamnări în dosarul Colectiv. Cristian Popescu-Piedone a primit atunci 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv, iar cei trei patroni ai clubului, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – câte 11 ani şi 8 luni închisoare.