Dosarul Colectiv: Pedepsele pentru cei condamnați în prima instanță, inclusiv pentru primarul Piedone, s-ar putea reduce. Instanța a decis schimbarea încadrării unor fapte

Pedepsele din dosarul Colectiv, proces care se apropie de o decizie finală, la mai bine de 6 ani de la tragedie, s-ar putea reduce. Judecătorii Curții de Apel București au schimbat parțial încadrarea juridică a infracțiunilor și au eliminat consecințele deosebit de grave ale faptelor de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţi, între care şi fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, actual primar al Sectorului 5.
Decizia a fost luată miercuri de un complet de divergenţă de la Curtea de Apel Bucureşti, format din trei judecători, care a admis parţial schimbarea încadrării juridice a faptelor şi a eliminat aplicarea art. 309 Cod penal (faptele care au produs consecinţe deosebit de grave) pentru infracţiunea de abuz în serviciu, pentru care Piedone a fost condamnat în prima instanță la 8 ani și jumătate de închisoare.
Conform articolului 309 din Codul Penal, dacă faptele au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.
Instanţa a eliminat forma agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu şi pentru funcționarele de la Primăria Sectorului 4 inculpate în dosar şi pentru cei doi pompieri Antonina Radu şi George Matei.
Înlăturarea circumstanței „consecințe deosebit de grave” din încadrarea faptei poate duce la reducerea pedepsei de la 10 ani și jumătate la cel mult 7 ani.
Judecătorii au respins însă cererile şi sesizările din oficiu cu privire la schimbările de încadrări juridice ale faptelor inculpaţilor, nefiind schimbată încadrarea juridică din abuz în serviciu în neglijenţă în serviciu.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 17 noiembrie, când se va discuta compunerea completului care va solutiona cauza în continuare. Decizia de miercuri este practic ultimul pas înainte de concluziile defintive din dosarul Colectiv.
Decizia luată miercuri de Curtea de Apel București:
- „În baza art.386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică pentru inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. şi art. 309 C.pen., în infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. (eliminarea art.309 C.pen)
- În baza art.386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică pentru inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu prev de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) – (eliminarea art. 309 C.pen. în raport cu prima infracţiune de abuz în serviciu). In baza art.386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică pentru inculpata Iofciu Aurelia, din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) – (eliminarea art. 309 C.pen. în raport cu prima infracţiune de complicitate la abuz în serviciu).
- În baza art.386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică pentru inculpata Ganea Luminiţa Larisa, din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) (eliminarea art. 309 C.pen. în raport cu infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu). Respinge restul cererilor si sesizarilor din oficiu cu privire la schimbările de încadrări juridice ale faptelor inculpaţilor Radu Antonina, Matei George Petrică, Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminiţa Larisa şi Motoc Sandra Ramona”.
Condamnările în prima instanță
În decembrie 2019, la patru ani de la tragedie, Tribunalul București a pronunțat primele condamnări în dosarul Colectiv:
- Cristian Popescu-Piedone – fost primar al Sectorului 4 și actual primar al Sectorului 5: 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru Clubul Colectiv
- George Alin Anastasescu – patron Colectiv: 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
- Costin Mincu – patron Colectiv: 11 ani si 8 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
- Paul-Cătălin Gancea – patron Colectiv: 11 ani si 8 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
- Antonina Radu – pompier ISU: 9 ani si 2 luni de închisoare cu executare
- George-Petrică Matei – pompier ISU: 9 ani si 2 luni de închisoare cu executare
- Aurelia Iofciu – angajată a Primăriei Sector 4: 8 ani de închisoare cu executare
- Luminiţa Larisa Ganea – consilier superior la Primăria Sector 4: 7 ani de închisoare cu executare
- Sandra Ramona Moţoc- referent superior la Primăria Sector 4: 3 ani de închisoare cu suspendare
- Daniela Ioana Niță – patron firmă de artificii: 12 ani si 8 luni de închisoare cu executare (a fost găsită moartă, în august 2021)
- Cristian Mihai Niţă – patron firmă de artificii: 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare
- Zaharia Viorel – pirotehnist: 9 ani si 8 luni de închisoare cu executare
- Moise Marian – pirotehnist: 10 ani de închisoare cu executare
- Clubul Colectiv SRL: 470 zile amendă, cu o sumă corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă, și confiscarea sumei de 62.298 lei
- Golden Ideas Fireworks Artists SRL: 470 zile amendă, cu o suma corespunzătoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă
- SC Noran Prompt Serv SRL: confiscarea sumei de 147.133 lei
De asemenea, persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sectorului 4 şi cu ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro victimelor incendiului.
Decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată de către persoanele condamnate, dar şi de către procurori, iar procesul a ajuns la Curtea de Apel București.
„Ne-am agățat, unii cu disperare, de speranța că dreptatea va triumfa”
Au trecut aproape doi ani de la aceste condamnări și încă nu există o decizie definitivă a instanței, după ce procesul a fost amânat de nenumărate ori și s-a blocat în proceduri.
Procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie, însă completul de judecată a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte din inculpaţi. Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.
Cazul a ajuns şi în atenţia CSM, iar Secţia pentru judecători a Consiliului a solicitat revocarea procurorului de şedinţă Melinda Diaconescu, însă şeful DNA, Crin Bologa, a refuzat. Cei doi judecători ai completului, Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.
Peste 40 de supraviețuitori și rude ale tinerilor care și-au pierdut viața în incendiul din Colectiv atrăgeau atenția în luna aprilie a acestui an, când s-a pus problema schimbării încadrării juridice a infracțiunilor inculpaților, că astfel aceștia s-ar putea alege cu pedepse mici, nesemnificative, disproporționate față de gravitatea faptelor comise și a consecințelor lor.
- „Pentru reprezentanții sistemului judiciar dosarul Colectiv este nimic mai mult decât un caz complicat, cu înrâuriri incomode, a cărui componență politică jenează și influențează deopotrivă. Pentru noi, însă, este tragedia care ne-a distrus viețile, oroarea care ne-a răpit persoanele iubite de lângă noi și supliciul care ne-a mutilat trupurile și sufletele dincolo de recunoaștere, transformându-ne în veșnici pacienți. Pentru părinți, este groaza indescriptibilă care i-a făcut orfani de copii și i-a aruncat într-un doliu perpetuu, imposibil de depășit.
- An de an, ne-am pus nădejdea în Justiție, sperând ca printr-o înfăptuire corectă a acesteia să izbutim să obținem măcar un crâmpei de alinare. O rezolvare cinstită a cazului, ne-am spus în toată această vreme, ne-ar reda încrederea în România și ar face ca moartea celor dragi să reprezinte mai mult decât 65 de răni nevindecate, arse pe trupul înțesat de tragedii al acestei țări.
- Ne-am agățat, unii cu disperare, de speranța că dreptatea va triumfa și astfel ne va elibera de o parte din suferința, disperarea și ura pe care le simțim, ajutându-ne să aruncăm, în sfârșit, un pic de țărână peste mormintele celor pierduți și să ne continuăm, atât cât este omenește posibil, viețile”, arătau cei peste 40 de supraviețuitori și rude ale victimelor într-o scrisoare „adresată românilor, sistemului judiciar și presei”.