Sari direct la conținut

Dosarul de trădare: Consiliul Național al Audiovizualului, sesizat acum două săptămâni despre Comandamentul „Vlad Ţepeş”. Un singur membru CNA a atras atenția că trebuie anunțat MApN

HotNews.ro
Dosarul de trădare: Consiliul Național al Audiovizualului, sesizat acum două săptămâni despre Comandamentul „Vlad Ţepeş”. Un singur membru CNA a atras atenția că trebuie anunțat MApN

Organizaţia Comandamentul „Vlad Ţepeş” şi liderul acesteia, Adrian Robertin Dinu, care au intrat în vizorul DIICOT pentru trădare, s-au aflat în atenția Consiliului Naţional al Audiovizualului în 19 februarie, după ce a primit o sesizare că instigă la violență pe rețelele de socializare și  propagă informaţii false împotriva NATO și UE”, scrie Pagina de Media.

CAN a dispus atunci eliminarea întregului conţinut analizat, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, ceea ce înseamnă că a transmis către Facebook un ordin de eliminare a conţinutului ilegal, iar platforma a decis mai apoi ştergerea respectivelor clipuri ce conţineau discurs antisemit, negarea sau minimalizarea Holocaustului, referiri peiorative la comunităţile evreieşti, maghiare, rome.

Concret, era vorba despre Pagina de Facebook „Geniul Carpaţilor”, pe care erau postate lungi discuţii realizate online, prin Zoom, între utilizatorul Mircea Sicra, care apare în video având pe fundal mesajul „Roexit” şi Adrian Robertin Dinu, care se declara comandantul „Statului Major al Comandamentului Vlad Ţepeş – Trust-ul România.”

În raportul de monitorizare al CNA se menţionează că în mai multe clipuri în care apărea Adrian Robertin Dinu „se utilizează un limbaj combativ/militant, prezentând o viziune apocaliptică în care România şi poporul român ar fi supuse unui atac sistematic din partea unor forţe externe, despre care face referiri vagi, dar cu conotaţii discriminatorii.  Se promovează ideea unui conflict iminent şi este marcat de idei radicale, naţionalism extremist, conspiraţionism şi elemente de instigare la conflict, promovând o viziune exclusivistă asupra identităţii naţionale şi a viitorului României.

Conţine elemente de revizionism în legătură cu Holocaustul şi se folosesc în permanenţă termeni peiorativi faţă de diverse grupuri etnice, de exemplu, „jidani”.

La dezbaterile pe acest subiect, un singur membru CAN, Dorina Rusu, a atras atenţia asupra organizaţiei „Comandamentul Vlad Ţepeş”, propunând să se adreseze Ministerului Apărării:

„E o chestiune care se răspândeşte. Eu aş vrea să ne adresăm şi Ministerului Apărării pentru că aş vrea să ştiu ce este cu generalul acesta. Ce este cu Radu Theodoru. Chiar trebuie să ştim, pentru că este folosit numele unui general. Se vorbeşte de un Stat Major. Nu cred că e doar aşa o chestie că se adună nişte oameni şi i-a apucat pe ei să facă un Comandament separat şi i-au dat un nume. Cred că e o mişcare pe care noi nu avem cum să o sesizăm, dar ne trezim la rezultatele pe care le-am văzut la alegeri. Deci o mişcare subterană pe care noi nu o vedem şi nu înţelegem dimensiunile ei. După ideile pe care le promovează sunt unele pe care le întâlnim la unii candidaţi şi partide.

Eu cred că e o chestiune mai serioasă. În afară de faptul că neagă Holocaustul, pe lângă asta, dar faptul că se foloseşte numele unui general, care nu ştiu cine e, ar trebui să ştim, să ne lămurim şi noi despre ce e vorba, pentru că este mai amplu decât am crezut. Sunt mai multe site-uri şi conturi care promovează ideile astea smintite.”

INTERVIURILE HotNews.ro