Sari direct la conținut

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews.ro
Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, retinut, Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, retinut, Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției.

Solicitarea procurorilor a fost respinsă inițial, pe 25 martie, de Judecătoria Ploiești. Procurorii au contestat decizia, iar vineri Tribunalul Prahova a decis definitiv că Dinicu poate fi eliberat, înlocuind măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar.

„În temeiul art. 425 ind. 1 alin.7 pct.1 lit. b raportat la art. 204 C.proc.pen., respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești împotriva încheierii penale nr. 33 din data de 25.03.2024 pronunţată de Judecătoria Ploiești în dosarul 7168/281/2024”, se arată în decizia definitivă a Tribunalului Prahova publicată pe portal.

Cornel Dinicu, proprietarul de facto al complexului turistic Ferma Dacilor, a fost arestat preventiv la începutul lunii ianuarie, iar de la data de 1 februarie se afla în arest la domiciliu.

Acuzat de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru

Un incendiu devastator soldat cu opt morţi, între care trei copii, s-a produs, în dimineaţa zilei de 26 decembrie 2023, la Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani.

Cornel Dinicu și administratorii din acte ai complexului turistic – Cornel Dinicu, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie – sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Potrivit anchetatorilor, construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale.

„De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu (…), sursa probabilă a incendiului fiind efectul termic al curentului electric”, preciza anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator noncasnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea „pompă de apă” având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.

Citește și:

De ce a ars Ferma Dacilor? Procurori: Nu sunt indicii că focul a fost pus de o mână criminală / Șansele ca victimele să se poată salva, aproape inexistente

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro