Două analize punctuale în discursul preşedintelui. Şi o sugestie

România are cea mai mică datorie pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Românii au fiecare în spatele lor 4.570 de euro datorie. Vorbesc şi de datoria privată, totul la un loc. Asta rezultă din raportul 27,9 miliarde euro total datorie la 21,41 milioane locuitori, cifra oficială a ultimului recensământ. Rezultă 4.570 euro, statul cu cea mai mică datorie pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Datoria publică e circa de 1.000 de euro pe cap de locuitor. Asta înseamnă că noi avem posibilitatea să lăsăm moştenire o casă şi nu o datorie. Totul este să acceptăm că ceea ce fac cea mai mare parte a statelor membre UE trebuie să facem şi noi.

Aşa o fi. 4570 euro pe locuitor este o datorie mica fata de alte tari dar eu zic că depinde de nivelul de sustenabilitate al fiecarei tari in parte. În condiţiile de performanţă ale economiei noastre, nu ne permitem nici această datorie. Pe de altă parte, să ne gândim că valoarea adăugată propusă de un român în medie în acest an reprezintă circa 45% din datoria pe care o are “în spate”. Restul trebuie să ne mai împumutăm. Iar aici comparaţiile cu alte ţări nu îşi au rostul. Majoritatea sunt mult mai solvabile decât România din punctul de vedere al competitivităţii.

Ce ar mai trebui spus este legat de dinamica datoriei pe care un român a dus-o în spate. În decembrie 2004 aveam 1000 euro pe locuitor iar in 2008 aveam 2337 euro pe locuitor. Acum avem de 4,5 ori mai mult decat in 2004 si de 2 ori mai mult decat in 2008. Un plus de 48 miliarde euro imprumuturi din strainatate fata de 2008. Datoria externa a crescut de la 50 miliarde euro in decembrie 2008 la 97 miliarde euro in ianuarie 2012. (în 2004 aveam o datorie externa totala de 21,5 mld euro conform datelor BNR). Dinamica este îngrijorătoare. Scadenţa pe maturităţi este îngrijorătoare, presiunea datoriei pe termen scurt fiind destul de ridicată.

Că noi lăsăm o casă şi nu o datorie, m-aş mai gândi dacă o spun sau nu. Este corect că ţinta/intenţia de a avea deficite mici / surplusuri primare ne ţine în apropierea pragului de sustenabilitate pe datorie. Dar nu ştiu pe ce capacitate de corecţie a datoriei ne bazăm noi când în ultimii 20 de ani n-am avut decât în 2 sau 3 ani capacitatea de a genera surplus primar. Şi acela un amârât de 0,1-0,3% din PIB. În plus, sunt cîteva mine puse pe terenul anilor următori (arierate persistente, despăgubiri de 9 miliarde Ron, cheltuielile pentru PNDI plus ceva contabilitate creativă pe la administraţiile locale). Unde nu mai sunt atât de sigur este cum vom reuşi să menţinem datoria la un nivel rezonabil din perspectiva celorlalţi factori de influenţă asupra acesteia. Nu ştiu cum vom reuşi să menţinem sustenabilitatea când noi ne împrumutăm la dobînzi reale de 3% şi rata de creştere economică se mişcă în jurul a 1%. Nu ştiu cum vom putea menţine deficite mici în condiţiile în care cheltuieile legate de îmbătrinire vor fi din ce în ce mai mari în viitor. Nu ştiu dacă vom reuşi să stimulăm creşterea PIB potenţial, care s-a dus la jumătate în perioada post criză.

Totuşi, da, este corect. Fără să impunem disciplina propusă de Pactul Fiscal va fi mult mai greu, cu toate incertitudinile luate în calcul. Este adevărat că echitatea intergeneraţională trebuie avută serios în vedere.

Am şi o sugestie. Deşi nu este uşor de obţinut, putem propune Uniunii Europene să ia în considerare scoaterea investiţiilor (după o metodologie uniformă şi total transparentă) din calculul ţintelor propuse de regulile fiscale. Există numeroase argumente teoretice şi practice legate de această propunere. Dintre acestea aş enumera două: investiţiile bine făcute, cu efecte de multiplicare, ajung să se plătească singure în viitor şi, investiţiile măresc rata de creştere economică. Ar fi o soluţie structurală pentru dezvoltare – mai ales în cadrul ţărilor nou membre ale UE dar ar aduce beneficii tuturor ţărilor din UE, prin faptul că ratele ridicate ale creşterii economice relaxează presiunea determinată de criza datoriilor. În plus, generează competitivitate, creştere incluzivă. Modelul social european ar câştiga timp să se reformeze astfel de o manieră inteligentă. Aştept opinii. Mulţumesc

PS. Cand am luat in considerare sugestia de mai sus nu inseamna ca dau apa la moara celor care spun ca regula fiscala stabilita in Tratat nu te lasa sa faci investitii. Pentru ca nu este adevarat. Dar luand in calcul toate riscurile ce se pot concretiza in viitor si lentoarea cu care modelul fiscal bugetar al României se schimbă, optimă mi s-ar părea sugestia de mai sus. Germaniei nu are de ce să nu-i convină. Rate de creştere mai mari în Est înseamnă căştiguri mai mari pentru ea pe canalul comercial.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro