Două autobuze s-au ciocnit în Brașov. Șase persoane au ajuns la spital
Şase persoane au ajuns, marţi dimineaţă, la spital, după ce au fost implicate într-un accident care a avut loc în municipiul Braşov, pe şoseaua Cristianului, şi în care au fost implicate două autobuze, a informat ISU Braşov, transmite Agerpres.
Conform sursei citate, din primele informaţii, persoanele erau pasageri într-unul dintre cele două autobuze, în care se aflau aproximativ 40 de oameni în total. În cel de al doilea autobuz se afla doar şoferul.
Toate victimele erau conştiente la sosirea echipajelor de salvatori, toate prezentând traumatisme minore.
Echipajele medicale sosite la faţa locului – trei aparţinând SMURD şi trei ale SAJ – au intervenit pentru acordarea asistenţei necesară victimelor şi pentru evaluarea medicală a altor 6 persoane din autobuz, care acuzau dureri în diferite zone ale corpului.
Şase persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov pentru investigaţii medicale de specialitate, iar alte şase persoane au refuzat transportul la spital, a precizat sursa citată.