Sari direct la conținut

Doua dintre "Cele mai frumoase carti din Romania 2013" sunt printre finalistele concursului international de design de carte

HotNews.ro

Munka (design: Timotei Nădășan, realizată la Idea Design&Print) și A homalyban maradas osztone / Instinctul de a rămâne în umbră (concepție grafică: Kristina Hajdu, ilustrații: Zsolt Vidak, publicată de editura Bookart) au fost nominalizate printre cele 56 de cărți finaliste dintre cele 576 de cărți din 30 de țări, înscrise în competiția internațională de design de carte, desfășurată la Leipzig în februarie 2014.

Premiile concursului internațional vor fi anunțate pe data de 3 martie de către organizatorul proiectului, Stiftung Buchkunst.

Toate cele 576 de cărți participante, între care și 33 de cărți din România, finalistele concursului „Cele mai frumoase cărți 2013” vor fi prezentate publicului în expoziția „Best Book Design from all over the World” la Târgul de Carte de la Leipzig în perioada 13-16 Martie în standul G600 din Hala 3.

Pe siteul http://celemaifrumoasecarti.ro/cele-mai-frumoase-carti-din-romania-vor-fi-la-targul-de-carte-de-la-leipzig/ găsiți detaliile evenimentelor care au loc în acest an la standul Stiftung Buchkunst, organizatorul concursului internațional de design de carte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro