Sari direct la conținut

Doua drumuri nationale mai sunt inchise si pe 12 se circula greu, miercuri dimineata, din cauza ninsorilor abundente si a viscolului

HotNews.ro

Portiunea de la Lehliu la Drajna a Autostrazii Soarelui, doar pe sensul Bucuresti – Cernavoda, ramane inchisa miercuri dimineata, iar utilajele actioneaza pentru deszapezirea tronsonului.

De asemenea, sunt inchise DN 22 (Ramnicu Sarat-Baile) la limita cu judetul Buzau si DN 65A (Rosiori de Vede-Turnu Magurele), din cauza conditiilor meteo nefavorabile, a vantului puternic si a vizibilitatii reduse.

Pe 12 drumuri din tara se circula foarte greu din cauza viscolului din ultimele zile care a depus cantitati mari de zapada pe carosabil. Intre acestea: DN 10 (Nehoiu-Gura Siriului), DN 66 (Lainici-Petrosani), DN 3 si DN 22 din judetul Constanta.

Pe de alta parte, CFR a anuntat ca miercuri si joi vor fi anulate 20 de trenuri din cauza conditiilor meteorologice.

Astfel, miercuri vor fi anulate trenurile Personale 8574 si 8573 Fetesti – Slobozia Veche, 8581 si 8580 Slobozia Veche – Ciulnita, 8672 Negru Voda – Medgidia, 8122 si 8123 Slobozia Veche – Bucuresti Nord si retur, 7052 şi 7051 Faurei – Urziceni si retur, 9301 si 9306 Rosiori Nord – Alexandria si retur si 9049 si 9052 Rosiori Nord – Turnu Magurele si retur.

Joi vor fi anulate trenurile Accelerat 1982 Tulcea Oras – Bucuresti Nord si Personalele 7052 si 7051 Faurei – Urziceni si retur, 9301 si 9306 Rosiori Nord – Alexandria si retur si 9049 si 9052 Rosiori Nord – Turnu Magurele si retur.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro