Sari direct la conținut

Doua imense blocuri de gheata s-au desprins de cea mai importanta platforma in Arctica

HotNews.ro

Doua imense blocuri de gheata s-au desprins de cea mai importanta platforma in Arctica, fenomenul fiind cel mai important din ultimii trei ani, au anuntat responsabili canadieni citati de presa internationala.

O insula de gheata plutitoare de 4 -5 kilometri patrati si alta de 14 kilometri patrati s-au format dupa ce ele s-au detasat de platforma de gheata Ward Hunt, care se invecineaza cu insula Ellesmere din nordul extrem canadian, a declarat pentru AFP Luc Desjardins, un responsabil la Serviciul canadian al gheturilor.

„Prima s-ar fi desprins in jurul datei de 22 iulie, iar a doua in noaptea de 23 iulie”, a precizat el, subliniind ca s-au desprins si bucati mai mici de gheata. Prezenta lor in Arctica nu complica pentru moment circulatia maritima in aceste ape, a subliniat acesta.

Este cea mai importanta desprindere a unei platforme de gheata in Arctica dupa detasarea in 2005 a ‘insulei de gheata Ayles’, cu o suprafata de 66 de kilometri patrati echivalenta cu cea a Manhattan-ului, atasata tot de insula Ellesmere.

Desprinderea acestor platouri de gheata este o dovada a incalzirii globale in Arctica, estimeaza cercetatorii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro