Două obiective majore care lipsesc planului RePowerEU: creșterea producției UE de gaze naturale și regândirea sistemului de taxare a poluării

Comisia Europeană a avansat recent planul RePowerEU, cu scopul de a consolida securitatea energetică a Uniunii Europene (UE) pe termen lung. Acest plan presupune diminuarea dependenței energetice a Europei față de Rusia, în contextul invaziei Ucrainei.

Este un pas binevenit în contextul războiului din Ucraina deoarece, prin acest demers, identificăm cea mai mare slăbiciune economică a Uniunii Europene. Același obiectiv, de a reduce dependența de gazul rusesc, l-a avut după anexarea Crimeii și conceptul de “Uniune Energetică” pe timpul când Comisia Europeană era condusă de Jean-Claude Junker.. Nu ar fi rău ca, din două planuri, măcar unul să ajungă să funcționeze raportat la contextul economic și politic.

Cert este că această dependență, în special de importurile de gaze rusești, nu poate fi atenuată doar prin diversificarea surselor de aprovizionare și prin trecerea de la gazele naturale la electrificare. Realist vorbind însă, pe termen scurt și mediu, la reducerea acestei dependențe trebuie să pună umărul și creșterea producției europene de gaze naturale.

Din considerente de mediu, producția de gaze din zăcământul din Groningen (Olanda), cel mai mare din UE, a început să fie redusă treptat începând cu 2015. De asemenea, în Marea Nordului există potențial neexploatat de către Germania tot din cauza unor politici restrictive de mediu. Noi foraje exploratorii au fost interzise chiar prin protocolul actualei coaliții de guvernare, iar în noul context geopolitic au început deja să apară discuții de la nivelul guvernului cu privire la o potențială exploatare a gazelor și o regândire a arhitecturii de securitate energetică. În România, nu din considerente de mediu, cât din incompetența și delăsarea principalilor decidenți, gazele din Marea Neagră au ajuns ceva între o poveste de adormit copiii și un banc spus de politicieni.

Dacă ne uităm pe cifre, producția de gaze naturale din UE a tot scăzut. În 2020 față de 2019, s-a redus cu 22,1%. Producția regională a jucat un rol mai mic în asigurarea necesarului european de gaze naturale în ultimul deceniu. Din 2010 până în 2020, producția de gaze naturale în țările UE-27 și Regatul Unit a scăzut cupeste 50%, de la 0,5 miliarde metri cubi/zi în 2010 la 0,25 miliarde metri cubi/zi în 2020. Această scădere nu este doar rezultatul epuizării resurselor, ci și al inițiativei de eliminare a producției de gaze naturale în regiune.

Consumul de gaze în sectorul energiei electrice a scăzut cel mai mult între 2010 și 2014, ca urmare a penetrării tot mai mari a energiei regenerabile în producerea de energie electrică. Însă, începând cu 2016, consumul de gaze naturale în sectorul energiei electrice din Europa a crescut ca urmare a retragerii sistematice a centralelor pe cărbune și a renunțării la centralele nucleare din Germania, în special. Astfel, Europa a ajuns să importe un volum din ce în ce mai mare de gaze rusești.

În același timp, s-a creat o expunere foarte mare a industriei la costurile cu energia. Prețul certificatelor de carbon, adică taxa pe poluare la nivelul UE, a ajuns de la 5 euro/tonă în anul 2015 la peste 70 de euro în prezent. Prețul certificatelor de carbon a atins chiar și un maxim de 90 euro/tonă la finalul lui 2021!

În tot acest peisaj, Comisia Europeană plănuiește să spargă dependența de gazul rusesc în niște dependențe mai mici pentru a diminua influența importurilor rusești. Pe de altă parte, dacă vrem securitate energetică, nu putem aplica același principiu pe care l-am folosit în alte sectoare economice, adică să mutăm segmente de producție în alte colțuri ale lumii. La energie nu ține acest principiu. E ca și când ne-am secționa coloana vertebrală crezând că, în acest fel, ne va crește mobilitatea. În plus, diversificarea surselor de aprovizionare ar fi, oricum, asimetrică. Nordul Europei are un potențial uriaș, Estul Europei se împiedică în influența rusească – vezi cazul României care se roagă de Bulgaria să termine un segment de conductă (interconectorul Grecia – Bulgaria – IGB) care trebuia să fie gata de ani de zile, prin care să aducă gaz din Azerbaidjan, ca și volume de gaz natural lichefiat (LNG) din SUA, de pildă.

Prin Taxonomie, UE le-a conferit gazelor naturale statutul de combustibil de tranziție. Acest lucru ar trebui să determine Uniunea Europeană să susțină creșterea producției interne de gaze naturale a statelor membre. Ar trebui să înțelegem cu toții, inclusiv statele europene care dispun de propriile resurse de gaze naturale, că ar trebui să facem ceva cu ele, nu doar să le lăsăm în pământ.

Diminuarea cererii de gaze naturale prin creșterea electrificării are anumite neajunsuri tehnice. În afară de gaz și energie hidro, nu există alte soluții tehnice consacrate care pot fi răspândite la scară largă pentru stocarea pe termen lung și pentru asigurarea unui grad ridicat de flexibilitate al sistemului energetic. Totuşi, în cadrul RePowerEU nici energia produsă pe baza gazelor naturale nici energia hidro nu sunt menționate. Energia regenerabilă are o producție intermitentă şi dacă nu avem surse convenționale care să asigure echilibrarea sistemului energetic vom avea probleme pe termen lung în securitatea aprovizionării cu energie electrică.

Impunerea unei obligații de stocare de gaze naturale de 90%, prezentată de asemenea de Comisia Europeană, sună bine și e necesară. Trebuie să evităm să nu avem gaze iarna viitoare. Însă, acest lucru trebuie comunicat foarte clar de pe acum pentru ca europenii să știe la ce să se aștepte. Gazul din depozite va fi mai scump pentru că el comportă costuri în plus cu stocarea, înmagazinare și extracția.

Așa că ne reîntoarcem la problema de fond – fără creșterea producției interne de gaze naturale, UE va avea o securitate energetică șubrezită. În planul RePowerEU, lansat săptămâna trecută, reducerea dependenței de gazele rusești propusă de Comisia Europeanănu are printre soluții obiectivul de majorare a producției autohtone de gaze naturale.

Un al doilea obiectiv care nu figurează în planul Comisiei este regândirea sistemului de taxare a poluării (tranzacționarea certificatelor de carbon). În încercarea de a găsi soluții pentru a reduce dependența de gaz rusesc, Comisia Europeană mai vine cu o propunere: aceea de a modifica regulamentul ajutorului de stat pentru a permite folosirea veniturilor din certificatele de emisii pentru atenuarea majorării prețurilor la energie. Practic se ia cu o mână sub formă de taxe (certificatele de carbon) și se dă cu cealaltă sub formă de ajutoare de stat folosind o birocrație stufoasă. Citeste continuarea pe Contributors.ro