Două piese de teatru emblematice, semnate de Eugène Ionesco, se joacă neîntrerupt de peste jumătate de secol, la Paris

Théâtre de la Huchette, unul dintre cele mai mici teatre din Paris, în inima Cartierului Latin, marchează, sâmbătă, cea de-a 20.000-a reprezentaţie a operei lui Eugène Ionesco, cu piesele „La Cantatrice chauve” şi „La Leçon”, potrivit Le Figaro și news.ro.

Pentru această ocazie, directorul Franck Desmedt a pregătit un program festiv. Acesta începe cu vernisajul expoziţiei lui Sébastien Marchal, „La Huchette – Scènes d’humanité”. Fotografii alb-negru arată actori care se machiază.

Fiecare piesă a maestrului absurdului va fi jucată de două ori.

„La Cantatrice chauve” (Cântăreaţa cheală), care a avut premiera la 11 mai 1950 la Théâtre des Noctambules, va avea reprezentaţii la orele 15.30 şi 19.00.

În acest „teatru gol”, potrivit dramaturgului, personajele regizate de Nicolas Bataille pot deveni „oricine, orice”.

Şi „La Leçon” (Lecţia), în regia lui Marcel Cuvelier, care a avut premiera în februarie 1951 la Théâtre de Poche-Montparnasse, se va juca la orele 16.30 şi 20.00.

Cele două piese au fost reluate la Théâtre de la Huchette la 16 februarie 1957 şi au devenit clasice de-a lungul anilor.

„Ionesco ar fi fost încântat de această longevitate”, a spus cu entuziasm Franck Desmedt. „Este un record mondial de reprezentaţii neîntrerupte în acelaşi loc. Este o aventură umană. Am inventat un teatru care durează, iar asta înseamnă să ştim să ne reînnoim. Textele şi punerea în scenă nu se schimbă, spre deosebire de actori, care se schimbă. Şi totuşi, la început, obiectivul era departe de a fi câştigat. Aceste piese contestau codurile vremii”, a explicat directorul teatrului.

„Au fost unii care le-au iubit şi au crezut că au adus un suflu de libertate, iar alţii care le-au găsit iritante. Prima dată, actorii le-au interpretat în mod comic, dar nu a funcţionat. Apoi le-au jucat ca pe o piesă de Ibsen, creând o formă de umor devastator de absurdă care a contribuit la succesul lor. „Cântăreaţa cheală” şi „Lecţia” continuă să atragă o gamă largă de generaţii, inclusiv actori debutanţi. Tinerii care le-au învăţat la şcoală se întâlnesc cu actori bătrâni care le cunosc deja”, a mai spus Franck Desmedt.

Publicul vine din întreaga lume: Asia, Statele Unite, Anglia, ţările anglofone, inclusiv Australia, şi din Europa de Est.

O treime din public este format din elevi. În fiecare miercuri, piesele sunt supratitrate în limba engleză. În timpul Jocurilor Olimpice, acestea vor fi supratitrate în fiecare zi.

Cine a fost Eugen Ionescu

Eugene Ionesco, născut Eugen Ionescu, s-a născut la 13/26 noiembrie 1909, la Slatina, notează Agerpres. Mama sa era fiica unui inginer francez stabilit în România, iar tatăl său, Eugen Ionescu, era avocat.

Familia sa a plecat în Franţa, la Paris, pe vremea când buchisea literele din abecedar.

În adolescență s-a întors în România, unde a terminat liceul Sfântul Sava din București, iar apoi a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, dându-şi licenţa în limba şi literatura franceză, după care a fost profesor de limba franceză la câteva licee din Bucureşti şi din provincie.

În 1942 a plecat definitiv la Paris. Din 1945 până în 1955 a fost corector la Editions Administratives şi la Editura Durieu. A obţinut cetăţenia franceză în 1950.

Anul 1950 a marcat începutul prodigioasei cariere de dramaturg a lui Eugen Ionescu, prin premiera piesei „Cântăreaţa cheală” la Paris (la Theatre des Noctambules, apoi la Theatre de la Huchette).

Autorul a intrat de la acea dată în rândurile avangardei artistice pariziene, devenind mai târziu unul dintre teoreticienii avangardei teatrale din deceniul al şaselea, numită „teatrul absurdului”.

Excepţionalul său debut în dramaturgie este urmat de o serie de piese reprezentative pentru arta sa: ”Lecţia” (1951), ”Scaunele” (1952), ”Victimele datoriei” (1953), ”Jacques sau supunerea” (1955), ”Ucigaş fără simbrie” (1959, piesă jucată şi la Bucureşti, în 1968), ”Rinocerii” (1959), ”Regele moare” (1962), ”Pietonul aerului” (1963), ”Setea şi foamea” (1966).

Abia în 1964 se joacă pentru prima dată o piesă a lui Ionesco în România.

A murit la 28 martie 1994, la Paris, în urma unui stop cardiac. A fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse.