Sari direct la conținut

Două trenuri au deraiat la câteva minute unul de celălalt în Elveția / Mai multe persoane sunt rănite

HotNews.ro
tren in Berna, Foto: Universal Images Group / DeAgostini / Alamy / Alamy / Profimedia
tren in Berna, Foto: Universal Images Group / DeAgostini / Alamy / Alamy / Profimedia

Două trenuri regionale au deraiat vineri în nord-vestul Elveției, la doar câteva zeci de kilometri unul de celălalt, iar mai multe persoane au fost rănite, a anunțat poliția cantonală din Berna, relatează AFP.

Primul tren a deraiat în jurul orei 16.30 (14.30 GMT), între Luscherz și Biel, iar al doilea aproximativ douăzeci de minute mai târziu în jurul localității Buren zum Hof, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliției, Flurina Schenk, precizând că intervențiile serviciilor de salvare – poliție, ambulanțe și pompierii – erau încă în desfășurare la începutul serii.

În ambele cazuri, „sunt mai mulți răniți ”, a spus ea.

Poliția nu a putut explica cauzele acestor deraieri succesive care au avut loc la nord de capitala Elveției. Vânturile puternice de furtună, care au traversat vineri Elveția, sunt probabil cauza celei de-a doua deraieri, potrivit companiei RBS (Regionalverkehr Bern-Solothurn).

La prima deraiere, „partea din spate a trenului s-a răsturnat pe partea dreaptă”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliției. Accidentul s-a produs pe linia care trece de-a lungul Lacului Biel, operat de compania Aare Seeland mobil (Asm).

Rafale puternice au fost în general însoțite de averse și furtuni, potrivit MeteoSwiss, care a avertizat dimineața că vântul va putea bătea cu o viteză de 80 până la 110 km/h la câmpie și de 100 până la 140 km/h la munte.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro