Sari direct la conținut

Dragnea anunță modificarea OUG 114, după ce vor fi găsite soluțiile acceptate de părțile implicate

HotNews.ro
Liviu Dragnea, Foto: Agerpres
Liviu Dragnea, Foto: Agerpres

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că, în a doua parte a lunii, Guvernul ar putea adopta o ordonanță de urgență care să completeze OUG 114/2018, după ce vor fi găsite soluții acceptate de toate părțile din domeniile bancar, energie și operatorii de telefonie mobilă, transmite Mediafax.

”Am avut în ultima perioadă întâlniri pe domeniul bancar și lucrurile au avansat către o soluție acceptată de ambele părți, în condițiile în care nu renunțăm la obiectivele noastre care au generat ordonanța 114. Mă refer la aceste domenii. Ne interesează ca sistemul bancar să investească mai mult în economia românească, să sprijine dezvoltarea economică și o pot face și pentru asta împreună am gândit un mecanism de stimulare a acestui lucru”, a declarat Dragnea.

El a mai spus că există o diferență foarte mare între depozitele populației și gradul de creditare.

”Împreună am stabilit că se pot face pași importanți. Dacă pe care le-am avut în vedere, anume condițiile de creditare să fie mai bune pentru firme și pentru persoane fizice, nivelul de intermediere financiară să crească, băncile să investească în creșterea economică, suntem foarte mulțumiți. În ceea ce privește Pilonul II de pensii intenția noastră a fost și rămâne ca fondurilor de pensii publice administrate privat să li se permită să investească și în alte proiecte, dacă li se vor permite să investească și în alte proiecte vor fi obligați săși mărească capitalul social pentru a acoperi creșterea riscului și se pare că ne îndreptăm spre o soluție. Săptămâna care urmează cred că o să avem ultimele discuții și pe ceea ce înseamnă energie și pe înseamnă operatori de telefonie mobilă, în așa fel încât săptămâna care începe cu 18 martie să avem o întâlnire în coaliție cu doamna prim-ministru și cu miniștrii de resort și probabil să fie adoptată o eventuală ordonanță care să completeze ordonanța 114 în aceste domenii”, a conchis liderul PSD.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro