Sari direct la conținut

Dragnea: "Sanse mici sa nu depunem motiunea de cenzura, depinde de atitudinea premierului/ Domnul Ciolos a fost violent si obraznic/ PSD nu e interesat sa preia guvernarea inainte de alegeri"

HotNews.ro
Liviu Dragnea si Dacian Ciolos, Foto: Agerpres
Liviu Dragnea si Dacian Ciolos, Foto: Agerpres

​​Liviu Dragnea a declarat miercuri, intr-un interviu la Adevarul Live, ca sunt sanse mici sa renunte la ideea de a depune motiune de cenzura, dupa intalnirea pe care o va avea cu Calin-Popescu Tariceanu, si ca aceasta decizie depinde si de atitudinea premierului, despre care a spus ca a fost „violent” si „obraznic”. Liderul PSD a precizat ca varianta luata in calcul in cazul in care motiunea trece este cea a unui guvern interimar cu puteri limitate.

UPDATE Dragnea se va intalni cu Tariceanu si Daniel Constantin la sediul ALDE joi, de la ora 11.00.

Dragnea a amintit de disputa cu Ciolos in privinta unei hotarari de guvern ce viza impozitele pentru veterani si care, sustine liderul PSD, a modificat in mod ilegal Codul Fiscal.

„M-as fi asteptat ca domnul Ciolos sa dea importanta, sa citeasca cu atentie acel comunicat (trimis de Dranea – n.r.) si sa verifice – inainte de a iesi violent – daca ceea ce am spus eu este adevarat. (…) Eram intrebat mereu daca depunem motiune de cenzura. Eu sunt si raman un om responsabil, in ciuda tuturor atacurilor. Ca presedintele al PSD trebuie sa intelegi ca un gest necugetat poate destabiliza tara. De asta am acordat votul de investitura, pe care l-a desconsiderat imediat.

Ne gandim serios la oportunitatea depunerii motiunii in conditiile in care guvernul actual a inceput sa faca lucruri rele, impotriva unor categorii de cetateni”.

Intrebat ce sanse sunt ca, dupa intalnirea de joi cu Calin Popescu-Tariceanu, sa spuna ca nu depune motiune de cenzura, Dragnea a raspuns: „Foarte mici.”

„Ar conta foarte mult atitudinea dlui Ciolos, sa inteleaga ca si tehnocratii sunt oameni care pot gresi, sa recunoasca ca a fost o greseala la ministerul de finante, ar putea fi o sansa de discutie. Suntem curiosi ce va face in continuare” a continuat el, intrebat ce l-ar putea face sa se razgandeasca in privinta motiunii.

„La discutia de maine vom analiza care sunt sansele in parlament ale unei motiuni de cenzura. L-am vazut pe dl Valeriu Steriu (fost presedinte UNPR, presedinte executiv al PMP – n.r.) care a spus ca nu sustine. O sa analizam” a mai spus Dragnea, in contextul discutiei privind majoritatea de care PSD si ALDE au nevoie in parlament.

„Domnul Ciolos a inceput sa imi dea lectii si sa fie foarte violent si obraznic” a mai spus Dragnea pe aceasta tema.

Dragnea a povestit si ca a discutat cu premierul la telefon dupa ce a trimis acel comunicat de presa privind impozitele pentru veterani, si l-a rugat pe aceasta „sa se uite cu atentie”, iar premierul i-a raspuns ca va veni cu lamuriri a doua zi. „A doua zi nu am vazut explicatii, am vazut atacuri” a declarat Dragnea.

Dragnea a declarat ca PSD sau nu vrea sa isi asume guvernarea inainte de alegeri si ca varianta luata in calcul in cazul in care motiunea trece este ca „vom avea un guvern interimar cu atributii limitate”.

„Noi am avut multe discutii cu multi colegi din UNPR, parlamentari. Care sunt nemultumiti de ce s-a intamplat. Eu nu sunt foarte sigur ca parlamentarii UNPR agreeaza ca brusc, dupa o zi, nu mai sunt de stanga, sunt de dreapta” a mai spus Dragnea, intrebat despre o eventuala colaborare cu PMP, care a absorbit UNPR, in parlament, in vederea motiunii.

Dragnea a mai comentat ca vicepremierul Vasile Dancu este „din ce in ce mai izolat in guvern”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro