Sari direct la conținut

Dragnea si banda lui au devenit in mod oficial o vulnerabilitate. Avertisment fara echivoc din SUA, Germania si Franta: Romania isi risca apartenenta la UE si NATO

HotNews.ro
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews

Liviu Dragnea si acolitii lui au reusit doua performante unice: a declansat cele mai mari proteste interne din ultimii 25 de ani, la doar o luna jumatate de la instalare, si cea mai dura riposta internationala de dupa mineriade. Noi stim ca Dragnea a imbracat camasa mortii, s-a lansat intr-o aventura singucigasa pentru viitorul lui politic, dar ce face e prea mult. Trebuie oprit. SUA, Germania, Franta, Belgia, Olanda si Canada avertizeaza ca guvernul risca „risca sa afecteze parteneriatele bazate pe valori comune, inerente principiilor conducatoare ale UE si NATO”. Nu putem permite unui personaj ca Dragnea sa darime statul.

Ordonanta de urgenta adoptata banditeste luni noaptea de guvernul lui Dragnea a pus pe jar Romania si aliatii ei. A doua noapte de proteste a adus in Bucuresti peste 100.000 de oameni, iar in tara alte zeci de mii. Baricadat in spatele jandarmilor si al portilor sudate, guvernul prietenos cu banditii rezista.

Dar in seara asta a venit o salva de tun care ne da fiori. Sase dintre cei mai importanti parteneri ai Romaniei, printre care SUA si motorul franco-german al UE, au pus anatema pe un guvern ilegitim intr-un limbaj nemaintilnit: „profunda ingrijorare”; „actiunile Guvernului au subminat progresele inregistrate in ultimii zece ani in privinta statului de drept si in lupta impotriva coruptiei”; „contravine intelepciunii colective a intregii comunitati judiciare si a statului de drept”; „nu poate decat sa submineze reputatia Romaniei in randul comunitatii internationale si risca sa afecteze parteneriatele bazate pe valori comune, inerente principiilor conducatoare ale UE si NATO”. In final, marii parteneri ai Romaniei someaza practic guvernul sa inverseze „acest curs care nu este util”.

Aceste formulari nu au nimic de-a face cu limbajul diplomatic obisnuit. Ele arata o iritare totala in cancelariile straine, inclusiv la Washington, unde niste consilieri dibaci l-au dus pe Dragnea pe o suma frumusica acum doua saptamini. Iritarea e la cote maxime, diplomatii stiu ca un asemenea limbaj arata un drum fara intoarcere: cu acest guvern si cu Dragnea nu se poate discuta.

Partenerii straini au aflat ceea ce sutele de mii de romani iesiti pe strada doar simt in strafundul sufletului lor: ca Dragnea are un plan prin care vrea sa darime intreaga arhitectura a statului de drept, sa puna la pamint lupta anti-coruptie si sa transforme Romania intr-un stat esuat, dupa modelul Plahotniuc.

Nu sint cuvinte mari. Ordonanta de urgenta care dezincrimineaza abuzul in serviciu e doar prima secventa dintr-un scenariu horror. Planul a fost croit in aplauzele penalilor care tremura de fericire ca Dragnea ii scapa de inchisoare si le sterge cu buretele Grindeanu infractiunile comise.

Dar o asemenea lovitura la temelia statului de drept nu e compatibila cu statutul Romaniei de membru UE si NATO si de partener strategic al SUA. Cind am cerut sa intram in aceste parteneriate, noi, romanii, am promis ca vom respecta valorile si principiile acestor cluburi selecte. Noi ne-am asumat ca vom construi un stat de drept, ca vom incepe lupta c coruptia endemica – toate cu scopul de a avea un stat puternic. Un stat puternic inseamna pentru partenerii din UE si din SUA ca etajele superioare ale puterii nu sint penetrabile – via coruptie – de agenti ai puterilor ostile. SUA nu si-ar fi adus aici scutul antiracheta si baze militare care sa ne asigure noua securitatea daca se temeau ca statul roman poate fi condus de borfasi care sa-i vinda pentru un contract spaguit.

Dragnea a apucat-o pe drumul fara intoarcere. El, guvernul lui si majoritatea parlamentara au devenit un pericol real si iminent pentru Romania si orientarea sa euro-atlantica. Cind ai ca singur obiectiv sa te scapi de puscarie si sa devalizezi bugete de miliarde, alaturi de baroni analfabeti si lacomi, nu poti sa conduci o tara. Chiar si un judet e prea mult.

A venit timpul ca Dragnea, Grindeanu si restul sa retraga rapid ordonanta de urgenta. Sper ca au inteles mesajul. E cit se poate de clar, mai ales pentru unul care a frecventat Washingtonul si s-a simtit ca la el acasa alaturi de Trump. Iar daca nu l-a inteles, vremurile nu vor avea rabdare cu el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro