Dreapta si capitala (partea a 2-a)

Partea 1 a acestei postari a prezentat cateva informatii importante despre trecutul dreptei in Bucuresti.

Pe scurt:

• a) In termeni absoluti, dreapta nu a obtinut decat arareori majoritatea voturilor bucurestenilor.
• b) Dreapta obtinea insa scoruri mai bune in Bucuresti decat in restul tarii. Acest „bonus” a devenit din ce in ce mai mic cu fiecare scrutin, devenind chiar o penalitate (=Bucuresti este acum un loc in care dreapta sub-performeaza fata de restul tarii). Aceasta prabusire nu este de data recenta (ex. 2008), ci a inceput mult mai devreme, probabil la sfarsitul anilor ’90.
• c) In Bucuresti mai mult decat in alte locuri PNL a speculat slabiciunile binomului TB/PDL, ocupand un centru al scenei politice si inghesuind dreapta intr-un colt.

Cum stau lucrurile acum?

1. Dreapta trebuie sa inteleaga ca nu este predestinata sa castige in Bucuresti. Victoriile lui Oprescu nu sunt „un incident nefericit si punctual intr-o lunga si glorioasa istorie”. In alte cuvinte, pentru Bucuresti trebuie luptat. Si nu numai in ultimele saptamani de dinainte de scrutin. A lectura cateva sondaje apropo de prioritatile punctuale ale bucurestenilor si a le raspunde in timpul unei campanii electorale nu este de ajuns.

Un exemplu sociologic: in teorie, din 1990 si pana acum proletariatul industrial a disparut iar corporatistii si micii intreprinzatori au devenit o prezenta importanta in peisajul social al Capitalei. In practica, structura sociodemografica a Bucurestiului de azi, aspiratiile bucurestenilor, modul in care isi vad prezentul si viitorul sunt mistere pentru dreapta, care opereaza cu concepte prietenoase dar aeriene, de genul „Bucuresti = tineri, intelectuali si oameni de afaceri care ne doresc”. Nu era asa in 1996, nu este asa acum.

2. Falsa criza de candidati sau „migrena post-Basescu”. Solutii magice de genul „lipim candidatul X peste problema si problema dispare” nu rezolva nimic. Dreapta a incercat candidati plati, pe brand transilvanean (Blaga) sau comunicatori vocali pe stil regatean/para-basescian (Prigoana), esuand cu amandoi. Dupa cum sugeram la punctul 1 si voi afirma si mai jos, problemele sunt mult mai adanci.

3. Este posibil sa fim martorii unui trend istoric, in care dreapta este impinsa incetul cu incetul din marile orase – un fenomen comun in Europa si America ultimilor zeci de ani. Pana si in Transilvania victoriile primarilor-titani (Scripcaru, Falca si Boc redivivus) au depins de cateva procente. In majoritatea oraselor mari PDL nici n-a mai facut campanie, retragandu-se in mod uluitor si jenant din prim-planul bataliei electorale in Timisoara, Iasi, Constanta… si lista poate continua, chiar cu Bucurestiul si cu cel putin patru din sectoarele sale.

Din motive de prestigiu istoric, dar si pentru ca nu prea are alte oportunitati, dreapta nu-si poate permite sa abandoneze capitala, indiferent daca trend-ul istoric merge impotriva sa sau nu.

4. Votul de la alegerile locale in Bucuresti a ramas unul eminamente politic.

• 1992: Bucuresti penalizeaza FDSN (atunci inca FSN) pentru Piata Universitatii.
• 1996: Bucuresti ignora managementul neperformant al lui Halaicu pentru a-si reafirma sustinerea pentru CDR.
• 2000: parti importante ale electoratului bucurestean se mobilizeaza impotriva candidatului PSD in turul doi, prefigurand rezultatele mult mai bune obtinute de dreapta in Bucuresti la alegerile din toamna prin comparatie cu restul tarii.

Marea victorie a dreptei in Bucuresti la localele din 2004 a anuntat rezultatul bun al dreptei la alegerile parlamentare din toamna la nivel national (aproape dublu fata de voturile primite de PD, PNL si CDR in 2000).

In acest context, alegerile locale din 2008 si 2012 pot fi intelese cu usurinta. Blaga si Orban s-au prezentat acum patru ani cu planuri, initiative, demonstratii tehnice si au pierdut. Prigoana, Liviu Negoita si ceilalti candidati ai PDL la localele de acum cateva luni erau condamnati sa piarda, indiferent cat de eficienti sau ineficienti ar fi fost ca si candidati sau primari in functie. Victoria lui Robert Negoita asupra lui Liviu este exact la fel de „uluitoare” si „de neinteles” ca si victoria lui Ciorbea din 1996 dupa patru ani de management catastrofal sub Halaicu – bucurestenii nu voteaza un CEO sau un director de antrepriza, ci un prim-ministru al orasului. Sau cel putin asa isi percep votul.

5. Anul 2012 poate fi varful crizei dreptei sau doar inceputul. La alegerile locale din Bucuresti s-a observat cu pregnanta problema de identitate a dreptei. Din fericire la parlamentarele din toamna ARD poate ataca USL, evitand discutii dureroase despre cat de mult este dispusa sa-si asume guvernarea PDL. Acest subiect nu va disparea insa in totalitate. Sectiuni diferite din ARD vor… da foc site-urilor de stiri cu declaratii contradictorii apropo de politicile din ultimii doi ani. Vor exista ecouri ale propunerilor surprinzator de stangiste ale lui Silviu Prigoana de la locale (nici macar PSD n-a garantat gratuitate totala pe mijloacele de transport in comun). Nu este exclus sa se reafirme mariajul bizar dintre ecologism si principala forta politica care sustine proiectul RMGC.

In Bucuresti, unde publicul dependent de resursele financiare si alimentare ale organizatiilor locale PDL este infim din punct de vedere numeric, penalitatile pentru ezitari sunt abrupte.

6. Motorul trebuie reparat in timpul cursei. Urmatoarele alegeri locale sunt peste aproape patru ani. Dreapta va trebui sa-si schimbe strategia in Bucuresti din mers, atat la parlamentarele din toamna cat si in 2014 – fara primari, cu organizatii de sector slabite, ineficiente sau neexperimentate, impotriva unei figuri cu popularitate cvasi-basesciana si anume actualul primar general. Ascensiunile miraculoase nu exista – singura optiune viabila e suflecarea manecilor si mobilizarea celulelor cenusii.

7. Spatiu propice unor noi idei. In Bucuresti mai mult decat oriunde altundeva dreapta este obligata la a gandi creativ, intrucat situatia este extrem de grava. Acest lucru trebuie privit drept o oportunitate, si nu un blestem. Simplu spus, lucrurile nu pot deveni mai grave de atat. Precum in trecut, Bucurestiul poate redeveni motorul unor schimbari profunde, atata timp cat ele sunt intreprinse cu ingeniozitate.

Comenteaza pe Sociollogica.