Sari direct la conținut

Drepturile LGBT în Ungaria: 13 țări ale UE solicită Comisiei să acționeze, inclusiv prin aducerea cauzelor în fața Curții de Justiție a UE

HotNews.ro
Mars LGBT in Ungaria, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Mars LGBT in Ungaria, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Treisprezece țări ale UE au solicitat marți Comisiei Europene să utilizeze „toate instrumentele de care dispune pentru a garanta respectarea deplină a legislației europene” în fața unei legi maghiare considerate „discriminatorii” împotriva persoanelor LGBT, relatează AFP.

„Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la adoptarea de către Parlamentul maghiar a amendamentelor care discriminează persoanele LGBTQI și încalcă dreptul la libertatea de exprimare sub pretextul protejării copiilor”, scriu ei.

Declarația, comunicată presei, urma să fie dezbătută după-amiaza la Luxemburg în cadrul unei reuniuni a miniștrilor pentru afaceri europene din cele douăzeci și șapte de state.

Lansată la inițiativa Belgiei, aceasta a fost semnată de alte douăsprezece state membre: Olanda, Luxemburg, Franța, Germania, Irlanda, Spania, Danemarca, Finlanda, Suedia, precum și cele trei țări baltice.

„Cerem urgent Comisiei Europene, în calitate de gardian al tratatelor, să utilizeze toate instrumentele de care dispune pentru a asigura respectarea deplină a legislației europene, inclusiv prin aducerea cauzelor în fața Curții de Justiție a UE”, indică aceste țări membre.

Ungaria a adoptat la 15 iunie un text care interzice „promovarea” homosexualității în rândul minorilor, provocând îngrijorare în rândul apărătorilor drepturilor omului, în timp ce guvernul suveranist al lui Viktor Orban crește restricțiile care vizează comunitatea LGBT.

Aceste amendamente „introduc o interdicție asupra + reprezentării și promovării unei identități de gen diferită decât decât cel de la naștere, schimbării sexului și homosexualității + pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani”, subliniază țările semnatare, denunțând o „formă flagrantă de discriminare bazată pe orientare sexuală, identitate și expresie de gen”.

„Incluziunea, demnitatea umană și egalitatea sunt valori fundamentale ale Uniunii noastre europene și nu putem compromite aceste principii”, continuă acestea. „Stigmatizarea persoanelor LGBTQI constituie o încălcare clară a dreptului lor fundamental la demnitate, astfel cum este prevăzut de Carta europeană” a drepturilor fundamentale și a dreptului internațional.

Potrivit Sophie Wilmès, șeful diplomației belgiene, acesta este „un apel clar la acțiune”.

„Europa valorilor nu este un meniu à la carte”, a spus ministrul liberal, citat într-un comunicat de presă.

„Avem obligația să le spunem partenerilor noștri când suntem profund convinși că sunt pe un drum greșit”, a adăugat ea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro