Dresda, proprietate SUA
Dresda este primul oras din Germania care isi achita toate datoriile prin vinzarea fondului sau locativ firmei americane Fortress. Oferta de 1,7 miliarde de euro a devansat-o si pe cea a lui Soros, care a licitat alaturi de alti 80 de ofertanti. „Dresda are sansa incredibila sa devina primul mare oras german fara datorii”, spune primarul liberal din fosta Germanie de Est, Ingolf Rossberg.
Joi seara, Consiliul Local din Dresda a aprobat afacerea cu 40 de voturi pentru si 29 impotriva. Prin tranzactia de 1,7 miliarde de euro, bugetul orasului Dresda ramine cu aproape un miliard de euro, datoriile sale ridicindu-se la 741 de milioane de euro.
Consilierii locali care s-au opus tranzactiei au fost socialistii si ecologistii, alarmati ca acest tip de privatizare va declansa o reactie in lant si in alte landuri est-germane.
In schimb, crestin-democratii s-au declarat incintati de decizia orasului Dresda: „Este un model bun de politica locala pe termen lung, ce permite unui oras mare sa-si achite dintr-o lovitura toate datoriile”, a spus Peter Götz, expertul pe politici locale al grupului parlamentar CDU-CSU.
El si-a exprimat speranta ca aceasta masura sa fie un semnal si pentru alte orase, pentru a renunta la „proprietatile imobiliare supradimensionate” in favoarea platii datoriilor.
Soros, mai zgircit
Fondul de investitii american Fortress a oferit cu aproape 800 de milioane mai mult decit al doilea clasat la licitatie, George Soros, reprezentat de firma sa de investitii Apellas. Alti 80 de ofertanti au incercat sa cumpere fondul locativ din Dresda, care este compus din 48.000 de locuinte si 1.300 de locatii comerciale.
Prin aceasta achizitie, Fortress devine al doilea mare proprietar de locuinte din Germania, dupa filiala germana a firmei britanice de investitii Terra Firma.
Chiriasii protesteaza
Protestele cele mai vehemente impotriva vinzarii au venit din partea Asociatiei Germane a Chiriasilor, care a calificat preluarea de catre Fortress drept „un cosmar”. Cei aproximativ 100.000 de chiriasi din Dresda se tem ca americanii vor investi in modernizarea locuintelor si apoi vor creste pretul chiriei.
„Este o mare greseala, care va avea consecinte! Traim o vreme a privatizarii totale pe piata imobiliara, fara precedent in ultimii 50 de ani. Locuintele sint obiectul comertului, exact ca orice alta marfa. Pina acum se pornea insa de la premisa ca locuintele nu sint doar bunuri economice, ci si sociale”, considera Franz-Georg Rips, presedintele Asociatiei Chiriasilor.