Skip to content

Dronele Watchkeeper X vor ajunge în România, anunță producătorul, după ce MApN a amenințat cu rezilierea contractului

Compania israeliană Elbit Systems se pregăteşte să înceapă livrarea dronelor Watchkeeper X către România în cadrul unui contract în valoare de 1,89 miliarde de lei (aproximativ 428,75 milioane de dolari), a anunţat luni compania, după ce ministrul român al Apărării a ameninţat săptămâna trecută cu anularea acordului din cauza întârzierilor, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Contractul pentru şapte sisteme de aeronave fără pilot a fost semnat în 2022, iar livrările ar fi trebuit să înceapă în 2025.

„În pofida provocărilor generate de situaţia excepţională de securitate din Israel, recunoscută de clienţii companiei din întreaga lume drept caz de forţă majoră, proiectul a primit prioritate ridicată”, a transmis Elbit Systems într-un răspuns trimis prin e-mail agenţiei Reuters.

Compania a precizat că sistemele sunt pregătite pentru a intra în faza finală de teste de acceptare în România spre sfârşitul lunii aprilie, în funcţie de aprobarea autorităţilor de reglementare române.

Miruță: „Analizez dacă nu cumva vrem să reziliem acest contract”

România a semnat în 2022 un acord cadru cu compania israeliană Elbit pentru șapte sisteme UAS Watchkeeper X în valoare totală de aprox. 1,891 miliarde lei, fără TVA (circa 380 milioane de euro).

MApN a semnat apoi primul contract subsecvent în 2023, cu termen de livrare de 24 de luni pentru primele drone, adică vara anului 2025. Sistemele nu au fost livrate nici până în prezent.

„Așadar, până astăzi penalitățile pe care această companie trebuie să le plătească Ministerului Apărării sunt undeva la 60 de milioane de euro și cresc în fiecare zi. Analizez în cadrul Ministerului dacă nu cumva vrem să reziliem acest contract, avem posibilitatea asta legală, sunt niște dispozitive care sunt cu caracteristici tehnice care dacă sunt primite la câțiva ani mai târziu, nu mai sunt de actualitate. Noi am comandat niște drone cu anumite caracteristici care să vină în 2025. Dacă ele vin mult mai târziu, s-ar putea să spunem că nu mai este de interes să le primim”, a declarat, pe 2 aprilie, ministrul Apărării, Radu Miruță.

Ce sunt dronele Watchkeeper X

Cele șapte Sisteme UAS Watchkeeper X presupun fiecare câte o stație de control la sol și câte trei aeronave fără pilot de fiecare. Astfel, în total sunt practic 21 de drone Watchkeeper X care trebuie să intre în dotarea Armatei.

Acordul prevedea ca inițial o parte din producție să se facă în România, iar începând de la al treilea sistem contractat „producția tuturor sistemelor electrice și mecanice aferente acestuia” să se realizeze în țară.

Dronele Watchkeeper X sunt gândite în special pentru misiuni de recunoaștere și colectare de informații, însă pot fi și înarmate cu muniții speciale. La Bacău, în urmă cu câțiva ani, a fost prezentat un model al dronei Watchkeeper X, înarmată cu câte două rachete sub fiecare aripă.