Drumul care promite să ușureze accesul în Greenfield Băneasa și zona de nord, legătura dintre DN1 și Șoseaua de Centură
În București, traficul nu mai este de mult doar o problemă de infrastructură. A devenit parte din realitatea zilnică a orașului. Locuitorii capitalei își calculează timpul dimineața în funcție de drum, își aleg traseele ca să evite orele de vârf și simt diferența dintre o zonă bine conectată și una afectată frecvent de trafic. De aceea, un drum nou poate schimba, uneori, dinamica unei întregi comunități. Iar într-un oraș supra-aglomerat, o rută în plus poate însemna mai multă libertate de mișcare, predictibilitate și mai puțin timp petrecut în mașină.
Datele confirmă această presiune resimțită zilnic de locuitori.
Potrivit TomTom Traffic Index 2025, Bucureștiul a înregistrat un nivel mediu de congestie de 62,5%, iar timpul mediu necesar pentru parcurgerea a 10 kilometri a fost de peste 32 de minute. În orele de vârf, șoferii bucureșteni pierd, în medie, 171 de ore într-un an, echivalentul a peste 7 zile petrecute în trafic. În același clasament, Bucureștiul apare pe locul 20 la nivel global după nivelul de congestie și este indicat drept al cincilea cel mai congestionat oraș european.
Un nou drum de acces pentru membrii comunității GREENFIELD Băneasa
În acest context, IMPACT Developer & Contractor, dezvoltatorul ansamblului GREENFIELD Băneasa, investește 2,5 milioane de euro într-o nouă cale de acces în cartierul rezidențial, care va lega Aleea Teișani și breteaua DNCB, în dreptul Podului Hobanat. Pentru acest proiect, compania a depus la Primăria Sectorului 1 documentația necesară obținerii autorizației de construire. Noua arteră va traversa calea ferată 301Bb Mogoșoaia – R. Pasărea și va include lucrări ample pentru automatizarea trecerii peste calea ferată.
Traseul pleacă din Aleea Teișani, urcă spre nord, traversează calea ferată și, pe sub Podul Hobanat, se racordează la Strada Horia, Cloșca și Crișan. De acolo, șoferii pot merge spre vest, către DN1, cu direcții către București sau Ploiești. Pe sensul de venire spre Greenfield, accesul este dublu, fie dinspre Șoseaua de Centură, intrare pe breteaua DNCB din sensul giratoriu Lukoil, fie dinspre DN1, zona stației de metrou Bruxelles de pe Magistrala 6.
Pe scurt, drumul nu este doar o nouă intrare sau ieșire din Greenfield, ci o bretea de conectare între cartier și infrastructura majoră a nordului Capitalei. În loc ca traficul să se concentreze aproape exclusiv pe accesul existent din Aleea Teișani, noua legătură va distribui o parte din flux către Strada Horia, Cloșca și Crișan și, mai departe, către DN1, fluidizând astfel legătura dintre DN1 și Șoseaua de Centură.

Noua cale de acces va avea două benzi și trotuare pe ambele sensuri. Lucrările presupun și amenajarea unor benzi dedicate pentru viraje și a zonelor de stocaj în intersecția cu Strada Horia, Cloșca și Crișan, precum și iluminat. Costurile de proiectare, avizare și execuție vor fi suportate de IMPACT, iar noul drum va fi construit pe un teren aflat în proprietatea dezvoltatorului. Lucrările vor începe imediat după primirea autorizației de construire și vor dura 6 luni, potrivit companiei.
Proiectul este important pentru locuitorii din GREENFIELD Băneasa, dar şi pentru cei din nordul Capitalei. Într-o zonă în care DN1, Aeroportul Otopeni, viitoarea Magistrală de metrou M6 şi zona comercială Băneasa sunt deja parte din aceeași hartă a mobilității, o nouă legătură rutieră poate conta pentru felul în care circulă locuitorii din Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Investiții succesive în acces și infrastructură
În 2025, IMPACT Developer & Contractor a investit aproximativ 1 milion de euro într-un drum nou care face legătura între Drumul Pădurea Pustnicu, drum public aflat la sudul ansamblului rezidențial, și Bulevardul Platanilor, drum din interiorul cartierului. Acesta face parte dintr-o rețea de peste 18 km de drumuri interioare noi, moderne, cu trotuare late, construite integral din investiție privată.
Artera are o suprafață de 3.000 mp, trotuare și două benzi pe sens, separate de un spațiu verde median. Ea a fost gândită pentru a fluidiza traficul în interiorul cartierului și pentru a facilita accesul locuitorilor către Greenfield Plaza, Wellness Club by Greenfield și către școala și grădinița publică aflate în construcție.
În același timp, cartierul are și un terminal STB care asigură legătura, prin linia 203, cu rețeaua de transport a Capitalei și cu Piața Victoriei, unul dintre principalele noduri de mobilitate urbană din București.
IMPACT, 35 de ani de excelență în proiecte rezidențiale de anvergură
GREENFIELD Băneasa este parte din portofoliul de proiecte rezidențiale construite de IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Cu 35 de ani de experiență, compania a crescut odată cu piața locală: de la primul ansamblu rezidențial din România, un cartier de vile de lux început în 1995, la proiecte ample precum GREENFIELD Băneasa, BOREAL Plus din Constanța și ARIA Verdi, cel mai nou proiect al companiei, situat în Strada Barbu Văcărescu din București. Lider în proiecte rezidențiale sustenabile la scară largă, IMPACT își propune să dezvolte comunități ce au un impact pozitiv asupra vieții oamenilor.
Articol susținut de Greenfield