Drumuri închise. CFR mort. Avioane varză. Suntem „șoarecii” capcanei numită România Coruptă
- Eugen Istodor
Vara asta suntem blocați în România. CFR-ul? Acum, trenurile stau în câmp pentru că-s incendii pe traseu. În fiecare zi, avem întârzieri din cauza căldurii! Avioanele? Depășite. Întârzieri uriașe “din cauza” verii! Drumurile? Spre Mare e moarte! Podul Ruse spre bulgari se închide! Valea Oltului Râmnicu Vâlcea – Sibiu se închide! DN1 este demență între Comarnic și Bușteni! Pe Pitești-București iar se toarnă asfalt! Autostrada Transilvania nu e nici astăzi gata, după 20 de ani. Moldova e blocată! Suntem prinși în România ca-ntr-o “cursă de șoareci”. Pe mine cine mă apără?
Totul a mers bine astăzi. Până la ora 14,29. De atunci traseul de tren Constanța e blocat.
Incendiu de vegetație. Săptămâna trecută același scenariu idiot. Dacă nu era natura ca să ne oprească călătoria, sigur ar fi fost altceva. Se dilata linia de la căldură, murea locomotiva pe drum. Ore de așteptare în câmp. N-ai unde să mergi pe jos. N-are cine să te ia din drum. Ah, s-o iei pe autostradă!
Șoc și groază pe Constanța-Mangalia. Dambla pe Autostrada Soarelui. Aglomerat e pe DN1.
Uite coada de la Bușteni! Și urmează 3 ore ca să ajungi la Comarnic. Ia-o pe Drumul de la Valea Oltului. Ai înebunit? E omor. De mâine se închide.
Apocalipsă în România? Vrei să fugi la bulgari?
Vrei să ajungi la greci, la turci? E închis Podul Ruse. Ia avionul, frate român!
Totul merge bine pe Otopeni, până într-o clipă. Defect aerul condiționat.
Nu e destul personal ca să preia asaltul pasagerilor. Întârzie un avion. Întârzie zece. Ore de așteptare în Otopeni. Unde o apă plată costă 30 de lei. Ce faci? Abandonezi? Te întorci în oraș sau aștepți ore-n șir până ajungi la destinație? Aștepti, normal. Ce ești prost?
Ce ne oprește să ne revoltăm? Ce anume ne-a oprit să ne revoltăm?
Motive tâmpite. În mașină, avem benzină de ars și net gratuit. În mașină e aer condiționat. În mașină ne uităm la film, ascultăm radiouri, muzici, podcasturi. Nu ne pasă. Fiecare e cu aia mă-sii. În mașină e ca acasă. Nu ne lipsește nimic. Pierdem timpul, ca acasă, la noi acasă.
Dar în tren? Trenul e cea mai idioată idee. Trenul nici nu există în mintea românilor. E o fantomă. Cine-i prost să meargă cu trenul? Cel mult, dacă n-ai mașina ta, iei autobuzul, microbuzul. Care și astea, dacă se ambalează prea tare, iau foc, se răstoarnă.
Suntem închiși în Ro. La 40 de grade afară!
Trenurile nu-s trenuri din cauza Corupției. N-avem linii făcute, n-avem trenuri cu standard. S-a furat. Autostrăzi nu avem din cauza Corupției. Se fură și nu se face nimic. Se renovează în fiecare an autostrada Pitești la Bolintin, nu vi se pare că miroase „a hoit” acel loc de autostradă? La Otopeni se schimbă șefii precum hoții. Șefii stau “de șase” să ne fure taximetriștii, să ne fure buticarii, să se facă cum trebuie licitații cu dedicație pentru aer condiționat, butice unde se vinde apa de juma de kil ca lingoul la Londra.
Ne prăbușim! Dar avem telefoane mobile. Trăim ca acasă. Mai un joculeț, mai un netflix, mai un chat, mai o glumiță, trece timpul. trece timpul ca acasă. Săptămâna viitoare o luăm de la capăt. Ne-am obișnuit să fim furați. Pentru că noi avem smartphone și ne trecem timpul cu el. El nu e corupt, e cel mai bun prieten. Să-l pupăm în bot să-l mâncăm de tot. El ne face ca acasă să pierdem timpul.
Ești în trafic? Ai citit cu nervi acest articol. Citește de nervi și alte rele din România:
De ce polițiștii se retrag din tură cu girofar?
Lăsați drogații să vină la mine! / ODĂ DROGAȚILOR!
Ne-am încăierat de la capacul de apă îmbuteliată. SGR-ul mamelor lor! / Pe mine cine mă apără?
PIN-ul UBER m-a “spart” la gură.
CHATGPT, prostiile noastre de-o viață refulează pe CHATGPT
Droguri Și de Crăciun. Și de Revelion
“Boul moralist” în oraș. Băi, stai chill în banca ta, viața mea nu e mă-ta! / Pe mine cine mă apără?
De ce acceptăm cultivarea de palmieri și plante exotice în orașe? De proști!