Girofarul Poliției. De ce polițiștii se retrag din tură cu girofarul aprins? A-nceput războiul?
Poliția are mașini. Poliția are și motociclete. Mamă, ce maașini! Tată, moootociclete, nu glumă! Și s-a schimbat și generația de polițiști. Sunt și polițiste multe. Avem de toate, n-avem discriminări de vreun fel. Dar a rămas o meteahnă, o râie de după pandemie încoace.
Când se schimbă tura, polițiștii bagă girofarele prin București, oripeunde ar fi, orideunde ar veni. Ca să ajungă în strada Udriște, de lângă Unirea, unde colegii așteaptă să intre în tură. E o poluare fonică, e o năvală de război. Ce-o fi așa urgent? Niște polițiști schimbă tura cu alții. Nicio urgență. Pe mine cine mă apără? Asta e problema mea. Polițiștii, repet, nu au niciuna.
Ghinionul meu este că stau în zonă. Este o teroare. Îți sare sufletul din loc. Zici că au ajuns rușii lui Putin la București, că tătarii lui Ginghis Han au atacat magazinul Unirea. De fapt, nu-i nimic din toate astea. Polițiștii schimbă tura. Și polițiștii din serviciul de dimineață vin, la ora prânzului cu girofarul aprins, pe bulevardele Capitalei. Se întorc “acasă”, pe strada Udriștei, de unde? De unde îi prinde ceasul prânzului. Vin “acasă” cei de dimineață, la secția Udriște, spre a schimba mașinile și motocicletele cu cei din tura de după amiază. Simplu.
Veți spune, ce mă interesează pe mine? Ce sens are să scriem despre așa ceva. În dezordinea vieții pe care o trăim, numai urletul girofarului nu ne trebuie. Și nu e unul, sunt zeci. E tumult, e prea mult. Se poartă ca o huntă militară. Își fâlfâie costumele, șepcile, pun și girofarul.
E o dictatură a zgomotului. Și dacă ei vin de pe bulevardele mari unde o fi mai ușor să alungi mașinile din fața ta, ca să-ți faci loc, aici, în centru, pe străduțe, e imposibil. Și ce fac polițiștii, bagă sunetul chinuitor. Nu nino-nino, ci vrumvrumninonino, îmîmvrumninonino. Păi, unde să te dai la o parte, tu mașină când străduțele care duc la strada Udriștei, “casa” polițiștilor, sunt înguste ca degetul și pline ochi mai mereu. Unde să te dai din calea acestui scremet asurzitor vrumvrumninonino, îmîmvrumninonino?
Sunt apărătorul ciorilor disperate din copacii zonei, al oamenilor străzii care intră în vrie. Tremură dependenții de droguri când aud teroarea. Al elevilor de la Liceul Matei Basarab care trag țigări în pauză și li se taie plăcerea. Dar sunt și apărătorul meu, al omului mic care sunt. De ce atâta zgomot pentru nimic? De ce atâta vrumvrumninonino, îmîmvrumvrumninonino? Și, repet, nu-i un polițist rătăcit la miezul zilei, la prânz. Nu, sunt zeci. Același comportament de girofar, repetat, la minut, ca la război. Polițiștii sunt și ei oameni. Dar girofarul? Girofarul e al poporului. Al meu, cum ar fi. Pe mine cine mă apără? Cine?