După câteva zile de scădere, prețul motorinei a luat-o din nou în sus la unele mari rețele de benzinării
Litrul de motorină s-a scumpit vineri la stațiile Petrom și la cele OMV, informează site-ul Economica.
Potrivit sursei citate, litrul de motorină a ajuns la 10.09 lei, cu 10 bani pe litru mai mult decât ieri. O scumpire la fel de mare a fost observată de jurnaliștii de la Economica și la stațiile OMV, acolo unde motorina costă 10.18 lei/litru.
Scumpirea vine după câteva zile în care prețurile scăzuseră, notează publicația.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică, joi seara, un proiect de Ordonanță de Urgență care vizează reducerea prețurilor la motorină. O măsură este scăderea nivelului accizei aplicabile motorinei standard, iar a doua este instituirea unei taxe de solidaritate asupra veniturilor excepționale obținute din comercializarea țițeiului. Cu această taxă de solidaritate Guvernul va compensa scăderea de la bugetul de stat cauzată de reducerea accizei, arată Ministerul Finanțelor, potrivit Hotnews.
„Reducerea accizei va contribui direct la scăderea prețului la pompă, iar contribuția de solidaritate permite o redistribuire echitabilă a veniturilor excepționale generate în actualul context de criză”, a declarat ministrul finanțelor Alexandru Nazare, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
Acciza va scădea cu 30 de bani, iar prețul la pompă cu 36 de bani
Astfel, acciza la motorina standard se reduce temporar cu 0,3 lei/litru (30 de bani), începând cu data intrării în vigoare a actului normativ, pe durata situației de criză de pe piața țițeiului și a produselor petroliere. Măsura are ca obiectiv limitarea presiunilor inflaționiste și stabilizarea costurilor de transport și distribuție, arată Ministerul Finanțelor.
În acest moment, acciza este 2,8 lei / litru, prețul de pompă fiind în jur de 10 lei.
În condițiile în care se aplică TVA de 21% la acciză, impactul la pompă va fi o reducere de 36 de bani / litru.
Taxa de solidaritate între 1,5% și 9,9% asupra veniturilor excepționale
În același timp, este instituită o contribuție de solidaritate aplicabilă operatorilor economici care exploatează și/sau prelucrează țiței extras de pe teritoriul României, în situațiile în care prețul mediu lunar al țițeiului Brent depășește pragul de 70 USD/baril.
Pentru companiile care vând țițeiul în stare neprelucrată, contribuția de solidaritate se calculează prin aplicarea unui procent de 60% din veniturile din comercializarea acestui țiței.
Contribuția este concepută ca un mecanism temporar și proporțional, aplicat exclusiv veniturilor excepționale generate de contextul internațional, și are un caracter progresiv, cu cote cuprinse între 1,5% (pentru prețuri peste 70.01 USD) și un maxim de 9,9% (pentru prețuri ce depășesc 140 USD/baril), potrivit actului normativ.
Ministerul Finanțelor precizează că măsura este temporară, vizând strict veniturile excepționale.