Skip to content

„O minciună. Solicit un lucru foarte simplu”. Daniel Funeriu îi dă replica Alinei Mungiu-Pippidi

Fostul ministru al Educației susține că afirmația președintei Societății Academice din România (SAR) cum că șeful SPP Lucian Pahonțu ar fi declarat că l-a sponsorizat politic este „o minciună”.

În replica transmisă redacției, Funeriu, care a fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, europarlamentar, ministru al Educației și mai recent, candidat la președinție, spune că nu există nicio declarație a lui Pahonțu precum cea invocată de Alina Mungiu-Pippidi.

„Într-un recent interviu acordat HotNews având ca subiect situația domnului general Lucian Pahonțu, doamna Alina Mungiu-Pippidi afirmă că: „E atât de arogant încât a declarat chiar el [domnul Pahonțu, n.n.] că sponsorizează oameni politici, cazul Funeriu”, citează fostul ministru.

„O minciună”

„Această afirmație este o minciună. Nu există nicio declarație publică a domnului Pahonțu în care acesta să fi afirmat sau sugerat că m-a sponsorizat ori că m-a susținut politic. Nici doamna Pippidi și nici jurnalistul care a realizat interviul nu indică vreo probă în acest sens. Dacă ea există, o aștept. Dacă nu există, solicit doamnei Pippidi să retracteze public afirmația și să prezinte scuze pentru atribuirea unei declarații inexistente”, susține Funeriu.

În replică, fostul ministru al Educației îi cere Alinei Mungiu-Pippidi să prezinte declarația lui Lucian Pahonțu pe care o invocat-o.

„Consider că, atunci când un jurnalist publică o afirmație factuală atât de categorică despre o persoană, are obligația profesională de a verifica existența faptului afirmat, cu atât mai mult în cadrul unei redacții cu reputația HotNews și cu atât mai mult atunci când afirmația privește presupuse relații oculte și finanțări (sponsorizări) politice”, precizează Funeriu.

„Sunt poate singurul ministru care nu a semnat un protocol de colaborare cu vreun serviciu secret”

În plus, acesta amintește că „nefiind pentru prima dată când doamna Pippidi încearcă să exemplifice influența serviciilor secrete în viața publică prin implicarea numelui meu, încerc din nou -recunosc, fără a avea vreo calificare în psihiatrie- să o vindec de această obsesie : nu am avut nicio interacțiune cu vreun serviciu secret al României în afara relațiilor legale de serviciu atunci când am deținut funcții publice. Mai mult, sunt unul dintre puținii miniștri -dacă nu chiar singurul- care a refuzat să semneze vreun protocol cu vreun serviciu secret”.

Funeriu mai precizează că prezența sa în viața publică din România „nu a fost legată de vreo legătură personală sau instituțională cu vreun membru al vreunui serviciu secret. Nu e imposibil, în schimb, ca absența mea din viața publică să se datoreze lipsei acestor legături, doamna Pippidi are tot dreptul să investigheze acest aspect și o invit să-mi împărtășească rezultatele. Nu am și nu am avut niciun contact cu vreun serviciu secret al unei alte țări. Am fost și voi fi toată viața un om liber.”