Sari direct la conținut

După ce Ucraina a acuzat-o că nu face destul, Crucea Roșie discută cu Rusia despre accesul la prizonierii de război

HotNews.ro
Închisoarea Olenivka, după atac, Foto: AP / AP / Profimedia
Închisoarea Olenivka, după atac, Foto: AP / AP / Profimedia

Rusia a declarat joi că Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) avea permisiunea de a vizita închisoarea Olenivka, unde zeci de prizonieri de război ucraineni au murit în iulie în circumstanțe neelucidate, dar că aceste vizite au fost blocate de situația de securitate, potrivit AFP.

Încă de săptămâna trecută, Kievul a acuzat Comitetul Internațional al Crucii Roșii de „inacțiune” în ceea ce privește prizonierii ucraineni deținuți de Rusia și susține că lipsa vizitelor îi expune pe prizonieri riscului de tortură.

CICR a declarat că împărtășește frustrarea autorităților ucrainene, dar că astfel de vizite sunt posibile doar cu permisiune și garanții de securitate.

Organizația a îndemnat ambele părți să faciliteze accesul la prizonierii lor de război și și-a exprimat îngrijorarea în special cu privire la lipsa accesului la închisoarea Olenivka din estul Ucrainei, controlată de Rusia.

Fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă pentru decesele de la sfârșitul lunii iulie. Organizația Națiunilor Unite a avertizat asupra condițiilor de sănătate dezastruoase pentru cei care rămân în această unitate.

Gennady Gatilov, ambasadorul Rusiei la Geneva, a declarat joi că Ministerul rus al Apărării a autorizat o vizită a CICR la Olenivka pe 4 august.

„Ei au dat undă verde”, a declarat el în cadrul unui briefing de presă rar organizat de Asociația corespondenților ONU la Geneva (ACANU), dar a subliniat că situația „se schimbă din punct de vedere militar”.

„Nu este ușor de asigurat tipul de securitate” cerut de CICR, „deoarece bombardamentele continuă”, a explicat diplomatul, adăugând: „Din punct de vedere al securității… această situație nu permite o astfel de vizită la Olenivka”.

Dar Gatilov a declarat că a discutat despre accesul la prizonierii de război cu noua șefă a CICR, Mirjana Spoljaric Egger.

Gatilov a declarat că Rusia a adoptat o „poziție constructivă” și a permis cinci sau șase vizite la prizonierii de război ucraineni deținuți în Rusia în ultimele luni. Sunt în curs de discuții pentru a permite mai multe.

Dar „avem peste 6.000 de prizonieri ucraineni și uneori nu este posibil să organizăm toate vizitele”, a declarat Gatilov, respingând acuzațiile potrivit cărora prizonierii de război deținuți de ruși ar fi fost maltratați.

El a acuzat Ucraina că își „torturează” compatrioții luați prizonieri de la invazia rusă din 24 februarie.

Convențiile de la Geneva impun tuturor părților la conflictele armate internaționale să acorde CICR accesul la toți prizonierii de război pentru a evalua situația acestora. Organizația nu își face publice concluziile, dar încearcă să colaboreze cu diferitele părți pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale deținuților.

___

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro