Sari direct la conținut

După documentarul Recorder și protestele din ultimele zile, un fost premier al României vorbește de „lovitură de stat”

HotNews.ro
După documentarul Recorder și protestele din ultimele zile, un fost premier al României vorbește de „lovitură de stat”
Protest pentru independența justiției, Piața Victoriei, 12 decembrie. Foto: Adelina Mărăcine/HotNews

„Tentativele de lovitura de stat mai pot fi bune sau rele, in functie de valorile pe care incearca sa le impuna. De exemplu, daca o tentativa incearca sa promoveze ideile sau conceptiile lui Soros atunci ea este buna. Daca incearca sa promoveze valori nationale, atunci e rea”, scrie fostul premier Adrian Năstase, într-o postare pe blog.

În text, Năstase, care a fost premier în perioada 2000-2004, lansează un avertisment în fața noilor mișcări de stradă apărute după documentarul Recorder pe tema justiției.

„În istoria românilor, au existat tot felul de tentative de lovituri de stat. Unele au reușit (de exemplu cea împotriva lui Cuza sau cea împotriva mareșalului Antonescu), altele, nu (de exemplu, „republica de la Ploiești” sau cea a minerilor, din 1999, în timpul președintelui Constantinescu). Au fost unele tentative care au amorsat revolte și apoi revoluții sau altele care au început ca revolte și s-au transformat în lovituri de stat (știți ce spun!). Sunt și cazuri în care tentativa respectivă a avut ca obiectiv restaurația”, scrie Năstase.

Pe un ton sarcastic, Năstase remarcă că „tentativele de lovitură de stat mai pot fi bune sau rele, în funcție de valorile pe care încearcă să le impună. De exemplu, dacă o tentativă încearcă să promoveze ideile sau concepțiile lui Soros atunci ea este bună. Dacă încearcă să promoveze valori naționale, atunci e rea.”

Fostul premier Adrian Năstase, Foto: Inquam Photos / George Călin
Fostul premier Adrian Năstase, Foto: Inquam Photos / George Călin

Fritz, comparat cu Lenin

Acesta își continuă pledoaria făcând trimitere la istorie.

„De obicei, tentativele de lovitură de stat se concentrează pe schimbarea executivului (președinte, premier, guvern). Tehnicile de lovituri de stat se modifică însă odată cu timpul. Astfel, o formulă nouă este aceea care se concentrează pe atacarea unei alte puteri a statului – justiția, pentru ca ulterior să poată fi preluat controlul asupra celorlalte branșe. Este vizat uneori și postul de ministru al justiției pentru că acesta va face viitoarele propuneri de șefi ai parchetelor. Atenție însă, a mai existat un astfel de experiment – „republica procurorilor”, atunci când cel care s-a jucat cu focul a consemnat faptul că „trei de-ai lui i-au executat pe alți trei de-ai lui”. Pare că, acum, Dominic Fritz, președintele USR, este în postura lui Lenin venit din Elveția.”.

Năstase are și un mesaj pentru oamenii care au ieșit în stradă în ultimele zile. „Am multă admirație pentru tinerii care socializează în piețele publice pentru o justiție corectă. Știu bine că acesta este un obiectiv important în societate. Ei n-au descoperit însă/încă faptul că dictatura poate fi exercitată și în numele dreptății dar pentru realizarea unor interese. Închiziția sau Dzerzhinsky sunt exemple clasice dar Barosso, Reding, Day pot explica și ei cum…”.

Trimiteri la Băsescu și PSD

Năstase nu uită și de fostul său mare adversar politic. „Unii își doresc poate revenirea la justiția lui Băsescu – cu Monica Macovei (B1tv a ținut seama de recomandarea mea și a invitat-o aseară la o emisiune pentru a sugera cum poate fi reparată justiția), Livia Stanciu, Ionuț Matei, Daniel Morar, etc. „Intelectualii lui Băsescu (reciclați)” ne explică zilnic că asta este singura alternativa la atacurile hibride ale lui Putin. Alții cred că avem de ales între „calul alb” al lui Călin Georgescu și zeita „ex machina” de la Bruxelles. În timpul ăsta, flacăra războiului arde tot mai aproape și parteneriatele noatre „strategice” încep să se topească. Noi însă continuăm să modelăm, sub influența unor sponsori politici externi, un sistem în care instituțiile statului sunt înlocuite cu ONG-uri, românești și străine, ignorând mizele adevărate ale lumii în care trăim. Diverși adversari ai lui Dinamo mă întreaba „Psd unde e?” Sincer, nu știu.”.

Năstase, condamnat de două ori la închisoare

Fostul premier Adrian Năstase a fost închis de două ori, după ce a fost condamnat în 2012 la doi ani de închisoare pentru corupție, iar în 2014 a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și șantaj.

INTERVIURILE HotNews.ro