Skip to content

După înfrângerile lui Clinton și Harris, unii strategi democrați au deja un profil de candidat pentru 2028: bărbat, alb, creștin, heterosexual

Discuții pe această idee s-au desfășurat în spatele ușilor închise, dar un număr surprinzător de democrați au început să-și exprime îngrijorările mai deschis, scrie site-ul american Axios. Mulți democrați sunt însă în dezacord.

Unii lideri democrați dezbat cu discreție ideea de a desemna un un candidat bărbat – posibil alb, creștin și heterosexual – pentru alegerile prezidențiale din 2028.

Temerile lor sunt că anumite segmente ale electoratului nu vor susține o femeie sau un candidat din rândul minorităților, scrie site-ul Axios.

Fosta primă doamnă Michelle Obama a alimentat recent astfel de discuții, afirmând că SUA „nu sunt pregătite pentru o femeie”.

Iar unii strategi democrați au susținut această idee în mod direct, scrie Axios.

„Există o teamă”

La baza acestor îndoieli exprimate de unii oficiali, strategi și donatori stau cele două înfrângeri suferite de Hillary Clinton și Kamala Harris în fața lui Donald Trump.

„Există o teamă – și, de fapt, nu cred că este doar o teamă la nivel de conducere, cred că o veți auzi și de la alegători – că o femeie a pierdut acum de două ori”, a declarat un strateg democrat național pentru Axios.

„Fără a neglija sutele de alte ocazii în care bărbații au pierdut, dar oare este corect să nominalizăm o femeie?”, a întrebat acesta.

O dezbatere mai amplă

Axios scrie că majoritatea acestor discuții s-au desfășurat în spatele ușilor închise, dar un număr surprinzător de democrați au început să-și exprime îngrijorările mai deschis, evidențiind o dezbatere mai amplă în cadrul partidului cu privire la șansele de a câștiga alegerile.

Michelle Obama a adus discuția în atenția publicului în noiembrie, spunând că SUA „au mult de crescut și, din păcate, există încă mulți bărbați care nu simt că pot fi conduși de o femeie”.

Un congresman democrat din Carolina de Sud, Jim Clyburn, a declarat pentru NBC că fosta primă doamnă are „absolută dreptate”, adăugând însă că femeile ar trebui să continue să candideze oricum.

În emisiunea „The View” de anul trecut, fostul președinte Joe Biden a dat și el vina pe sexism și rasism pentru înfrângerea fostei vicepreședinte Harris în fața lui Donald Trump în 2024.

În cartea sa, „107 Days”, Harris a vorbit despre obstacolele cu care s-a confruntat — și despre modul în care acestea au influențat alegerea candidatului la vicepreședinție.

Însă Harris a declarat pentru New York Times în decembrie că „cred cu adevărat că țara este pregătită” pentru o femeie președinte.

Posibili candidați

Cine anume ar putea candida în 2028 este neclar acum. Dar sursele din partid spun că Harris, senatoarea de Michigan Elissa Slotkin și reprezentanta New York Alexandria Ocasio-Cortez iau în calcul acest lucru.

Guvernatoarea statului Michigan, Gretchen Whitmer, este o altă posibilă candidată, deși unii analiști consideră că este puțin probabil ca ea să candideze.

Mulți dintre bărbații considerați posibili candidați pentru 2028 nu sunt creștini și albi.

Guvernatorul statului Illinois, JB Pritzker, guvernatorul statului Pennsylvania, Josh Shapiro, și fostul primar al orașului Chicago, Rahm Emanuel, sunt evrei.

Senatorul de Arizona, Ruben Gallego, este latino-american. Reprezentantul din California, Ro Khanna, este hindus de origine indiană. Iar senatorul din New Jersey, Cory Booker, și guvernatorul statului Maryland, Wes Moore, sunt de culoare.

Guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, senatorul de Arizona, Mark Kelly, și guvernatorul statului California, Gavin Newsom, sunt creștini albi, deși Newsom s-a autodesemnat drept un „rebel irlandez-catolic”.

Pete Buttigieg, fostul secretar al Transporturilor, este gay.

„Datele arată altceva”

Analiștii au avertizat că fiecare rundă de alegeri este diferită, iar mulți spun că a da vina pe intoleranța unor americani pentru înfrângerea lui Hillary Clinton din 2016 și a lui Harris din 2024 ar putea fi o modalitate prea convenabilă de a evita să-și recunoască propriile diviziuni și deficiențe.

De altfel, mai mulți potențiali candidați pentru 2028 au respins ideea că țara nu este suficient de tolerantă.

„Datele arată altceva”, a observat Ro Khanna, congresmanul din California. Acesta a spus că democrații care cred că femeile și alți candidați din grupuri minoritare nu pot câștiga „nu au nicio idee despre ce vorbesc”.

Harris „a obținut același număr de voturi din partea albilor ca Barack Obama”, a spus Khanna. „Ce a pierdut la bărbații albi, a recuperat la femeile albe. Dar nu am câștigat la fel de mulți latino-americani, asiatico-americani, bărbați de culoare sau tineri”, a observat acesta.

„O iubesc pe Michelle Obama”, a declarat și Whitmer pentru NPR, dar „cred că America este pregătită pentru o femeie președinte”.

Pete Buttigieg a declarat și el pentru Politico că „modul în care câștigi încrederea alegătorilor se bazează în principal pe ceea ce cred ei că vei face pentru viețile lor, nu pe categorii.”