Skip to content

După trei ani, Netanyahu se confruntă mâine cu judecata alegătorilor pentru atacurile din 7 octombrie. Sondajele nu îi sunt favorabile

Cel puțin unii dintre supraviețuitorii atacului Hamas din 7 octombrie 2023 din Israel cred că prim-ministrul Benjamin Netanyahu ar fi trebuit să își asume responsabilitatea pentru eșec și să demisioneze deja. Alegerile de marți ar putea fi o judecată târzie a celei mai sângeroase zile din istoria țării.

Mulți dintre adversarii lui Benjamin Netanyahu văd alegerile parlamentare de marți ca pe o ocazie de a trage, în sfârșit, o concluzie mult amânată cu privire la cel mai grav eșec de securitate din ultimele generații, scrie Reuters.

Atacurile Hamas din octombrie 2023 au ucis 1.200 de persoane. În jur de 250 de oameni au fost luați ostatici în Gaza.

Israelul a răspuns cu o ofensivă care a devastat Gaza și a ucis peste 74.000 de oameni, potrivit cifrelor autorităților palestiniene, pe care ONU le consideră corecte.

Netanyahu a respins vina pentru breșa de securitate din 7 octombrie și s-a opus cererilor de anchetă independentă. El susține că războaiele Israelului împotriva Hamas din Gaza și a aliaților săi din Liban și Iran vor duce la un Orient Mijlociu mai pașnic – un lucru de care mulți se îndoiesc.

Sondajele de opinie arată de luni de zile o scădere a popularității partidului Likud al lui Netanyahu.

Dar chiar dacă cel mai longeviv prim-ministru al Israelului își pierde majoritatea, el ar putea foarte bine să scape de verdictul decisiv pe care îl urmăresc adversarii săi.

Nici alianța rivală formată din partide de dreapta, stânga și centru, care urmărește să-l înlăture de la putere, nu are o cale clară către putere, ceea ce sugerează luni întregi de impas politic, cu Netanyahu, potențial, la cârma unui guvern interimar.

Un adversar redutabil

Israelienii votează pentru liste de partid, nu pentru candidați individuali. Într-o societate divizată pe criterii de naționalitate, religie, etnie și ideologie, acest lucru duce la o competiție intensă, scrie CNN.

Zeci de liste se înregistrează la fiecare ciclu electoral, dar numai cele care depășesc pragul electoral de 3,25% obțin locuri și intră în Knesset, parlamentul israelian, care are 120 de locuri.

Sondajele sugerează că între 11 și 13 partide, din cele 36 înscrise, vor depăși pragul electoral. Mandatele sunt alocate printr-un sistem de reprezentare proporțională.

Cele două partide principale sunt Likud, partidul de dreapta al lui Netanyahu, și Yashar, un nou partid de centru condus de Gadi Eisenkot, un fost șef al Statului Major al Armatei care s-a impus ca principalul adversar al prim-ministrului.

Eisenkot, care și-a pierdut un fiu în luptele din Gaza, s-a prezentat ca un outsider politic, soldat și susținător al unei politici de securitate dure, ale cărui origini modeste și sacrificii familiale contrastează puternic cu deceniile petrecute de Netanyahu în funcții înalte și cu dosarele de corupție care îl urmăresc în continuare.

Cel mai recent sondaj de opinie realizat de Channel 12 îl plasează pe Eisenkot pe primul loc, cu 23 de locuri, înaintea partidului Likud, cu 21, deși alte instituții de sondare prezintă rezultate diferite.

Pe canalul 14, favorabil lui Netanyahu, se estimează că Likud va obține 30 de locuri, iar Eisenkot aproximativ 20.

În confruntările directe privind cine este mai potrivit pentru funcția de prim-ministru, Eisenkot l-a devansat pe Netanyahu cu o marjă constantă.

Incertitudine

Însă a ieși în frunte ca cel mai mare partid nu este suficient pentru a câștiga. Un prim-ministru are nevoie de 61 de locuri pentru a forma un guvern, și niciun partid nu a obținut vreodată această majoritate de unul singur. Așadar, noaptea alegerilor nu decide, de obicei, prea multe.
Adevărata luptă o reprezintă calculele de coaliție care urmează, care pot dura zile, săptămâni și chiar luni.

Majoritatea sondajelor estimează că blocul lui Netanyahu, format din Likud, două partide de extremă dreapta conduse de Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir, precum și două partide ultraortodoxe, va obține între 49 și 55 de locuri, sub majoritatea de 61 de locuri.

Opoziția, care pare puternică pe hârtie, este profund fragmentată: Eisenkot are la dreapta partide conduse de fostul prim-ministru Naftali Bennett și de fostul ministru al Apărării Avigdor Liberman, iar la stânga Partidul Democraților condus de Yair Golan. Bennett și Liberman nu l-au susținut pe Eisenkot și amândoi au propriile aspirații la funcția de prim-ministru.

Conform sondajelor de opinie, orice guvern alternativ ar avea probabil nevoie de sprijinul sau de abținerea partidelor arabe, iar mai mulți lideri ai opoziției au exclus orice cooperare.

În condițiile în care nicio tabără nu deține o majoritate clară, un impas, un guvern de minoritate, un guvern de uniune – sau alte alegeri – sunt toate rezultate plauzibile.

Ce poate influența rezultatul

Deoarece niciunul dintre blocuri nu pare să aibă șanse mari de a câștiga detașat, rezultatul ar putea depinde de chestiuni marginale: care dintre partidele mici vor depăși pragul electoral de 3,25% și câte voturi vor primi partidele care nu îl vor atinge, ceea ce ar însemna, practic, că voturile lor se vor pierde.

Rata de participare la vot este importantă, deoarece câteva mii de voturi pot determina dacă un partid dispare complet, intră în parlament sau chiar devine factorul decisiv care va remodela harta politică.

Rata de participare a alegătorilor arabi ar putea fi decisivă. Cetățenii palestinieni din Israel – care reprezintă aproximativ 20% din populația israeliană – au votat, în mod tradițional, la rate mai scăzute decât media națională.

La alegerile din 2022, rata de participare a arabilor a fost de 53,2%, în timp ce rata generală de participare a fost de 70,6%. De data aceasta, institutele de sondare se așteaptă ca aceasta să depășească 60%. Acest lucru ar ridica pragul electoral și ar îngreuna supraviețuirea partidelor mici.

Coaliția lui Netanyahu include mai multe partide mici aflate în potențial pericol, printre care „Sionismul Religios” al lui Smotrich și un nou partid de dreapta condus de Ofer Winter, un proeminent general militar în rezervă.

În timp ce majoritatea partidelor de opoziție se află în siguranță peste pragul electoral, un alt partid mic, nou și neafiliat, care combină o agendă legată de rezerviști cu una economică, se situează în sondaje aproape de pragul de 3,25%.

Un alt factor care atrage atenția îl reprezintă israelienii care locuiesc în străinătate. Israelul nu permite votul din străinătate, cu excepția personalului diplomatic, iar datele oficiale sugerează că peste 11% din cei 7,3 milioane de alegători cu drept de vot, adică aproximativ 810.000 de persoane, locuiesc în afara țării.

Mii dintre aceștia intenționează să se deplaseze în Israel pentru a vota personal, un număr care ar putea avea un impact asupra alegerilor.

„Doi pași la dreapta”

În zilele de după 7 octombrie, kibbutzul Be’eri, una dintre țintele hamas, era plin de soldați israelieni care patrulau printre case arse și distruse, cu podele pătate de sânge și uși ciuruite de gloanțe. În unele locuri, mirosul cadavrelor încă plutea în aer, scrie Reuters.

Sunetele bombardamentelor și ale avioanelor de război israeliene care survolau Gaza erau neîncetate.

La trei ani distanță, kibbutzul este din nou funcțional, iar sunetele lucrărilor de construcție a unor case noi se aud peste tot pe terenurile înverzite. Se așteaptă ca majoritatea membrilor, care locuiesc acum într-un alt kibbutz, să se întoarcă până în vară.

O comunitate colectivă înființată în 1946, care numără acum aproximativ 1.000 de locuitori, Be’eri ilustrează valorile socialiste care au dominat politica Israelului în primele sale decenii. Aproape toate voturile sale au mers către centru-stânga la alegerile anterioare din 2022, când doar aproximativ 4% au votat pentru partidele din coaliția naționalist-religioasă a lui Netanyahu.

Atacul i-a determinat pe localnici să pună sub semnul întrebării convingerea ar putea trăi în pace alături de palestinieni.

„Toată lumea din Be’eri a făcut doi pași spre dreapta. Dar tot cred că majoritatea dintre noi vom rămâne de partea opoziției, a partidelor care vor să înlocuiască acest guvern”, a spus pentru Reuters Gal Cohen, un localnic.

Miri Gad Messika, o femeie de 48 de ani, din a treia generație din Be’eri, nu s-a hotărât încă cum va vota. Dar nu va fi pentru Netanyahu.
„A eșuat ca lider de atâtea ori. Și n-ar mai trebui să fie în politică”, a spus ea. „Caut un lider. Din păcate, mi-e greu să văd vreun lider în Israel în acest moment”, a aadăugat ea.

„Vreau să fiu optimistă”, a adăugat ea, „și nu pot decât să sper la o schimbare în bine.”

„Nu văd niciun motiv legitim pentru care acest guvern să candideze din nou la alegeri”

Pe parcursul ultimilor trei ani, opoziția față de guvernul Netanyahu s-a concentrat în jurul familiilor ostaticilor duși în Gaza, unii acuzând guvernul că se eschivează de la responsabilitate și că face prea puțin pentru a le asigura eliberarea.

Un spațiu public din Tel Aviv a ajuns să fie cunoscut drept „Piața Ostaticilor”, locul unde se desfășurau constant mitinguri. Deși ultimii ostatici au fost eliberați în urma unui armistițiu negociat de SUA, încheiat acum un an, familiile se numără în continuare printre cei care cer cel mai insistent asumarea responsabilității în acest moment.

„Nu văd niciun motiv legitim pentru care acest guvern să candideze din nou la alegeri”, a spus Ofri Bibas, ai cărei nepoți mici, unul de 4 ani și altul de 9 luni, au fost uciși în captivitate în Gaza, alături de mama lor. Tatăl lor, Yarden, fratele lui Ofri, a fost eliberat în cadrul armistițiului de la începutul anului 2025.

Bibas a spus că scopul ei acum este ca fiecare israelian să-și amintească de 7 octombrie, „să-și poarte amintirea cu ei până în ziua alegerilor și să-și amintească ce s-a întâmplat aici și cine încă nu și-a asumat responsabilitatea”.

Sâmbătă, mii de israelieni s-au adunat în Piața Ostaticilor. Una dintre vorbitoare a fost Danielle Alony, care a fost răpită din Nir Oz împreună cu fiica sa de 5 ani și eliberată din Gaza în urma unui scurt armistițiu, câteva săptămâni mai târziu.

„Mergeți la vot”, a îndemnat Alony mulțimea. „În trei zile putem începe să scriem un nou capitol pentru copiii noștri. Unul în care adevărul este mai puternic decât frica, responsabilitatea mai puternică decât neglijența și speranța mai puternică decât durerea”, a spus el.