Sari direct la conținut

„E un iad acolo”. Zelenski spune că luptele din Donețk sunt crâncene

HotNews.ro
Volodimir Zelenski pe front, vizitand soldati, Foto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Volodimir Zelenski pe front, vizitand soldati, Foto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Forțele rusești au distrus infrastructura critică din orașul Herson din sudul țării înainte de a fugi, în timp ce în regiunea Donețk se dau lupte dure, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că autoritățile locale încep să stabilizeze orașul, transmite Reuters.

Însă forțele pro-Moscova duc o luptă mult mai dură în alte părți, iar Zelenski a declarat că luptele din regiunea estică Donețk sunt infernale.

„Înainte de a fugi din Herson, ocupanții au distrus toate infrastructurile critice: comunicații, apă, căldură, electricitate”, a declarat Zelenski într-un discurs video.

„(Rușii) de pretutindeni au același scop: să umilească oamenii cât mai mult posibil. Dar vom restabili totul, credeți-mă”, a continuat el.

Zelenski a declarat că trupele ucrainene au preluat controlul a peste 60 de așezări din regiunea Herson.

„Poliția a lansat măsuri de stabilizare. Măsuri de stabilizare sunt, de asemenea, în curs de desfășurare în Herson”, a declarat el, precizând că până în prezent au fost rezolvate aproape 2.000 de mine, cabluri de declanșare și obuze neexplodate.

Ucraina a reușit să desfășoare operațiuni de succes în Herson și în alte părți în parte datorită rezistenței din regiunea Donețk în fața atacurilor repetate ale Rusiei, a spus Zelenskis

„Acolo este pur și simplu un iad – acolo sunt lupte extrem de aprige în fiecare zi”, a adăugat liderul de la Kiev.

„Dar unitățile noastre se apără cu curaj – ele rezistă presiunii teribile a invadatorilor, păstrând liniile noastre de apărare”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro