Sari direct la conținut

Efectele excluderii lui Geoana: O noua formatiune politica si dezertari la nivel parlamentar

HotNews.ro

Dupa excluderea din partid, Mircea Geoana a anuntat ca se pregateste pentru un nou proiect politic. Potrivit surselor Hotnews.ro, decizia luata in sedinta Comitetului Executiv era asteptata de catre fostul presedinte PSD, acesta lucrand intens in ultima perioada la o noua structura politica. Totodata in urmatoarele zile se asteapta o serie de demisii din PSD la nivel parlamentar, apropiati ai lui Mircea Geoana si chiar plecarea lui Marian Vanghelie, sustin sursele citate. De altfel, presedintele organizatiei de Giurgiu, Adrian Popescu un apropiat al lui Marian Vanghelie, si-a anuntat demisia din PSD dupa sedinta CEX.

Alaturi de Geoana au mai ramas in fata conducerii PSD doar cinci presedinti de organizatii: Ion Prioteasa (PSD Dolj), Oana Mizil (PSD Calarasi), Adrian Popescu (PSD Giurgiu), Marian Vanghelie (PSD Bucuresti) si Dumitru Buzatu (PSD Vaslui).

Imediat dupa sedinta Cex, presedintele PSD Giurgiu, Adrian Popescu, omul de casa al lui Marian Vanghelie, a anuntat ca va demisiona din partid in semn de solidaritate cu presedintele Senatului, urmand sa i se alature acestuia intr-o eventuala constructie politica.

„Intr-un partid ca asta nu pot sa mai stau, va spun, mi-e rusine sa mai stau cu ei la masa, care imi spun una pe hol si alta voteaza acolo”, a spus Popescu. Liderul PSD Giurgiu a precizat ca daca Mircea Geoana va face un „alt proiect” i se va alatura, iar daca nu, va ramane independent si nu se va alatura altui partid.

Marian Vanghelie a declarat ca decizia excluderii lui Mircea Geoana este una „gresita si pripita” si a lasat de inteles ca se va consulta cu membrii organizatiei PSD Bucuresti daca va ramane sau nu in partid.

„In urmatoarea perioada o sa vedem, si o sa facem o analiza serioasa, daca aceasta decizie ne ajuta si daca oamenii din PSD, membrii vor hotari ca a fost buna decizia. Eu cred in continuare ca a fost o decizie pripita si gresita, deci nu cred ca asta a fost solutia care sa ne duca la victorie (…) e bine sa lasam sa vedem ce se intampla in urmatoarele zile, ce zic colegii de partid si sa vedem care e solutia de fapt. Pana la urma urmei orice decizie ea poate sa tina daca este sustinuta si de la baza, daca nu, lucrurile sunt complicate”, a explicat Vanghelie.

Surse din apropierea lui Mircea Geoana au declarat pentru Hotnews.ro ca in ultimele zile se stia de decizia CEX si ca acesta s-a pregatit pentru un nou proiect politic. Geoana ar pregati o constructie politica cu social democratii care vor parasi partidul.

„E un moment foarte greu din punct de vedere al unei vieti petrecute in slujba unei idei frumoase, dar dupa cateva zile de cumpanire vreau sa va asigur ca viata mea politica va continua. Cu o parte din acesti colegi ai mei am sa ma reintalnesc intr-o forma sau alta in politica, intr-o forma sau alta ne vom reintalni, cu altii nu ve vom mai reintalni niciodata pentru ca nu merita sa mai fie in politica”, a anuntat Mircea Geoana dupa sedinta CEX.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro