Sari direct la conținut

„M-a sunat domnul general”. Elena Lasconi, după ce a fost aleasă președinte al USR

HotNews.ro
Liderul PNL, Nicolae Ciuca, Foto: Inquam Photos / Saul Pop
Liderul PNL, Nicolae Ciuca, Foto: Inquam Photos / Saul Pop

Elena Lasconi a declarat, miercuri, că a fost sunată de liderul PNL, Nicolae Ciucă, pentru a fi felicitată după ce a fost aleasă preşedinte al USR.

„Da, m-a sunat domnul general Ciucă şi m-a felicitat şi i-am mulţumit foarte mult. Doreşte să vorbim, o să vorbim, sunt om al dialogului, dar eu decizii nu o să iau de una singură, pentru că aia înseamnă să fii dictator,şi nu lider. O să iau doar după ce mă voi consulta cu colegii din Comitetul naţional şi Comitetul politic, din care fac parte aleşii USR-ului şi bineînţeles că şi cu colegii mei din filiale. Pentru că noi tocmai am ieşit dintr-o campanie electorală şi dintr-o perioadă grea pentru mulţi colegi din filiale”, a spus Lasconi, la Digi 24, conform Agerpres.

Ea a catalogat gestul lui Nicolae Ciucă drept politicos.

Despre alianţa „forţată” a USR cu Partidul Mişcarea Populară şi cu Forţa Dreptei, Lasconi a spus că aceasta a creat mai multe nemulţumiri.

„Nu i-am pus cruce, a fost o alianţă doar pentru locale şi europarlamentare. Deci era valabilă doar pentru locale şi europarlamentare, noi nu mai suntem în alianţă, nu că i-am pus eu cruce. Eu o să fiu întotdeauna în dialog cu ei, cu toţi cei care se consideră că au valori de dreapta”, a adăugat Elena Lasconi.

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a câștigat funcția de președinte al partidului USR din primul tur, cu mai mult de două treimi din voturile exprimate.

INTERVIURILE HotNews.ro