Elevii aflaţi în izolare sau depistaţi cu COVID-19 vor da probele la Evaluarea Naţională după proceduri speciale
Elevii aflaţi în izolare sau confirmaţi pozitiv pentru COVID-19 vor susţine probele de Evaluare Naţională conform unei proceduri speciale elaborate de Ministerul Educaţiei, se arată într-un ordin al ministrului Monica Anisie şi publicat în Monitorul Oficial.
„Pentru elevii care solicită şi primesc în cazuri justificate aprobarea Comisiei Naţionale de susţinere a probelor scrise cu subiectul de rezervă se organizează proba scrisă / probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2019 – 2020” – se precizează în ordinul publicat în Monitorul Oficial.
Cu alte cuvinte, acesti elevi vor susţine exeamenele după mijlocul lunii iunie, după o proceduri ce urmează a fi detaliate de minister.
Conform calendarului aprobat de MEC, în intervalul 2 – 5 iunie are lor înscrierea la Evaluarea Naţională, pe 15 iunie este programată proba scrisă la Limba şi literatura română, iar pe 17 iunie – la matematică.
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 18 iunie proba la limba maternă.
Pe 22 iunie se vor afişa rezultatelor până la ora 14,00. În aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 – 19,00, şi pe 23 iunie, între orele 8,00 – 12,00, se vor depune contestaţiile.
Pe 27 iunie se vor afişa rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor.
La solicitarea comisiilor judeţene sau Comisiei municipiului Bucureşti de organizare a Evaluării Naţionale sau din proprie iniţiativă, Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale poate aproba, în situaţii excepţionale, prelungirea perioadelor de evaluare a lucrărilor scrise ori de afişare a rezultatelor, precum şi reducerea perioadei de afişare a rezultatelor.
Potrivit ordinului, supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba.