„Elevii mei îmi spun lucruri pe care nu au curaj să le dezvăluie părinților”. Ce află o profesoară când adolescenții i se destăinuie
Încă de la prima vedere, Lăcrămioara Bozieru (58 de ani) pare o profesoară atipică. Are tatuaje și motor, motiv pentru care mulți părinți ai elevilor ei o privesc cu reticență, cel puțin la prima întâlnire. Realizează însă, ulterior, că e un profesor exigent, care refuză să dea note „din burtă” și care îi învață pe copii că, fără rigoare și seriozitate, nu au cum să obțină rezultate bune.
Ce este cu adevărat rar în ceea ce o privește e faptul că atunci când elevii ei au probleme și nu îndrăznesc să le discute acasă, ea devine adultul de încredere căruia i se confesează.
Lăcrămioara Bozieru predă limba engleză la Colegiul Economic A.D. Xenopol din București. De ani de zile, elevii îi vorbesc despre anxietate, singurătate, conflicte din familie, relații care îi distrug și situații de viață pe care uneori nu reușesc să le spună nici acasă. „De multe ori îmi spun lucruri pe care poate durează ani de zile să le recunoască în fața părinților”, spune ea.
Dincolo de imaginea care atrage imediat atenția, am descoperit un profesor care vorbește foarte lucid despre fricile adolescenților de azi, despre băieții care ajung în manosferă pentru că „se simt respinși de colegi, de fete, de familie” și despre adulții care deseori nu îi ascultă atunci când încearcă să vorbească despre ce îi macină. „Nu sunt prietena elevilor mei”, spune Lăcrămioara Bozieru. „Sunt adultul în care pot avea încredere”.
„Adolescenții de astăzi sunt întocmai cum i-a format societatea din care provin”
– Cât de diferită este adolescența de azi față de cea pe care ați trăit-o dumneavoastră?
Profesoara Lăcrămioara Bozieru: – În timpul unui curs pe care l-am făcut în urmă cu mulți ani, m-am prezentat așa: „sunt o adolescentă captivă în corpul unei femei de vârstă mijlocie”. Adolescenta care am fost era foarte asemănătoare cu elevii pe care îi am astăzi: rebelă, nemulțumită, furioasă, anxioasă, uneori depresivă, alteori excesiv de veselă. Adolescenții de astăzi sunt întocmai cum i-a format societatea din care provin. Din păcate, mult prea mulți dintre ei, incomparabil mai mulți decât pe vremea adolescenței mele, par a fi deprimați, însingurați, măcinați de insecurități.
– Care a fost primul moment în care școala v-a făcut să vă fie frică? Și ce îi sperie astăzi pe adolescenți?
-Școala nu mi-a inspirat niciodată frică până am ajuns la liceu. Am iubit școala și ideea de a învăța, iar asta cred că a contribuit la faptul că nu m-am temut să devin profesor. La liceu însă, am avut un profesor de fizică din cauza căruia am avut o pierdere masivă de stimă de sine, fiindcă punea semnul egalității între abilitatea de a înțelege disciplina pe care o preda el și inteligență. Cu alte cuvinte, atitudinea lui misogină, coroborată cu o umilire constantă a celui care nu pricepea fizica, mi-a indus o stare constantă de teroare pe care abia în clasa a XII-a am reușit să o depășesc.
În ceea ce îi privește pe adolescenții de azi, din discuțiile pe care le purtăm sunt tentată să spun că se tem cel mai mult să nu-și dezamăgească părinții. Nu școala îi sperie, ci eșecul, în special cel care ar putea surveni la Evaluarea Națională.
Citește continuarea articolului AICI.