Elevii şi studenţii școlilor militare vor fi testaţi COVID, la întoarcerea în bănci
Elevii şi studenţii din instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale vor fi testaţi pentru depistarea COVID-19, la întoarcerea la școală.
Luni, în instituţiile de învăţământ preuniversitar ale MApN (preşcolar, liceal şi postliceal) au început cursurile faţă în faţă, revenirea la școală fiind planificată eşalonat.
În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ superior militar, deciziile privind forma de reluare a cursurilor vor fi luate cu respectarea principiului autonomiei universitare, comandanţii acestora, împreună cu senatele universitare, urmând să hotărască şi să comunice studenţilor militari, în timp util, modul de reluare a cursurilor după finalizarea sesiunii de examene şi încheierea vacanţei intersemestriale, precizează MApN.
Reprezentanţii ministerului precizează că la întoarcerea în instituțiile de învățământ, elevii și studenții sunt testați pentru depistarea COVID.