Sari direct la conținut

Eliminarea generalului Soleimani: Misiunile militarilor români dislocați în Irak au fost întrerupte. Cei 14 militari români vor fi relocați temporar într-o altă bază a coaliției

HotNews.ro
Irak, Foto: Wikipedia
Irak, Foto: Wikipedia

Misiunile de instruire și consiliere efectuate de militarii români dislocați în Irak au fost întrerupte, anunță MApN, ca urmare a deciziei luate la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori de luni, 6 ianuarie, de a suspenda temporar misiunea de instruire a trupelor irakiene, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu. „Astfel, pentru asigurarea siguranței personalului, cei 14 militari români care erau în misiune în Irak vor fi relocați temporar într-o altă bază a coaliției”, anunță ministerul.

Misiunile militarilor români se axau pe activități de pregătire și formare a instructorilor irakieni din sistemul militar, consilierea oficialilor din Ministerul irakian al Apărării și din alte instituții responsabile pentru reformarea sectorului de securitate și creșterea capacității operaționale a Forțelor Armate ale Republicii Irak.

Decizia României este în deplină concordanță cu poziția aliată exprimată în cadrul reuniunii de ieri, și, în funcție de evoluția situației din zonă, militarii români sunt pregătiți să își reia misiunile, informează MApN.

„România rămâne ferm angajată în lupta împotriva terorismului internațional, atât în format aliat, cât și alături de partenerii din cadrul Coaliției Globale anti-ISIS”, mai anunță ministerul.

​Klaus Iohannis: Situația din Irak ne privește / Singura soluție pentru criză este o abordare calmă, diplomatică, revenirea la calm în această zonă

Situația din Irak, după eliminarea generalului iranian Qassem Soleimani de către Statele Unite, privește și România, care are „foarte mulți cetățeni români care trăiesc și muncesc în zona Orientului Mijlociu” și în Irak, dar și militari în această țară, a declarat marți președintele Klaus Iohannis, care a făcut apel la „o abordare calmă, diplomatică, o descaladare” și „revenirea la un calm în această zonă”.

Klaus Iohannis a arătat că România are militari staționați în Irak, care fac parte din forțele NATO care participă în diferite proiecte de pregătire.

„Sunt instructori care sunt din partea noastră acolo și, evident, siguranța lor ne preocupă. O parte din militarii noștri au fost deja relocați. Deci tema este foarte importantă pentru noi. Eu personal îi acord foarte multă atenție. Sunt în contact permanent cu Guvernul și în special cu miniștrii care se ocupă de aceste chestiuni, în speță Externele și Apărarea, și sunt convins că singura soluție pentru această criză care a apărut – nu putem să îi spunem altfel – este o abordare calmă, diplomatică, o descaladare, cum se numește, și revenirea la un calm în această zonă”, a mai spus președintele Iohannis.

Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds, secţiune a Gardienilor Revoluţiei iranieni însărcinată cu operaţiuni externe ale Iranului şi arhitect al strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, a fost ucis vineri printr-o lovitură aeriană americană în apropierea aeroportului internaţional din Bagdad, Irak.

În replică, Iranul a anunțat că studiază 13 ”scenarii de răzbunare” după uciderea lui Soleimani: „Chiar și cel mai ușor dintre ele va fi un coșmar istoric pentru americani”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro