Sari direct la conținut

Elisabeta Lipă, după aurul şi argintul de la canotaj: „Am trecut de la agonie la extaz. Înveţi atunci când pierzi, când câştigi ai senzaţia că ai fost perfect”

HotNews.ro
Elisabeta Lipă, după aurul şi argintul de la canotaj: „Am trecut de la agonie la extaz. Înveţi atunci când pierzi, când câştigi ai senzaţia că ai fost perfect”
Elisabeta Lipa / Sursa foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Elisabeta Lipă, preşedintele ANS, a declarat, joi, la TVR, că a trecut de la agonie la extaz la cursele de canotaj, unde România a obţinut un aur şi argint. Şefa sportului consideră că atunci când pierzi ai mai mult de învăţat ca atunci când câştigi.

„Deci aş putea să spun că am trecut de la agonie la extaz, au fost nişte curse foarte grele, dar extrem de frumoase. Asta înseamnă să ai clasă, asta înseamnă să ai pregătire, asta înseamnă să ai sportivi cu mental foarte bun, care să ştie să şi piardă, să ştie să şi câştige.

Pentru că vorbim de Jocurile Olimpice când bătălia este atât de cruntă încât acum eşti pe locul întâi şi acum eşti pe locul şase. Dar mă bucur pentru reuşita sportivilor noştri din prima zi. Nici nu mă pot bucura prea taire pentru că mai avem şi mâine, mai avem şi poimâine.

Deci încă 2 zile de foc, dar îi felicit pe toţi şi cei care au pierdut, care nu s-au regăsit pe podium, dar şi bineînţeles cei care ne-au făcut atât de fericiţi astăzi cu un rezultat de excepţie pentru România şi mă bucur foarte mult că uşor-uşor România înaintează în clasament-ul pe naţiuni şi sper din tot sufletul să plecăm de la aceste Jocuri Olimpice cu un rezultat bun pentru ţara noastră frumoasă, că am văzut tribun atât de mulţi români, au acoperit toţi fanii de la celelalte ţări, a fost ceva extraordinar, o atmosferă extraordinar de frumoasă şi eu le mulţumesc. Sunt ferm convinsă că şi acasă a fost la fel”, a declarat Lipă la TVR, citată de News.ro.

Elisabeta Lipă a spus că este foarte mândră de Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, care au obţinut argintul la dublu vâsle.

„Cu siguranţă că atunci când e toată lumea vrea să te împingă. Rezultatul de astăzi da, este foarte dureros să pierzi la 24 de sutimi. Practic nici nu ştiu dacă ai trecut tu sau adversarul tău prima linia de sosire, dar eu sper şi sunt convinsă că acest rezultat frumos, nu este cel pe care el şi-l doreau, dar întotdeauna podiumul are un singur loc întâi şi pe acel loc vor să urce toţi.

Eu sunt tare mândră de ele, chiar şi dacă au venit pe locul doi. Din asta înveţi. Înveţi atunci când pierzi şi nu prea înveţi atunci când câştigi, când câştigi ai senzaţia că ai fost perfect. Când ai pierdut îţi pui nişte semne, semne de-ntrebare şi te gândeşti cam unde e greşit.

Astăzi dacă ne uităm aşa la sau ne imaginăm cursa lor a fost perfectă, dar adversarul a fost o lovitură mai bună decât ele. Sunt convinsă că sâmbătă ne vor demonstra de ce sunt în stare şi toată această supărare să-şi verse pe finala din proba regină opt plus unu, care încheie şi competiţia olimpică”.

În opinia şefei ANS, victoria lui Marian Florian Enache şi Andrei Sebastian Cornea la dublu vâsle a fost destul de surprinzătoare, chiar dacă ea a crezut în ei.

„Nu ştiu cât e preconizau. Cred că nici nu are importanţă dacă preconizau sau nu preconizau această medalie. Eu ce pot să vă spun că mi-am dorit pentru ei foarte mult şi în sufletul meu, aşa, în adâncul sufletului meu, ştiam că ei pot.

După comportamentul în antrenamente, după timpii pe care i-au scos, după mobilizarea zi de zi la antrenamente, după dorinţă, după ambiţie. Dar concursul este concurs şi exact ce au păţit Ancuţa cu Simona, asta au păţit şi adversarii lui Florin şi lui Andrei. Şi astăzi, băieţii noştri au demonstrat că România nu este bună doar pe probele de rame, ci este foarte bună şi pe probele de vâsle, pentru că, să recunosc, n-am avut niciodată simplist calificat la Jocurile Olimpice.

Iar revenind la semifinala de astăzi, ce a putut să facă Mihăiţă Chiruţă, care a tras biletul câştigător ca şi sportiv calificat anul acesta, să fie în primii 12, cei mai buni şi sunt fermr convinsă că va face o finală mică foarte frumoasă, pentru că merită, pentru că îşi doreşte, pentru că ştie acum ce are de făcut.

Şi revenind la dublu vâsle, pe băieţi, deci eu am crezut în ei, le-am şi spus de acasă, după ce au câştigat titlul european, i-am întrebat dacă realizează pe ce loc pot fi la Jocurile Olimpice şi pe ce loc cred ei că-i văd eu pe podiumul olimpic şi mi-au promis că vor face tot posibilul ca să nu schimbe locul sau podul de la europene cu cel de la Jocuri Olimpice. Şi s-au ţinut cuvânt”.

Urmează încă două zile cu finale, iar Lipă speră ca Dumnezeu să fie român şi să se mai obţină medalii.

„Avem nouă echipaje calificate, nouă finale, este enorm, deci este enorm, dar munca echipei, pentru că aici nu vorbim doar de sportiv, vorbim de echipa care stă în spatele lor, de la antrenorul coordonator, antrenori, secund, echipa medicală, federaţia, complexul unde îşi desfăşoară activitatea, casa lor practic a devenit şi cea din Italia.

Şi fără să investeşti nu ai cum să ai de rezultate, pentru că tot toţi aceşti sportivi cu care ei se luptă în finale nu cred că vin din sport de masă, asta cu siguranţă, vin tot din locuri unde se antrenează foarte bine, unde se investeşte foarte bine, pentru că dacă ne bat înseamnă că au mai mult decât noi.

Mai avem 2 zile de foc, mâine avem dublu rame fete, dublu rame băieţi şi bineînţeles categoria uşoară, libelulele, care doresc enorm de mult pentru ele să treacă primele linia de sosire, pentru că sunt două fete foarte muncitoare, foarte luptătoare, merg foarte bine şi această probă dispare din programa olimpică începând cu Jocurile Olimpice 2028, Los Angeles şi eu îmi doresc pentru ele să-şi încheie cariera pe cea mai înaltă treaptă a podimului şi au toate şansele, toate şansele şi sper ca Dumnezeu să fie român aşa cum a fost de atâtea ori şi ne-a arătat asta.

Avem dublu rame de băieţi care pot face o cursă trecând primii linia de sosire şi bineînţeles fetele cu care deja suntem obişnuite. Bătălia însă nu este uşoară de pe toată lumea îşi doreşte să urce pe podiumul olimpic, dar eu sper că ai noştri să fie cei mai norocoşi şi mâine să ne bucurăm de rezultatele lor”.

Sportivii Marian Florian Enache şi Andrei Sebastian Cornea au adus prima medalie de aur pentru canotajul românesc la Jocurile Olimpice, după ce au câştigat proba de dublu vâsle masculin. Este a doua medalie de aur pentru România la Paris, după cea a lui David Popovici la 200 metri liber.

Articol pus în mișcare de Petrom, sponsor principal al Federației Române de Canotaj. Petrom susține viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”.