Sari direct la conținut

Elizabeth Holmes, care a inspirat miniseria The Dropout, a încercat să fugă din ţară după ce a fost condamnată pentru fraudă

HotNews.ro
Elizabeth Holmes, fondatoare si CEO Theranos, Foto: Nic Coury / AP / Profimedia
Elizabeth Holmes, fondatoare si CEO Theranos, Foto: Nic Coury / AP / Profimedia

Elizabeth Holmes, cândva o tânără miliardară considerată „noul Steve Jobs” al startup-urilor din Silicon Valley, a avut o „tentativă de a fugi din ţară”, rezervându-şi un bilet doar dus către Mexic, cu plecare în ianuarie 2022, la scurt timp după ce fondatoarea Theranos a fost condamnată în justiţie pentru fraudă, susţin procurorii într-un nou dosar depus vineri în justiţie, relatează CNN. Povestea sa a inspirat miniseria „The Dropout” disponibilă pe Disney+.

Elizabeth Holmes a fost găsită vinovată în luna ianuarie a anului trecut pentru că i-a înşelat pe investitori atunci când s-a aflat la conducea Theranos, startup-ul ce promitea o tehnologie revoluţionară prin care ar fi fost posibilă efectuarea a mii de analize medicale din prelevarea a doar câtorva picături de sânge.

În noiembrie anul trecut, ea a primit sentinţa: peste 11 ani de închisoare. A făcut însă apel şi nu îşi va începe ispăşirea pedepsei decât în această primăvară, o perioadă de aşteptare pe care procurorii au descris-o ca fiind „generoasă”, datorată faptului că fosta femeie de afaceri de succes este însărcinată.

Acuzaţia că ar fi încercat să părăsească ţara anul trecut a apărut ca parte a unui nou dosar al procurorilor care susţin că Holmes ar trebui să înceapă să-şi ispăşească pedeapsa, în loc să trăiască pe o proprietate a cărei întreţinere costă 13.000 de dolari pe lună. În dosar, procurorii susţin că Holmes nu a prezentat dovezi convingătoare că nu prezintă risc să fugă din ţară, aşa cum au declarat avocaţii ei, şi au invocat presupusul incident din 2022 pentru a-şi susţine teoria.

„Guvernul a luat cunoştinţă la 23 ianuarie 2022 că inculpata Holmes a rezervat un zbor internaţional către Mexic cu plecare la 26 ianuarie 2022, fără a avea o călătorie de întoarcere programată”, se arată în dosar. „Abia după ce guvernul a adus în discuţie acest zbor neautorizat cu avocatul apărării, călătoria a fost anulată”, precizează procurorii.

Acum, în urma condamnării sale la închisoare, procurorii spun că „imboldul de a fugi nu a fost niciodată mai mare”, iar Holmes „are mijloacele necesare pentru a acţiona pe baza acestui imbold”.

Compania Theranos, care promitea un test minune, a fost evaluată la un moment dat la 9 miliarde de dolari

Avocaţii săi susţin că rezervarea de călătorie a fost făcută de clienta lor înainte ca ea să fie declarată vinovată, iar fostul director executiv al Theranos a sperat că verdictul va fi diferit şi că va putea face această călătorie pentru a participa la nunta unor prieteni din Mexic.

Într-un dosar anterior depus în instanţă, avocaţii lui Holmes au cerut eliberarea ei din arest până la judecarea apelului, afirmând că Elizabeth Holmes nu prezintă risc de fugă sau o ameninţare pentru comunitate.

Holmes a primit ordin să se predea poliţiei la 27 aprilie 2023, moment în care va începe să execute pedeapsa cu închisoarea.

„Nu există două sisteme de justiţie – unul pentru cei bogaţi şi unul pentru cei săraci – există un singur sistem de justiţie penală în această ţară”, au declarat procurorii în dosar. Ei susţin că „în cadrul acestui sistem, a venit timpul” ca Holmes să răspundă pentru crimele sale.

Evaluată la un moment dat la 9 miliarde de dolari, compania Theranos a atras investitori şi parteneri de top susţinând că a dezvoltat o tehnologie pentru a testa o gamă largă de afecţiuni folosind doar câteva picături de sânge. Compania a început să se destrame după ce o investigaţie a Wall Street Journal din 2015 a arătat că Theranos efectua folosind tehnologia proprie doar câteva din sutele de teste pe care le oferea, iar acurateţea acestor analize era îndoielnică, scrie News.ro.

Povestea lui Holmes a inspirat miniseria biografică „The Dropout”, creată de Elizabeth Meriwether, bazată pe podcastul cu același nume.

Amanda Seyfried, care o interpretează în film pe Holmes, a câștigat un Glob de aur în 2023 pentru cea mai bună interpretare într-o serie limitată și un premiu Emmy în 2022.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro