Sari direct la conținut

Elveția respinge criticile că noul acord comercial cu SUA reprezintă o capitulare în fața lui Trump: „Nu ne-am vândut sufletul diavolului”

HotNews.ro
Elveția respinge criticile că noul acord comercial cu SUA reprezintă o capitulare în fața lui Trump: „Nu ne-am vândut sufletul diavolului”
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Dreamstime.com

Guvernul de la Berna a anunțat vineri un acord comercial-cadru neobligatoriu cu Statele Unite care precedere reducerea taxele vamale aplicate exporturilor elveţiene de la 39% la 15%, dar și un angajament al companiilor elveţiene de a investi 200 miliarde de dolari în SUA până la finele lui 2028.

Mai multe voci critice au spus că pactul ar echivala cu o „capitulare” în războiul comercial al lui Donald Trump. Ministrul Economiei, Guy Parmelin, le-a contrazis, duminică, într-un interviu acordat ziarului Tagesanzeiger, potrivit Reuters.

„Nu ne-am vândut sufletul diavolului”, a declarat ministrul. El s-a declarat „mulțumit” de acord și a susținut că firmele elvețiene erau interesate de o producție mai mare în SUA chiar și înainte de Trump.

Grupurile industriale elvețiene au salutat acordul, care plasează companiile pe picior de egalitate cu cele din UE, în urma unui acord similar între Bruxelles și Washington.

Cu toate acestea, partidele de opoziție și-au exprimat îngrijorarea cu privire la concesii și au pus la îndoială transparența negocierilor, în cadrul cărora directori ai companiilor din Elveția, precum producătorul de ceasuri Rolex și grupul de produse de lux Richemont, au făcut presiuni la Washington pentru a obține facilități.

Elveția speră că rata tarifară mai mică va fi activată în câteva zile sau săptămâni, dar acordul-cadru nu este obligatoriu, fiind așteptate negocieri suplimentare.

Acordul final trebuie să treacă prin parlamentul elvețian și ar putea fi supus votului publicului printr-un referendum.

Al doilea partid ca mărime din Elveția, Partidul Social-Democrat, a salutat cu prudență acordul, dar Partidul Verde, o formațiune politică de centru-stânga, l-a calificat drept „acord de capitulare”, afirmând că acesta pune interesele lui Trump înaintea celor ale fermierilor și consumatorilor elvețieni.

Ca parte a acordului, Elveția a acceptat să reducă taxele de import elvețiene pentru o serie de produse americane din sectoarele agricol și industrial.

Sursa foto: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro