EMA, aşteptată să se pronunţe asupra vaccinării adolescenţilor cu vârsta de 12-15 ani cu vaccinul Pfizer-BioNTech / În cazul autorizării, România va demara vaccinarea ”cât de repede posibil”
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) este aşteptată, vineri, să se pronunţe cu privire autorizarea vaccinării adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani cu vaccinului alinaţei americano-germane Pfizer/BioNTech, transmite News.ro. În cazul autorităzii, România va demara vaccinarea acestei categorii de vârstă ”cât de repede posibil”.
În cazul unei aprobări, vaccinul urmează să fie primul care să obţină unda verde a EMA în vederea vaccinării adolescenţilor în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Pentru moment, vaccinul este autorizat în vederea vaccinării persoanelor în vârstă de peste 16 ani.
EMA urmează să anunţe vineri, într-o conferinţă de presă, ”rezultatele unei reuniuni extraordinare a Comitetului Medicamntelor de Uz Uman (…) pe tema indicaţiilor pediatrice a vaccinului Comirnaty”.
Comirnaty este numele comercial al vaccinului împotriva covid-19 dezvoltat de către gigantul farmaceutic american Pfizer şi compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech. Agenţia americană a medicamentului FDA a autorizat deja vaccinarea adolescenţilor americani cu vaccinul Pfizer.
Directoaea executivă a EMA Emer Cooke anunţa la începutul lui mai că agenţia, cu sediul la Amsterdam, urma să evalueze în mod accelerat date transmise de către producătorii vaccinului în vederea autorizării vaccinării adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.
Rezultatul acestei evaluări era aşteptat iniţial la începutul lui iunie. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, joi, că aşteaptă decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului (EMA) privind vaccinarea copiilor, iar după ce această decizie va fi emisă, România va începe vaccinarea minorilor cât de repede posibil.
”Aşteptăm cu nerăbdare decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului, cât de repede posibil vom aproba şi noi şi vom începe vaccinarea la această grupă de vârstă. Evident că vaccinarea va avea nevoie şi de acordul informat al părintelui. Sperăm să existe o cât mai mare colaborare cu părinţii şi cu medicii de familie aşa încât copii care nu neapărat suferă şi nu dezvoltă forme foarte severe, dar sunt un vector important de transmitere, să se vaccineze în număr cât mai mare”, a declarat Ioana Mihăilă.
Ioana Mihăilă a fost întrebată, de asemenea, cât de repede va putea începe vaccinarea copiilor, după decizia EMA , ea răspunzând că totul depinde şi de cât de repede vor fi făcute modificări în Registrul Electronic de Vaccinare.
”Cred că depinde cum se iau deciziile în cadrul CNCAV, depinde şi cât de repede ne ajustăm pe partea procedurală, acele modificări în Registrul electronic de vaccinare şi cât de repede transmitem procedurile către centrele de vaccinare şi către medicii de familie implicaţi în aceste procese”, a mai declarat Mihăilă.