Emisia România TV suspendată miercuri seară pentru un fake news. Reprezentanții postului au făcut o ultimă încercare de a răsturna decizia și au lansat un avertisment: „Nu poate spune care vor fi efectele unei astfel de decizii în actualul climat”

CNA a decis marți să mențină sancțiunea de suspendare a emisiei postului România TV vreme de trei ore. Decizia a fost luată într-o ședință extraordinară, în care reprezentanții postului au pledat pentru modificarea sancțiunii și au transmis mai multe avertismente, relatează PaginadeMedia. România TV a avut emisia suspendată miercuri seară, între orele 18.00 – 21.00.
„Vă rog respectuos să fiţi de acord cu reanalizarea deciziei pe care aţi luat-o cu nici 48 de ore în urmă. Decizia este nu dură, foarte dură şi reprezintă chiar un experiment într-o Românie în căutarea menţinerii unui drum democratic şi al libertăţii de expresie.
Niciunul dintre noi, şi când spun dintre noi mă refer şi la noi cei de aici, şi din redacţia România TV şi mă refer la tot ceea ce înseamnă telespectatorul român sau politicianul român, nu poate spune care vor fi efectele unei astfel de decizii în actualul climat în care ne desfăşurăm toţi activitatea.
Este fără precedent în 35 de ani de democraţie şi de existenţă a Consiliului Naţional al Audiovizualului, ca un post de televiziune, de ştiri, aşa cum este el, pot înţelege până la un punct absolut toate catalogările primite, dar este acolo, există, respectă legea, respectă absolut toate deciziile dvs şi niciodată nu s-a întâmplat niciodată ca timp de 3 ore să fie difuzată pe post, în plină campanie electorală nu importantă, probabil cea mai importantă din ultimii 35 de ani, un astfel de text.
Implicaţiile nu le cunoaştem. Vă spun sincer, nu am de unde să le ştim”, a transmis reprezentanta RTV, Roxana Niculescu, în fața membrilor CNA.
Replica a venit din partea membrului CNA Lucian Dindirică, care a întrebat-o în repetate rânduri pe reprezentanta România TV dacă după difuzarea acelor informaţii postul a revenit cu o „dezminţire”, „corectură” sau „revizuire” a informaţiilor „false”, a „minciunilor” spuse vineri seara.
Niculescu a evitat răspunsul, precizând că CNA nu a cerut așa ceva.
„CNA nu trebuie să solicite rectificări şi nu trebuie să solicite ca cineva să primească drept la replică. Prima şi primii chemaţi să facă acest lucru sunt jurnaliştii, respectiv radiodifuzorii”, a replicat Valentin Jucan, vicepreședinte al CNA.
Pentru ce a fost sancționată România TV
Duminică, chiar în ziua votului, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis una dintre cele mai dure sancţiuni din legislaţia sa: suspendarea pentru trei ore a emisiei obişnuite pentru a afişa textul sancţiunii, scrie PaginadeMedia.
Asta după ce vineri seara, în ultimele 30 de minute de campanie electorală, la capătul unui interviu-maraton al realizatorilor postului cu Victor Ponta, Dragoş Bistriceanu, jurnalist al televiziunii, a prezentat o serie de nume, de la vârf, dar şi dintre jurnalişti sau societatea civilă, care ar fi fost pe o listă de sancţiuni ale Statelor Unite. Acest lucru însemna că respectivii nu mai aveau voie să intre pe teritoriul SUA.
Printre numele prezentate pe post se aflau Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu, preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, dar şi membri CNA, Valentin Jucan şi Vasile Bănescu sau jurnalistul Cătălin Tolontan.
Informația s-a dovedit falsă, fiind infirmată inclusiv de Ambasada SUA în România, dar şi de Ministerul Român de Externe.