Sari direct la conținut

Erdogan l-a sunat pe Putin și a insistat pe un mesaj-cheie: Ce fel de pace în Ucraina va susține Ankara

HotNews.ro
Erdogan l-a sunat pe Putin și a insistat pe un mesaj-cheie: Ce fel de pace în Ucraina va susține Ankara
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan (dreapta) îl ascultă pe omologul său egiptean, Abdel Fattah el-Sissi, în timpul unei ceremonii de semnare a unor acorduri bilaterale, la palatul prezidențial din Ankara, pe 4 septembrie 2024. Sursa foto: Francisco Seco / AP / Profimedia

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a informat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin, în cadrul unei discuții telefonice, că Turcia va sprijini un proces care implică „toate părțile” pentru a se ajunge la pace în Ucraina, a anunțat președinția de la Ankara, potrivit France Presse.

Erdogan i-a spus lui Putin că „Turcia s-a străduit sincer pentru o pace justă de la începutul războiului și, în acest context, susține abordările care vizează stabilirea unei păci durabile cu participarea tuturor părților”, a transmis biroul de presă al liderului turc, într-un comunicat de presă.

Turcia, care are relații prietenoase cu ambii vecini din Marea Neagră aflați în război, a găzduit trei runde de negocieri de pace între Ucraina și Rusia, începând din luna mai.

Ankara a insistat adesea asupra protejării integrității teritoriale a Ucrainei, evitând în același timp sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.

Președintele american Donald Trump a purtat luni discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu liderii europeni la Washington, într-o reuniune extraordinară, la trei zile după întâlnirea sa istorică cu Putin din Alaska.

Șeful NATO, Mark Rutte, l-a sunat marți pe Erdogan în drumul său la întoarcerea în Europa după acea întâlnire de la Casa Albă, a precizat președinția turcă.

Cei doi au discutat „contribuția Turciei la procesul de pace, ca una dintre cele mai importante țări ale NATO” și au convenit să rămână în strânsă coordonare, conform președinției de la Ankara.

Rutte și Erdogan au schimbat, de asemenea, opinii cu privire la garanții de securitate fezabile și durabile, precizează comunicatul, fără a oferi mai multe detalii.

INTERVIURILE HotNews.ro