Sari direct la conținut

Erdogan îşi reiterează condiţiile pentru a accepta aderarea Finlandei şi Suediei la NATO / Stoltenberg: Continuăm dialogul pentru a răspunde „preocupărilor de securitate” ale Turciei

HotNews.ro
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a obiectat asupra primirii Finlandei şi Suediei în NATO, a avut sâmbătă convorbiri telefonice cu liderii celor două ţări şi cu secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, cărora le-a transmis preocupările Turciei cu privire la ceea ce Ankara consideră a fi organizaţiile teroriste active în Turcia, relatează agenţiile Reuters şi DPA, citate de Agerpres.

Erdogan motivează vetoul său împotriva admiterii Finlandei şi Suediei în NATO prin faptul că aceste două ţări adăpostesc „terorişti”, referire la membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), la miliţiile kurde din Siria sau la membrii reţelei lui Fethullah Gulen, clericul turc aflat în SUA şi acuzat de Ankara că s-a aflat în spatele loviturii de stat eşuate, din iulie 2016, împotriva preşedintelui Erdogan.

Suedia trebuie să înceteze „sprijinul politic, financiar şi militar” pentru grupările teroriste şi să pună capăt „embargourilor asupra industriei de apărare”, i-a spus preşedintele turc şefei guvernului suedez, Magdalena Andersson, potrivit unui anunţ al Ankarei.

Aceasta din urmă se aşteaptă ca toată lumea să respecte lupta ei „legitimă” împotriva unor grupări care „ameninţă securitatea naţională a Turciei şi poporul ei”, i-a transmis Erdogan şi omologului său finlandez Saul Niinisto.

Jens Stoltenberg: Discuţiile trebuie să continue

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a scris sâmbătă pe Twitter, după ce a avut la rândul său o convorbire telefonică cu preşedintele turc, că va continua dialogul pentru a răspunde „preocupărilor de securitate” ale Turciei.

„Suntem de acord că este nevoie să se ţină cont de preocupările de securitate ale tuturor aliaţilor şi discuţiile pentru găsirea unei soluţii trebuie să continue”, a indicat Stoltenberg.

____

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro