Eric Trump nu exclude o candidatură la președinția SUA. Care e „adevărata întrebare” în opinia lui

Eric Trump (41 de ani) a sugerat că el sau un alt membru al familiei Trump ar putea candida la președinția SUA când se încheie al doilea mandat al tatălui său, relatează The Guardian.
Eric, care este co-vicepreședinte executiv al Organizației Trump, a declarat că drumul spre Casa Albă „ar fi unul ușor” dacă decide să calce pe urmele tatălui său.
„Adevărata întrebare este: Vrei să-i implici și pe alți membri ai familiei tale în asta?… Aș vrea să trăiască și copiii mei aceeași experiență pe care am trăit-o eu în ultimul deceniu? ca și copiii mei să trăiască aceeași experiență pe care am trăit-o eu în ultimul deceniu?”, a spus el într-un interviu pentru Financial Times.
„Știți, dacă răspunsul ar fi fost da, cred că drumul politic ar fi unul ușor, adică, cred că aș putea să o fac”, a continuat Eric Trump. „Și, apropo, cred că și alți membri ai familiei noastre ar putea să o facă”, a adăugat fiul președintelui american.
Spre deosebire de frații săi Donald Jr. și Ivanka Trump, Eric a stat în general departe de politică, concentrându-se în schimb pe a conduce afacerea familiei după intrarea tatălui său în Biroul Oval în 2017.
Totuși, se pare că a fost atent la politică în tot acest timp, spunând că s-a simțit „total neimpresionat de jumătate dintre politicienii” pe care îi vede și că el ar putea fi „foarte eficient”.
Două dintre numele vehicule pentru poziția de candidat al republicanilor la următoarele alegeri prezidențiale din SUA sunt cele ale lui JD Vance, actualul vicepreședinte al SUA, și Marco Rubio, șeful Departamentului de Stat, însă când Eric a fost întrebat dacă scrutinul din 2024 a fost ultimul cu un Trump pe buletinul de vot, el a răspuns: „Nu știu… Timpul va spune. Dar există mai mulți oameni decât mine”.
Eric Trump a adăugat: „Întrebarea este, vrei să o faci? Și vrei să îi supui pe oamenii pe care îi iubești la brutalitatea acestui sistem? Și nu sunt sigur dacă pot răspunde încă la această întrebare”.
Fiul președintelui a abordat și criticile conform cărora familia sa a profitat de pe urma președinției. Întrebat dacă a devenit Casa Albă un mijloc prin ar putea face bani familia sa, el a răspuns: „Dacă există o familie care nu a profitat de pe urma politicii, aceea este familia Trump”.
„De fapt, aș sta acolo și aș spune că am (fi) avut mult mai multe zerouri în spatele numelui nostru dacă tatăl meu nu ar fi candidat. Costul de oportunitate, costul juridic, impactul pe care l-a avut asupra familiei noastre a fost astronomic”, susține Eric Trump.