Sari direct la conținut

Escrocheria „medicamentelor-minune”: cum sunt păcăliți românii / Dialog cu o operatoare care vinde, la reducere, un „preparat miraculos”

HotNews.ro
Medicamente, Foto: / Alamy / Alamy / Profimedia
Medicamente, Foto: / Alamy / Alamy / Profimedia

Imaginea instituțiilor de presă din România este folosită de site-uri fantomă care promit „medicamente-minune” care te scapă de toate problemele. Site-urile fantomă sunt din țări din spațiul ex-sovietic, o spune chiar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care vorbește de „o înșelătorie”. Aceasta este minuțios construită: site-uri media din România sunt copiate, este folosită imaginea unor medici români foarte cunoscuți care apar cu interviuri inventate vorbind despre eficiența produselor și, pentru a fi și mai credibil, se folosește numele Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului.

O investigație recorder.ro din 2021 a dezvăluit că la mijloc este o afacere de zeci de milioane de euro. Astăzi, la doi ani de atunci escrocheria continuă, iar așa zisele medicamente sunt vândute ilegal, nefiind certificate de nicio autoritate competentă în materie. Rafila ridică din umeri când vorbește de o soluție, pentru că site-urile se schimbă „cu foarte mare viteză” și vrea o campanie ca oamenii să nu mai pice în plasa escrocilor.

Imaginea HotNews.ro este folosită în mod fraudulos de un astfel de site care promovează un așa-zis medicament pentru tensiune. Hotnews.ro nu are niciun fel de legătură cu această publicitate mincinoasă.

Imagine în care este folosită fraudulos identitatea HotNews.ro.

La o căutare pe internet, am descoperit că și imaginea Digi sau cea a Antena 3 sunt folosite în mod similar.

Imagine în care este folosită mincinos identitatea Digi

Imagine în care este folosită mincinos identitatea Antena 3 și a medicului Radu Zamfir

Cum sunt păcăliți românii

Cum ajungi pe un astfel de site? De multe ori, când citești știri pe un site îți apare o reclamă pe care, dacă o accesezi, te redirecționează pe portalul – fantomă. În unele cazuri este folosită imaginea unor decidenți ai zilei, cum ar fi președintele Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă sau Marcel Ciolacu și mesaje pe teme de interes despre pensii și salarii.

În site-ul pe care ajungi nu poți accesa anunțul de la care ai pornit, „știrea” fiind inactivă, însă toate celelelalte pot fi accesate și duc către pagini în care sunt copiate imaginea site-urilor media care par a promova aceste produse.

Escrocherie cu „medicamente” ilegale și interviuri inventate cu medici

Site-ul care folosea în mod fraudulos imaginea HotNews.ro promova un așa zis medicament pentru tensiune, numit „Tonerin”.

Acesta însă nu este aprobat și înregistrat ca medicament în România, au precizat pentru HotNews.ro reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Tonerin nu este înregistrat oficial în România nici măcar ca supliment alimentar, au explicat pentru HotNews.ro reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Bioresurse Alimentare, instituția care se ocupă de suplimentele alimentare introduse oficial pe piața din România.

Atât Agenția Națională a Medicamentului, cât și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Bioresurse Alimentare, spun că nu au atribuții în ceea ce privește astfel de fraude pe internet, instituțiile responsabile în acest caz fiind Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Poliția.

Pentru a avea credibilitate, site-ul folosește și de imaginea mai multor medici cunoscuți, între care medicul cardiolog primar Maria Dorobanțu. Site-ul publică interviuri inventate.

Și aceasta atrage atenția că este „o mare înselătorie căreia îi pot cădea victimă pensionarii și, nu numai, orice fel de persoană”. „Totul a început pe 19 mai, vinerea trecută, când un domn mi-a solicitat o consultație, să-l sfătuiesc cum să ia acest medicament, un medicament miraculos ce desfundă, spune el, toate vasele. Am cerut și eu link-ul și când m-am uitat am fost îngrozită. Eu, în primul rând, că nu fac, și niciun coleg de-al meu, dintre cei citați, oameni de cu totul alte specialități, de exemplu profesorul Irinel Popescu, care face transplant hepatic și nu tratează hipertensiune. Se folosesc de numele unor medici, unor profesori universitari. Nici măcar nu știu să scrie corect Universitatea Carol Davila, scriu cu „k”, și așa mai departe, iar toate informațiile care sunt date sunt eronate și false. Folosesc un limbaj cu totul și cu totul neadecvat, neștiințific, și care fac aduc, în felul acesta, un mare prejudiciu oamenilor”, a declarat medicul la Digi 24.

Folosirea numelor cunoscute din medicină poate induce oamenii în eroare, chiar dacă pe site informațiile nu sunt doar incorecte, ci chiar dubioase.

De exemplu, la finalul paginii la condițiile de achiziționare scrie că „adulterul este inuman”.

În alt caz, în care apare o omagine trucată cu sigla Antena 3, escrocii se folosesc și de imaginea medicului Radu Zamfir, șeful Agentiei de Transplant despre care susțin în mod mincinos că este parazitolog și că a fost medicul personal al lui Michael Jackson.

Dialog cu Elena, operatorul care se prezintă și ca „specialist Bayer”

Pentru a afla cum funcționează „afacerea” am lăsat numele și numărul de telefon în formularul din site, singura variantă pentru a intra în contact cu firma și a putea face achiziția. În maximum 5 minute am fost sunați de o femeie, cu puternic accent basarabean, care s-a recomandat Elena, „specialist Bayer”. Numerele afișate erau de fix, unul cu prefix de Iași, al doilea de Prahova, probabil generate online deoarece la un moment dat operatoare a spus că nu mai are internet cum trebuie si mă sună din nou, ceea ce a și făcut..

În timpul discuției mi s-a spus că este clar vorba de un medicament, însă pe baze naturale, că trebuie o cură de 40 de zile care ar costa 795, dar se pot cumpăra și doar patru cutii la prețul de 636 de lei. Mi-a spus că așa-zisul medicament e făcut în Bulgaria și că-mi poate face reducere la 512 lei. Când am întrebat dacă e din Moldova, Elena a spus că e din „Moldova de acolo de la dumneavoastră”.

Iată mai jos discuția cu operatoarea:

Reporter.: Alo, bună ziua.

Operator: Mă numesc Elena, sunt operator și specialist la compania Bayer…Baner (site-ul este biolink.of.by – n.r.) și vă prezint preparatul pentru tensiune Tonerin. Vă sun pentru comanda dvs, ați aplicat pe site?

Reporter: Da, vreau să vă întreb dacă este doar pentru tensiune, am văzut că are multe mai multe efecte și face bine la mai multe lucruri.

Păi eu vă fac prezentare la produs și să aflăm mai multe despre el. Mai întâi să-mi spuneți de unde sunteți.

București.

Da, bine, din București. Pentru dvs. sau altcineva?

Pentru mine. Că am am niște probleme și și voiam să știu dacă mă ajută, că nu reușesc. Am tot fost pe la doctori și nu reușesc să găsesc un remediu, ceva, niște tulburări din astea de premenopauză. Credeți că mă mă ajută, că am văzut acolo că sunt sunt multe, multe efecte bune la medicamentul ăsta?

Da, da, dar bine mai întâi îmi spuneți și vârstă aveți.

49.

Așa, vreți să scăpați mai mult de problemele pentru tensiune, da?

Nu neapărat pentru tensiune. Adică am văzut acolo că sunt mai multe beneficii.

Elena îmi prezintă cum Tonerin curăță vasele de sânge, subțiază sângele și reduce riscul de infarct AVC și insistă că vreau să scap de problemele de tensiune.

Dar este e medicament sau din ăsta pe baze naturiste doar din plante că mi-e frică să iau așa medicamente?

Este un preparat foarte bun pentru tensiune, pe pentru circulația sângelui, pentru subțierea sângelui, pentru elasticitatea vaselor …..

Dar e din plante făcut sau e făcut în laborator?

El este făcut în laborator și sunt preparate naturale, adică nu este nimic preparat chimic. Pentru ca să primim acest remediu este necesar să-l primim nu mai puțin de o lună pentru că oricum, după cum știți, bazele naturale ele acționează foarte bine, dar trebuie să luăm pe o perioadă mai îndelungată.

Adică cam câte luni ar trebui să iau?

Cura de bază este formată din patru cutii. Patru cutii vor fi 636 RON.

Așa și cât durează asta?

Asta va dura pentru 40 de zile sau dacă dorim cură optimă de unu jumate, ea este formată din șase cutii. Cinci cutii de o cutie este gratis și vă costa 795 RON.

E în România produs medicamentul?

Medicamentul este produs în Bulgaria.

Eu am văzut pe eu am văzut pe că este promovat de un site din de la noi, de Hotnews.

E promovat și în Bulgaria și în România.

Și pe Hotnews? Eu am intrat pe site la dvs. acolo și am văzut că-i cu Hotnews și eu citesc Hotnews. De aia zic, este serios medicamentul?

Da.

Deci e cu cu Hotnews?

Da. (În realitate, HotNews.ro nu are nicio legătură cu site-ul fantomă și cu produsul)

Îi spun că nu am atâția bani disponibili și Elena se oferă să-mi facă o reducere să lase la 512 lei. Îi zic că iau salariul pe 27 mai și dacă mă poate suna atunci. Îmi răspunde că da.

La final o întreb dacă este din Moldova că așa îmi pare după accent. Răspunsul îmi sugerează că este din Republica Moldova de fapt: „Da, suntem din Moldova, de acolo de la dumneavoastră”.

A rămas să mă sune pe 27 mai, când iau salariul.

Investigație Recorder.ro în 2021: Rețea internațională coordonată din Rusia și Ucraina

Recorder.ro a scris în 2021 despre această escrocherie uriașă care ar aduce zeci de milioane de euro.

Rețeaua internațională este, potrivit Recorder.ro, coordonată din Rusia și Ucraina, iar oamenii sunt atrași cu reclame mincinoase postate pe internet, fiind convinși să renunțe la tratamentele prescrise de medici și să le înlocuiască cu suplimente alimentare fantomă, care le pot pune viața în pericol.

„În spatele acestei povești se află o întreagă industrie, care acționează la nivel internațional. Am identificat sute de pagini de internet duplicate în mai multe limbi, cu prezentări similare sau chiar identice, în România și în multe alte țări. De exemplu, pentru diabet, rețeaua vinde produse ca Dialine, Dianol, Suganorm, Insumed. Pentru hipertensiune, se vând, prin aceeași metodă, produse cu nume precum Detonic, Normalife, Neocard, Recardio, Cardiline, Cardio NJR, HeartTonic. Dar numele suplimentelor se schimbă constant, pentru că rețeaua inventează noi leacuri pe bandă rulantă. Când unele produse nu mai au succes într-o țară sau fac obiectul unor articole de presă defavorabile, rețeaua le înlocuiește cu altele. Practic, inventează alte nume de produse și schimbă ambalajele, păstrând însă metodele de promovare”, scria Recorder.ro la vremea respectivă. (Citește investigația Recorder.ro AICI)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro