Esecul luptei sindicale

Dupa un an zbuciumat de criza, cu disponibilizari si reduceri masive de salarii, sindicatele pot sa contabilizeze cel mai rasunator esec de pana acum: n-au reusit sa impiedice aceste evolutii, n-au schimbat guverne, n-au impulsionat guvernantii sa realizeze crestere economica, sa creeze locuri de munca, adica nimic. Au incasat cotizatiile degeaba.

In plus, cu exceptia mitingului de amploare organizat in fata guvernului, derulat insa in conditii civilizate, fara acte de violenta, n-au reusit sa adune la diferite actiuni mai mult de cateva sute de persoane, in cel mai bun caz cateva mii, in perioade scurte.

Sindicatele din invatamant, cele mai belicoase, cu lideri agresivi si prezenti aproape permanent pe ecranele mogulilor, s-au facut efectiv de ras. Au chemat la inghetarea anului scolar, la inghetarea examenelor de absolvire, la nepunerea notelor si neincheierea mediilor in cataloage, la toate “nenorocirile” posibile, dar n-au fost ascultate de membrii de sindicat. Nimic din ce-au cerut nu s-a intamplat.

Drept pentru care, in perioada verii au disparut de pe ecrane. Liderii si-au incasat indemnizatiile de concediu si s-au indreptat spre statiunile exotice din tarile calde. Spre deosebire de membri simpli de sindicat care s-au indreptat spre rudele din satele si comunele patriei pentru a face rost de niscaiva provizii pentru toamna si iarna ce stau sa vina.

Care sa fie explicatia?

Printre injuraturi si blesteme sindicalistii simpli au inteles esenta problemei: de unde nu e, nici Dumnezeu nu da. Daramite sindicatele.

Or fi inteles capcana statului social: papam tot ce avem prin pensii si salarii bugetare, fara sa construim o economie bazata pe o productie de bunuri si servicii vandabile, intrand in cel mai urat cerc vicios cu putinta. Fara investitii in infrastructura, in educatie, sanatate, nu putem construi o astfel de productie, ca nu vin investitori, mai ales straini, care au bani, tehnologie, management performant, piete de desfacere. Daca nu avem investitori, nu avem contributori la bugetul de stat, deci nu avem pensii si salarii bugetare.

Asa ca ne-am trezit cu dezechilibre structurale majore in mai toate capitolele bugetare, fara sansa de a le rezolva in viitorul previzibil. Ne imprumutam, ne imprumutam, pana s-or trezi creditorii si vor spune stop. Nu mai avem incredere ca sunteti capabili sa returnati banii.

Ce vina au sindicatele?

Daca aveau minte trebuiau sa tipe, dar invers: nu ne mariti pensiile si salariile ca intram in colaps. Ceea ce s-a si intamplat.

Sindicatele au luat in colimator statul, in sistemul bugetar, in locul patronilor hrapareti, ca in privat nu prea exista sindicate. Dubla eroare. Statul oricum era inclinat sa cumpere voturi prin mariri de pensii si salarii nejustificate economic, nu avea nevoie de imboldul si tipetele sindicatelor. Pe urma statul nu e producator de plus valoare, de bani, e dependent de sectorul privat, ca nu mai suntem in comunism.

In aceste conditii, activitatea sindicatelor a impins statul la prapastia in care ne aflam acum, in capcana statului social.

Ideea ca nu e treaba noastra de unde ia statul bani, ca nu ne intereseaza mersul economiei, ca nu e rolul nostru gestionarea banului public, este cat se poate de falsa, iar reactia membrilor de sindicat care si-au abandonat liderii este relevanta. Au inteles mai bine decat “specialistii” din conducerea sindicatelor cum devine treaba.

E adevarat ca guvernantii au prima vina in faptul ca in loc sa se asigure de mentinerea echilibrelor macroeconomice, de investitii in infrastructura, educatie, sanatate, de creerea unor conditii atractive pentru investitiile straine au cumparat voturi cu pretul distrugerii viitorului economic al tarii.

Mai grav, au si deturnat spre clientele politice bruma de bani alocata investitiilor. Spre ghinionul lor si nenorocirea noastra, nici alegerile nu le-au castigat, iar pe noi ne-au lasat cu pantalonii jos in fata crizei. Lasa ca si noi am fost de acord cu asta, in mod sinucigas, as zice.

Sindicatele nu s-au obosit sa demaste aceasta politica perdanta. Dimpotriva, au tacut malc. Doar au cerut, tot timpul, dati-ne, dati-ne majorari, salariul minim, ajutoare, bilete de tren, prime de vacanta, prime de zambet, de caldura, de frig, tichete de mancare, tichete cadou, haine pentru conditii grele, etc., etc.

Cat despre asa zisele masuri de relansare economica, pe care guvernantii nu sunt in stare sa le ia, aceasta este o alta gogoasa, o ultima diversiune, pe langa toate celelalte. Nu guvernantii produc bunuri si servicii vandabile, de tipul Loganului, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 7,5 miliarde de euro, in an de criza. Daca aveam acum mii de produse de calibrul Loganului, nu aveam treaba cu criza. Aceasta productie se creeaza in ani si ani de investitii in infrastructura, in pregatirea profesionala a tinerilor si cetatenilor, in cadrul legislativ, in increderea investitorilor in mediul de afaceri romanesc. Nu poti sa bati din palme, sa faci din economie bici, care sa mai si pocneasca.

Nu in ultimul rand, relansarea economica se face si intr-un mediu sindical care s-o stimuleze, nu s-o blocheze. Este ceea ce au inteles sindicatele americane, dupa o suta de ani de lupta sindicala. Puteam sa invatam din experienta lor.

Acum culegem roadele. Iar la acuzele aduse guvernantilor sa le adaugam pe cele cuvenite liderilor sindicali: voi n-ati inteles ca ne indreptam spre prapastie cu presiunea pusa pe sistemul bugetar ?

Au inteles mai bine membrii simpli de sindicat. Ca putem sa-i alungam pe toti guvernantii si tot nu vor apare bani pentru pensii si salarii din neant.

Acceptarea reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor, fara proteste majore, nici macar de amploarea celor din Grecia, este o dovada a intelepciunii majoritatii salariatilor bugetari: de unde nu e, nici Dumnezeu nu-ti poate da.

Mai corect este sa veghem cum iesim din criza iar in viitor sa-i luam de guler pe guvernanti si sefi de sindicat care isi bat joc de prezentul si viitorul nostru. Ca trecutul nu mai poate fi reinviat. Ce s-a furat e bun furat. De la justitia noastra nu e mare lucru de asteptat.